RO EN
Coșul este gol

METATOOLS Group: Afaceri de 25 milioane de euro la 25 de ani pe piata DIY

Metatools Group, una dintre cele mai mari companii de echipamente si utilaje tehnologice pentru constructii, continua procesul de digitalizare alaturi de Vtex, dupa 25 de ani de activitate pe piata locala de echipamente si utilaje tehnologice. Pentru anul in curs, compania estimeaza o cifra de afaceri in crestere fata de anul anterior, pe fondul cererii ridicate pentru scule de bricolaj si ustensile pentru constructii, precum si datorita extinderii in mediul online cu un marketplace dezvoltat de Vtex, platforma enterprise de comert digital cu ajutorul careia brandurile si retailerii isi gestioneaza operatiunile de comert la nivel global.
Fondata in 1998, Metatools Group, companie cu capital 100% romanesc, a implinit anul acesta 25 de ani pe piata de echipamente si utilaje tehnologice pentru constructii, inregistrand cresteri constant de la an la an. Compania are o prezenta puternica in zona de sud a Romaniei, cu showroom-uri si depozite in Ploiesti, Pitesti si Buzau. Astfel, in 2022, compania a atins o cifra de afaceri de circa 18 milioane euro.
In vara acestui an, compania a anuntat lansarea noului marketplace e-BricoShop, dezvoltat cu ajutorul capabilitatilor de tip headless ale Vtex. In acest moment, e-bricoshop.ro ofera articole de la branduri internationale de top, precum DeWalt, Milwaukee, Bosch, Black+Decker, Makita, continuand sa extinda gama de produse disponibile pe marketplace-ul sau. 
“Aniversarea a 25 de ani reprezinta un moment special in istoria companiei noastre. In aceasta perioada, am trecut prin numeroase provocari care ne-au ajutat sa evoluam. Am traversat recesiuni economice, schimbari tehnologice rapide si modificari ale preferintelor clientilor care ne-au invatat ca adaptabilitatea si inovarea sunt esentiale pentru mentinerea succesului pe termen lung. In continuare, suntem constienti de imprevizibilitatea pietei si suntem pregatiti sa ne adaptam posibilelor schimbari, avand alaturi de noi echipa de specialisti in ecommerce a Vtex, care ne ajuta sa tinem pasul cu progresul tehnologic”, declara Mircea Androne, cofondator Metatools Group. 
Reprezentatii companiei se asteapta la o crestere a cererii pentru echipamente si unelte, pana la finalul acestui an, in special pentru sculele electrice destinate bricolajului sau constructiilor, iar in sezonul rece pentru produse precum scule si utilaje pentru deszapezire si incalzire. 
"In era digitala actuala, un marketplace bine dezvoltat nu este doar un spatiu pentru tranzactii comerciale, ci o comunitate dinamica care se hraneste din interactiunile sale. Ne bucuram sa avem acest parteneriat cu Metatools prin care avem oportunitatea de a conecta brandurile, comerciantii si consumatorii, de a stimula inovatia si de a crea o experienta de cumparare captivanta", declara Prakash Gurumoorthy, general manager Emea & Apac al Vtex.
Pe noul marketplace e-bricoshop.ro, retailerul urmareste sa atraga si sa mentina alaturi selleri care pot oferi clientilor o experienta excelenta de cumparare, contribuind astfel la dezvoltarea continua a site-ului. Acest lucru presupune atragerea de branduri din diverse categorii si domenii, precum produse pentru casa, gradina sau bricolaj.
Segmentul DIY a crescut semnificativ, in special in perioada pandemiei, atragand consumatorii care apreciaza solutiile personalizate si creative pentru amenajarea caselor, gradinilor si pentru diverse alte proiecte. In plus, se preconizeaza ca piata globala a instrumentelor de imbunatatire a locuintei DIY va creste cu un CAGR de 5,8% in perioada 2023-2030. In contextul acestei tendinte ascendente, antreprenorii locali exploateaza oportunitatea si ofera o gama diversificata de produse, unelte si servicii de bricolaj. Marketplace-ul e-Bricoshop ofera un mediu propice pentru dezvoltarea afacerii lor si crearea unor parteneriate de durata.
Compania va desfasura in luna noiembrie o campanie de Black Friday, cu o serie de discount-uri si oferte speciale pentru clienti, la produse dintr-o gama variata de categorii. Astfel, de Black Friday, Metatools se asteapta la un volum crescut de comenzi pentru care s-a pregatit din punct de vedere logistic si tehnologic pentru a raspunde cererii sporite.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter