RO EN
Coșul este gol

METATOOLS: Estimari de crestere cu 10% a vanzarilor din primul trimestru

Conducerea companiei Metatools - Ploiesti, furnizor de scule electrice si alte echipamente pentru constructii, estimeaza o crestere cu 10% a vanzarilor in primul trimestru al acestui an fata de nivelul perioadei similare din 2012, dupa ce anul trecut a reprezentat unul dintre cei mai buni pentru firma atat din punct de vedere al modului de organizare, cat si in ceea ce priveste afacerea in sine. "Am reusit sa ne atingem obiectivele in cea mai mare parte, inregistrand o creste de peste 20% a vanzarilor fata de anul precedent. Este un rezultat optim, mai ales in contextul economic actual. Ne propunem continuarea tendintei ascendente si in 2013 , chiar daca suntem constienti ca nu va fi usor", a declarat Mircea Androne, director comercial al Metatools. Potrivit portalului Ministerului Finantelor Publice, incasarile totale realizate de societate in 2011 s-au situat la 16,2 milioane de lei.
Oferta companiei include utilaje, echipamente si accesorii pentru constructii si industrie, scule electrice si accesorii, echipamente pentru tehnologia sudari si de protectie. Printre producatorii si furnizorii companiei se afla Bosch, Stihl, Makita, Ruko, Ridgid, Rothenberger, Unior etc. Regiunile predilecte de desfacere sunt concentrate in jurul judetului Prahova, in Bucuresti si zonele limitrofe ale acestuia. In iunie 2012, Metatools a finalizat o investitie de 160.000 de euro pentru extinderea showroom-ului existent in Ploiesti cu o noua zona de echipamente pentru protectia muncii. Magazinul de echipamente este dotat cu o gama variata de incaltaminte, imbracaminte, manusi de protectie, casti, viziere si ochelari, masti pentru protectie respiratorie si alte echipamente pentru lucrul la inaltime. Aceasta noua etapa de dezvoltare a afacerilor companiei a fost marcata prin organizarea, in luna septembrie 2012, a unui eveniment realizat in parteneriat cu importatorul de scule electrice Bosch. In prezent, firma dispune de peste 10.000 de articole pe stoc, expuse intr-un showroom cu o suprafata de 800 mp. Incepand din luna noiembrie 2011, Metatools este parte a retelei Tehnik, grup de firme ce detine 15 magazine dotate cu puncte de service autorizat, in toate regiunile tarii. Pentru perioada urmatoare, conducerea companiei are drept principal obiectiv consolidarea parteneriatelor dezvoltate pana in prezent cu reprezentantii unor grupuri de renume pe piata in care isi desfasoara activitatea. "Extinderea gamei de produse, cu alte marci, nu este neaparat un deziderat pentru viitorul apropiat, ci mai degraba un obiectiv conjunctural, deoarece incercam in permanenta sa oferim solutii la solicitarile clientilor, ceea ce a avut de multe ori ca rezultat introducerea de noi produse in oferta. Din pacate, in acest moment, mediul de afaceri este marcat de incertitudine in ceea ce priveste estimarile pentru anul 2013. Exista doua riscuri majore, unul exterior, reprezentat de adancirea zonei euro intr-o recesiune  si unul interior, respectiv mediul politic instabil ce influenteaza negativ mediul de afaceri", a precizat Mircea Androne. Informatii suplimentare, la www.metatools.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter