RO EN
Coșul este gol

BOSCH: Vanzari-record raportate in cadrul diviziei de scule electrice

Divizia Bosch Scule electrice a raportat vanzari-record de 4,5 miliarde euro anul trecut, dupa o crestere de 7%, calculata in monede locale. "Pentru noi, 2016 a fost cel mai de succes an din istoria companiei. Am vandut peste 50 de milioane de scule electrice si am crescut inca o data vanzarile. Produsele noastre sunt bine-primite de amatorii de bricolaj si de meseriasi deopotriva", a declarat Henning von Boxberg, presedintele Robert Bosch Power Tools GmbH. In plus, divizia Power Tools a introdus in oferta numeroase scule electrice conectate, in 2016. "In viitor, vom continua sa ne concentram pe inovatii care ofera utilizatorilor un plus de valoare. Observam oportunitati pentru cresterea online si in special pe pietele emergente", a mai spus reprezentantul Bosch.
Circa o treime din vanzarile din 2016 au fost generate de produse noi, lansate pe piata in ultimii doi ani.
Evolutii optime ale vanzarilor de scule electrice au fost inregistrate pe pietele de pe toate continentele, in 33 de tari majorarile compania consemnand cresteri procentuale de doua cifre. Cele mai mari evolutii au fost raportate in Europa de Vest (Germania, Peninsula Iberica si Marea Britanie).
In Germania, vanzarile de scule electrice au crescut cu 12% anual, in America de Nord s-au majorat cu 7%, in America Latina evolutia a fost de 5%, iar in regiunea Asia-Pacific - de 2%. Performanta afacerilor din India a fost pozitiva, cu o crestere de 10%, o evolutie importanta fiind raportata si pe continentul african.
 
Produse inteligente si conectate
Senzorii Bosch sunt utilizati la masinile de gaurit cu impact si la ciocanele rotopercutoare atat pentru amatorii de bricolaj, cat si pentru meseriasi, pentru a reduce riscul de vatamari corporale cauzat de recul. Noile polizoare unghiulare profesionale sunt, de asemenea, echipate cu sisteme de control al reculului. Aceste echipamente includ o noua interfata care ii permite utilizatorului sa vada si sa controleze cele mai importante informatii si setari, precum si functia de conectivitate. De exemplu, conectand polizorul unghiular la un smartphone, utilizatorul poate sa personalizeze setarile uneltei si sa primeasca sfaturi de depanare in cazul supraincalzirii motorului, a sistemului electronic sau a pachetului de acumulatori, pe langa informatii despre unealta. Portofoliul Bosch include, in prezent, 14 unelte profesionale care pot fi conectate. "Obiectivul nostru pe termen lung este de a conecta toate uneltele electrice profesionale Bosch si de a oferi utilizatorilor un nivel mai mare de confort, in conditii de productivitate sporita", a precizat Henk Becker, directorul executiv al Robert Bosch Power Tools.
***
Bosch Power Tools este unul dintre principalii furnizori de scule electrice, accesorii pentru scule electrice si aparate de masura. Divizia are aproximativ 20.000 de angajati in 34 birouri si subsidiare din 17 tari ale lumii. Grupul Bosch este prezent in Romania de peste 20 de ani si are peste 4.000 de angajati si vanzari de 272 milioane de euro, in 2015. 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter