RO EN
Coșul este gol

ALSINA: Sisteme de cofrare pentru Magistrala 5 si autostrada Sebes-Orastie

Livrarile de sisteme de cofrare realizate in primele sase luni ale anului in curs de Cofraje Alsina Romania au crescut cu 40% fata de aceeasi perioada din 2013, cele mai importante lucrari pentru care se furnizeaza echipamente fiind tronsonul Sebes-Orastie al autostrazii Bucuresti - Timisoara, Magistrala 5 a metroului din Bucuresti, precum si proiectele de executie a unor statii de epurare, cum ar fi cele din Tandarei (judetul Ialomita), Ramnicu Sarat (Buzau) sau Galati. "Pe santierul tronsonului de autostrada Sebes - Orastie am livrat, anul trecut, sistemul Multiform, care a avut un aport deosebit la realizarea viaductelor. In Bucuresti, continuam cu lucrarile pentru Magistrala 5 de metrou, unde ne adaptam cererilor de material, proiectul fiind foarte complex. In 2014, lucrarea cea mai importanta in cadrul careia ne-am implicat pana acum este reprezentata de statia de epurare de la Galati, unde livram mai multe tipuri de sisteme", a declarat Jonay Fernandez, Country Manager al grupului Alsina in Romania. Compania este subsidiara locala a producatorului spaniol Alsina si in 2013 a realizat o cifra de afaceri de 3,6 milioane de lei. Pentru 2014, conducerea firmei estimeaza o crestere cu 40% a incasarilor.
 
Premise de crestere pe piata sistemelor de cofrare
Potrivit datelor Alsina, piata sistemelor de cofrare s-a contractat din nou in 2013, insa reprezentantii firmei spun ca este dificila evaluarea segmentului, din cauza faptului ca majoritatea companiilor furnizoare au si alte domenii de activitate. Totusi, in a doua parte a anului trecut, a fost resimtita o revigorare a livrarilor. "Putem spune ca sectorul de profil a avut o crestere sustinuta incepand cu luna iunie 2013, iar in acest an se va inregistra, cel mai probabil, atat o majorare la nivelul cifrei de afaceri a companiei, cat si in cadrul intregii piete", este de parere Jonay Fernandez. In acest context, principalul obiectiv pe termen mediu al grupului Alsina (inclusiv pe piata locala) vizeaza pozitia de lider pe segmentul sistemelor de cofrare destinate statiilor de epurare. "Pentru realizarea acestui deziderat dispunem de un sistem performant ce permite executia peretilor circulari si de diverse echipamente de consola cataratoare si de placa. Totodata, avem studiate toate constructiile pentru fiecare sectiune necesara realizarii statiilor de epurare. In acest moment, grupul Alsina se ocupa de executia celei mai mari statii de epurare din Spania, care va trata 47.000 de litri de apa, a statiei de epurare din Arequipa (cea mai mare din Peru care este si una dintre cele mai importante din intreaga America), iar in Romania statia de epurare din Galati la care lucram va fi cea mai mare din tara", a aratat managerul Alsina Cofraje.
 
Achizitiile de cofraje se fac in functie de rentabilitatea sistemelor
Principalul factor de care tin cont antreprenorii in formarea deciziei de achizitie a sistemelor de cofrare este reprezentat de rentabilitatea echipamentelor, cele mai de succes produse fiind cele simple, usoare si rapid de montat, potrivit lui Jonay Fernandez. "Anul trecut, sistemul care a avut cea mai mare cerere din portofoliul companiei noastre a fost Alisply circular, un echipament care permite realizarea peretilor circulari de diferite raze intr-o forma simpla si rapida si care a avut un mare succes in randul constructorilor de statii de epurare", a mai spus reprezentantul Alsina Romania. La nivelul cererii locale, cea mai importanta schimbare resimtita de furnizori in acest an este constituita de revenirea solicitarilor pentru echipamente specifice constructiilor de locuinte. "Astfel, cele mai solicitate sisteme in 2014 sunt cofrajul recuperabil pentru placa Alumecano si produsul Mecanoflex, care permite recuperarea materialului incepand cu cea de-a treia zi de utilizare, ceea ce presupune o diminuare a costurilor si o crestere a vitezei de executie", a precizat Jonay Fernandez. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter