Dupa cum indica cele mai recente date agregate de Comitetul European pentru Echipamente de Constructii (CECE), in 2018, vanzarile continentale de utilaje specifice au sporit cu +11% fata de precedentele 12 luni, astfel incat anul trecut a marcat cel mai puternic trend ascendent dupa declansarea crizei, in 2008-2009, iar in prezent nivelul absolut al pietei de profil este cu doar 10% mai redus ca in momentul de varf al anului 2007. De asemenea, s-a remarcat o crestere considerabila a livrarilor de-a lungul anului 2018: dupa un salt de +5% al vanzarilor in primul trimestru (comparativ cu ianuarie-martie 2017), ritmul majorarii a urcat la +8,5%, apoi la +9,4% in trimestrele al doilea si al treilea. Insa, cea mai neasteptata crestere s-a constatat in octombrie-decembrie 2018 (respectiv, +15%), dupa cum se arata in cel mai recent raport al CECE, dat publicitatii la 13 martie 2019.
„Pentru prima data din momentul de varf al recesiunii, livrarile de echipamente in Europa de Vest si in nordul continentului s-au imbunatatit vizibil, pornind deja de la o baza de comparare solida si semnaland faptul ca piata de constructii din UE poate ajunge la noi cote-record, cu efecte pozitive asupra segmentului analizat. Totodata, in Europa de Sud si in partea central-estica s-a remarcat o continuare a trendului de recuperare a pierderilor, cu niveluri de majorare a vanzarilor peste media din UE. De vreme ce Rusia a confirmat ascensiunea specifica anului anterior, singura exceptie a fost reprezentata de Turcia, tara in care, dupa o stabilizare in primul semestru din 2018, a urmat o scadere drastica, dezastruoasa, intrucat piata echipamentelor de constructii a fost influentata negativ de climatul economic general”, a declarat Sebastian Popp, expert economic al CECE.
Structurate pe categorii, vanzarile de echipamente pentru sapaturi au crescut cu +9,6% in Europa (inclusiv in Rusia si Turcia), depasind astfel pragurile cantitative si valorice din 2008. In acelasi timp, livrarile de utilaje pentru lucrari de infrastructura pe piata europeana au avansat cu +12%, ceea ce a insemnat un record al vanzarilor consemnate in ultimul deceniu. Segmentul de echipamente utilizate la constructia cladirilor a fost insa cel mai dinamic anul trecut, insa, in acest domeniu, mai este nevoie de o recuperare, intrucat vanzarile de masini pentru prepararea betonului (betoniere) si macarale-turn sporesc intr-un ritm anual mai ponderat decat cele de utilaje pentru sapaturi si pentru lucrari de infrastructura rutiera. Totusi, nota actuala pozitiva si indubitabila este aceea ca, desi exista inca disparitati vizibile intre pietele din nordul si sudul continentului, cresterea consecutiva timp de patru ani determina un stadiu avansat al procesului de recuperare in industria europeana a utilajelor de constructii.
Conform raportului elaborat de expertii organizatiei reprezentative pentru sectorul european al echipamentelor de constructii, in plan general, scenariul prevazut pentru evolutia pietei mondiale de profil, pe termen scurt, nu prevede schimbari majore pentru anul 2019, deoarece atat industria de constructii, cat si cea a mineritului se vor inscrie pe un trend ascendent, cea din urma fiind sustinuta si de cresterea cotatiilor la principalele materii prime. Daca situatia actuala nu se va agrava dramatic pe plan mondial, este asteptata o crestere cuprinsa intre +5% si +10% a vanzarilor de utilaje de constructii. In schimb, pentru Europa, din cauza unei baze solide de comparare, se estimeaza o inversare ciclica a actualei tendinte de crestere, alimentate si de incertitudinile privind Brexit, respectiv de efectele asa-numitului „razboi comercial”, motiv pentru care vanzarile se vor stabiliza (0%) sau in cel mai rau caz se vor diminua cu -5% in 2019, dar aceasta previziune – dupa cum confirma Sebastian Popp – nu inseamna ca anul in curs nu va fi unul optim pentru industria de profil sau ca aceasta se confrunta cu vesti rele, deoarece regresul poate fi in mare masura cantitativ si strict punctual. Pentru a vizualiza noul raport al CECE in forma completa, click aici!