Economia mondiala se afla intr-una dintre cele mai grave crize economice de la Marea Criza (1929-1933), previziunile specialistilor in economie plasand impactul acesteia chiar dincolo de magnitudinea celui inregistrat in timpul Marii Crize. Economia romaneasca nu putea sa nu fie afectata si ea de acest impact, avand in vedere dependenta sa de mecanismele economice globale si integrarea ei in lanturi de valoare europene si globale. Mai mult, structura sa face economia romaneasca vulnerabila la impactul Covid-19: prelucrarea resurselor primare si constructiile de masini, principalele domenii care contribuie la formarea PIB-ului, sunt printre cele mai serios lovite de recesiune, iar sectorul serviciilor este supus restrictiilor aferente pandemiei.
Economia romaneasca inregistreaza una dintre cele mai mari contractii din Europa, de 12,3% (conform Eurostat), fiind devansata doar de statele al caror PIB se bazeaza pe turism (Spania, Croatia, Grecia, Ungaria, Portugalia, Franta, Italia).
Interventia Uniunii Europene
Reactia Uniunii Europene a fost mai prompta si mai concertata ca niciodata pe ambele axe strategice: combaterea pandemiei de Covid-19 si a efectelor economice ale acesteia. Statele europene au atins un nivel semnificativ de solidaritate in interventiile comune, chiar daca acestea au fost considerate insuficiente si nu au cuprins toate ariile din perspectiva unora dintre cele mai afectate state membre - Spania, Italia etc.
Perioadele de criza economica si financiara au relevat ca reducerea pierderilor si redresarea economica subsecventa crizei au depins in mod crucial de amploarea si de calitatea interventiilor statului in economia reala. Paradigma investitiei in infrastructuri publice si a austeritatii s-au dovedit mai degraba pro-ciclice decat eficace pentru statele care au optat pentru o astfel de abordare. Mai mult, statele cu piete financiare puternice, prin accesul practic nelimitat la resurse financiare si la costurile cele mai reduse, au putut, prin diferentialul favorabil de dobanzi, sa asigure o dinamica si o rentabilitate mai bune pentru companiile nationale.
Interventia UE a constat de fapt intr-un set complex de actiuni, definite din mai multe perspective. Astfel, primul set de masuri a vizat relaxarea conditiilor de reglementare a competitiei economice. Crizele recente ne-au invatat ca statele care intervin rapid si masiv direct in economie (vezi bail-out-urile efectuate de administratia americana in 2008-2010) sunt castigatoare. Relaxarea restrictiilor impuse acordarii ajutoarelor de stat catre companii prin Cadrul temporar de exceptare a permis un nivel de interventionism financiar direct in economie tuturor statelor membre UE, ceea ce parea imposibil inainte de criza.
Un alt set de masuri a vizat limitarea extinderii noului virus, prin pachetul SURE, menit sa ofere asistenta de urgenta statelor membre prin finantare, achizitii centralizate de medicamente, teste Covid-19, echipamente medicale specifice etc.
In mod analog, reglementatorul bancar european, EBA, a flexibilizat conditiile de lichiditate, solvabilitate si, intr-o oarecare masura, cerintele de raportare financiara. Mai mult, Banca Centrala Europeana a reusit consolidarea unui pachet de lichiditate de 1.300 de miliarde de euro pentru bancile nationale ale statelor membre UE.
NEXT GENERATION - Finantarea Planului de Redresare si Rezilienta (PRR)
Dar cel mai important mecanism de sprijin constituit la nivelul UE este Programul Next Generation (NEXTGEN), care rezida in alocari de resurse financiare de magnitudini exceptionale, ajungand la 1.850 de miliarde de euro, din care aproximativ 550 de miliarde sub forma nerambursabila, iar diferenta pana la 1.850 de miliarde, sub forma de credite la o dobanda extrem de scazuta.
Intreaga asistenta financiara consolidata la nivel european este alocata pentru perioada 2021-2027, asadar previziunile de redresare a economiei contureaza o revenire pe termen mediu si lung. De asemenea, alocarea va finanta atat eforturile sanitare si medicale, cat si redresarea economica, dar cu respectarea conditiilor impuse de Green Deal.
Pentru Romania, acest pachet este cea mai mare oportunitate de a se lupta cu efectele pandemiei, mai ales avand in vedere ca tara noastra va beneficia de unele dintre cele mai consistente alocari – aproximativ 33 de miliarde de euro sub forma nerambursabila si inca aproximativ 55 de miliarde de euro sub forma rambursabila.
Fructificarea la maximum a acestei oportunitati pune insa in fata statului roman si un set de provocari majore. Toate resursele financiare vor trebui programate judicios, obtinand beneficii cat mai substantiale din fiecare euro pus la dispozitie. Mai mult, atragerea fondurilor respective presupune o capacitate de co-finantare si pre-finantare din partea Romaniei, ceea ce, la randul sau, impune crearea spatiului bugetar necesar acestor cerinte. Cu alte cuvinte, in proiectia bugetului, statul roman va trebui sa identifice sursele necesare de lichiditati pentru a atrage fondurile. Sa nu uitam ca, inclusiv pentru fondurile nerambursabile, statul beneficiar efectueaza cheltuielile prevazute, dupa care adreseaza cererile de rambursare Comisiei Europene pentru a-si recupera banii.
Pentru programarea ajutorului rambursabil, statul va trebui sa investeasca in economia reala, adica in proiecte dezvoltate cu precadere de catre operatorii economici, astfel incat acestea sa genereze veniturile si mai ales lichiditatile de care tot statul are nevoie pentru rambursare.
Din aceasta perspectiva, programarea ar trebui sa vizeze trei axe principale de investitii, deplin armonizate cu contextul economic si financiar in care Romania se afla:
- acoperirea cheltuielilor de combatere a efectelor negative asupra sanatatii publice. Adica imensele cheltuieli cu testarea, carantina, tratarea pacientilor, achizitia de medicamente, echipamente medicale etc. si cu remunerarea celor aflati in linia intai a luptei cu virusul: medici, asistente, infirmiere, angajati SMURD, DSP etc. Principiul de alocare pentru aceste interventii ar trebui sa fie „cat este nevoie” pentru a salva vietile oamenilor;
- asigurarea stabilitatii consumului – analizele economice demonstreaza ca principalul factor de recesiune economica in Romania este contractia consumului, ca urmare a numarului mare de persoane disponibilizate si a scaderii puterii de cumparare. Asadar, este imperios necesar ca statul sa ia masuri pentru a impulsiona consumul sa redevina principalul motor de dezvoltare economica, si nu de recesiune;
- asigurarea continuitatii afacerilor, inclusiv prin finantarea formarii stocurilor de materii prime si materiale critice, care sa asigure independenta economiei pe viitor, in orice situatie de criza. Interventia directa prin finantarea companiilor aflate in dificultate este cea mai importanta masura a conservarii in stare functionala a lanturilor de valoare pentru a evita prabusirea acestora si efectul de cadere in spirala a economiei romanesti.
O ultima remarca: accesul la importantele oportunitati oferite de pachetele europene financiare de sprijin nu prezuma eliminarea interventiei statului in economie din propriile resurse bugetare. Politicile aplicate de celelalte state membre UE sunt caracterizate de alocari de ample resurse financiare de sprijin, in procente de cel putin doua cifre din PIB–urile nationale (Germania asigura mai mult de 50% din totalul resurselor pentru ajutor de stat alocat de catre toate statele membre UE). In aceste conditii, alocarile bugetare romanesti de sub 10% din PIB, chiar complementate din Planul de Redresare si Rezilienta, nu vor putea asigura recuperarea decalajului economic fata de anul 2019 si in niciun caz a decalajului fata de tarile dezvoltate din spatiul comunitar.
*** Material de opinie de Radu Kubinschi, Director Consultanta, Deloitte Romania