Vanzarile de utilaje pentru constructii din China, India, Japonia, America de Nord si Europa de Vest ar putea creste, in acest an, cu 8,5%, pana la 807.665 de echipamente, potrivit unui raport intocmit de compania de cercetare Off-Highway Research, citata de Khl Magazine. Aceasta cifra situeaza piata livrarilor de utilaje aproape de nivelul anului 2007, cand, in regiunile mentionate, s-au comercializat 782.661 de unitati. Cu toate ca majoritatea furnizorilor de utilaje estimeaza o revenire a domeniului specific la valorile anterioare recesiunii, zonele de distributie vor diferi semnificativ fata de cele din 2007. Astfel, sunt asteptate cresteri importante ale vanzarilor in India si China, aceste doua state urmand a absorbi aproximativ 70% din vanzarile globale de utilaje ale acestui an, fata de ponderea de 40% consemnata in 2007. Programele de stimulare a cheltuielilor lansate pe piata constructiilor din China in 2010 au generat o crestere a sectorului de utilaje cu 56,4% fata de nivelul din 2009, fiind livrate, astfel, 459.329 de echipamente. In acelasi timp, pentru piata de profil din India a fost anuntata o majorare de 45%, pana la un volum de 59.322 de unitati. Pentru anul in curs, specialistii Off-Highway previzioneaza noi cresteri ale livrarilor de utilaje pe cele doua piete, evaluate la +6,7% in China si +19,3% in India.
Pe termen lung, se estimeaza ca domeniul utilajelor pentru constructii din India va ajunge la 110.000 de unitati pana in 2015, aceasta fiind a treia piata la nivel mondial pentru operatorii din sector, dupa China si SUA. Clasamentul este completat de Brazilia, Federatia Rusa si Germania.
In ceea ce priveste pietele puternic industrializate, se estimeaza ca in 2011 acestea vor continua procesul de redresare economica. Astfel, vanzarile de utilaje din Europa de Vest vor creste cu 5,4% fata de nivelul din 2010, cele din America de Nord vor spori cu 10,4%, in timp ce in Japonia sunt asteptate evolutii de peste 17%. Scaderi ale livrarilor de utilaje sunt estimate pe pietele din Italia, Spania si Marea Britanie, insa acestea ar putea fi compensate de trendul ascendent preconizat pentru Franta si Germania. Pietele cu economii dezvoltate sunt, insa, departe de livrarile consemnate in 2007, avand in vedere faptul ca in anul de referinta vanzarile de utilaje din Europa au depasit 212.000 de unitati, iar previziunile pentru acest an se refera la cel mult 104.821 de echipamente comercializate. In mod similar, numarul de utilaje livrate in America de Nord va ajunge la maximum 98.940 de unitati, cu mult mai putine fata de recordul de 235.000 de echipamente livrate in 2005. Informatii suplimentare, la www.khl.com