Hilti Romania, companie specializata in furnizarea de scule electrice pentru constructii si instalatii, a fost laureata cu trofeul EURO-Constructii la categoria Inovatie si Tehnologie, premiul fiindu-i inmanat directorului general al firmei, Philippe Guillouet. Compania este furnizorul unor solutii de inalta tehnologie pentru industria internationala a constructiilor si ofera partenerilor sai solutii inovatoare si sisteme si servicii cu o valoare adaugata exceptionala. Grupul Hilti are aproape 20.000 de angajati, in peste 120 de tari din intreaga lume. De-a lungul anilor, holdingul a dezvoltat o gama extinsa de produse, incepand de la fixari directe - gama de produse cu care Hilti si-a inceput activitatea in 1940. Ulterior, au fost lansate unelte pentru gaurire si demolare, ancore, tehnica diamantata, taiere si finisare, tehnica insurubarii, sisteme de masurare, sisteme de instalatii si antifoc. Aceste solutii asigura un mediu de lucru eficient si un grad ridicat de siguranta, indiferent de stadiul lucrarii.
"Suntem onorati pentru primirea diplomei de excelenta si a trofeului EURO-Constructii la cea de-a doua editie organizata, in prezenta celor mai de seama reprezentanti ai mediului de afaceri din sectorul constructiilor din Romania. Multumim pentru realizarea acestei intruniri in care am reusit sa intalnim atat de multe companii de top intr-o singura zi. A fost un moment inspirat, de recunoastere a implicarii companiei noastre in cei peste noua ani de activitate pe piata locala, in proiecte de constructii civile si industriale de anvergura, cu impact semnificativ in dezvoltarea economica durabila si eficienta a Romaniei", a declarat Philippe Guillouet.
In Romania, grupul Hilti este activ prin intermediul unei subsidiare locale, cu afaceri de 32,2 milioane de lei realizate in 2014. In ultimii ani, compania s-a implicat in executia unor proiecte de referinta, cum ar fi cladirea Sky Tower sau centrul comercial Promenada Mall.
Mai mult, Hilti Romania sprijina reciclarea echipamentelor uzate, acordand in mod permanent discounturi financiare si alte avantaje la achizitia de unelte cu acumulatori ce utilizeaza tehnologia Li-Ion CPC.
In 2014, compania a organizat o serie de seminarii tehnice adresate specialistilor in constructii, pe tema proiectarii sistemelor de fixare a instalatiilor in zone seismice. Dezbaterile interactive au avut ca obiectiv familiarizarea profesionistilor din domeniu cu ultimele noutati despre sistemele de fixare si sustinere a instalatiilor. Subiectele discutate s-au axat pe rolul si dimensionarea atat a rigidizarilor seismice pentru suportii de instalatii, cat si a punctelor fixe si mobile pentru acestea.
Vanzari de peste 4,5 miliarde CHF anual, la nivel de grup
Grupul Hilti (cu sediul in Liechtenstein) este cunoscut la nivel international drept unul dintre liderii globali in dezvoltarea de solutii cu valoare adaugata mare pentru industria constructiilor. Compania colaboreaza cu profesionistii din domeniu atat in faza de proiectare, cat si in cea de executie, oferind solutii sigure, economice si facile. Vanzarile realizate de Hilti s-au inscris pe un trend puternic crescator in 2014, incasarile denominate in monede locale majorandu-se cu 7,5% fata de nivelul anului anterior, in timp ce afacerile calculate in franci elvetieni (CHF) au sporit cu 3,6%, la 4,5 milioane CHF. In ansamblu, mediul economic a fost favorabil pentru compania cu sediul in Liechtenstein, vanzarile fiind sustinute de cresterile inregistrate pe pietele de constructii din Europa Centrala si de Nord, Orientul Mijlociu, America de Nord si in unele tari asiatice. In continuare, afacerile din majoritatea tarilor din Europa de Sud si de Est si in America Latina s-au derulat cu dificultati, in special ca urmare a contractiei sectoarelor de constructii din aceste state. In plus, incasarile efective au fost afectate de rate negative ale cursurilor de schimb valutar, in special in Rusia, estul Europei, America Latina si Japonia. In pofida acestor considerente nefavorabile, Hilti a raportat cresteri anuale ale afacerilor in toate regiunile, astfel: +14,6% in America Latina (pana la 176 milioane CHF), +14,9% in Europa de Est/ Orientul Mijlociu/ Africa (la 543 milioane CHF), respectiv +10,6% in regiunea Asia-Pacific (633 milioane CHF). In pofida unei ierni severe, vanzarile Hilti din America de Nord s-au majorat cu 9,5%, pana la 924 milioane CHF, in timp ce, dupa un rezultat usor negativ in 2013, afacerile din Europa au revenit pe un trend ascendent (+3,5%), la 2,22 miliarde CHF.
Nou centru de inovare, cu o suprafata de 30.000 mp
La finele lunii mai 2015, grupul Hilti a deschis un nou centru de inovare, investitie ce reprezinta un pas important pentru viitorul durabil al companiei. In noua cladire vor lucra aproximativ 400 de angajati, care se vor ocupa exclusiv de dezvoltarea si testarea solutiilor viitoare pentru constructii. Centrul consolideaza capacitatea de inovare a companiei si angajamentul de a progresa si de a promova numai tehnologii de varf. Astfel, sub un singur acoperis si pe o suprafata totala de aproximativ 30.000 mp, centrul de inovare va gazdui toate unitatile si functiile implicate in cercetare si dezvoltare din cadrul grupului Hilti. Datorita unui concept spatial nou, procesele vor deveni mai rapide, eficiente si performante si - avand in vedere ciclurile tot mai scurte de inovare in industria constructiilor - reprezinta o necesitate obiectiva pentru a garanta competitivitatea pe termen lung a companiei.