RO EN
Coșul este gol

MMSP recomanda lucrul de acasa si flexibilizarea raporturilor de munca

Ministerul Muncii si Protectiei Sociale (MMPS) recomanda, in scop preventiv, ca firmele sa permita angajatilor sa lucreze de acasa in contextul aparitiei riscului de imbolnavire cu noul coronavirus COVID-19, in cazurile in care acest lucru este posibil. Institutia solicita, de asemenea, flexibilizarea raporturilor de munca dintre angajatori si salariati, in care ambele parti sa dea dovada de deschidere in ceea ce priveste stabilirea unor programe de lucru individualizate si in vederea mentinerii unor relatii de munca normale si corecte.
"Aceste masuri sunt necesare in scop preventiv, dar si pentru clarificarea situatiilor noi in care angajatorii si angajatii se pot afla din punct de vedere al relatiilor de munca, ca urmare a masurilor de urgenta impuse de catre Comitetul National pentru Situatii Speciale de Urgenta", se arata intr-un comunicat al ministerului.
 
MMPS recomanda 3 masuri de flexibilizare a raporturilor de munca, in contextul suspendarii cursurilor scolare in unitatile de invatamant, fapt care poate genera necesitatea ca unul dintre parinti sa ramana la domiciliu pentru supravegherea copilului minor, dar si in cazul in care se considera ca prezenta lucratorilor la locul de munca ar putea constitui un risc:
 
1. Stabilirea unor programe individualizate de munca, cu acordul sau la solicitarea salariatului in cauza, in conformitate cu prevederile art. 118 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cu respectarea duratei maxime legale a timpului de munca.
 
2. Modificarea temporara a locului de munca la domiciliul salariatului, in conformitate cu prevederile art. 108-110 din Codul Muncii, unilateral, in conformitate cu prevederile art. 48 din acelasi act normativ, sau prin acordul partilor, cu precizarea in mod expres in decizia sau, dupa caz, in actul aditional de modificare a locului de munca, a urmatoarelor elemente:
  • faptul ca salariatul lucreaza de la domiciliu;
  • perioada in care se aplica aceasta masura;
  • programul in cadrul caruia angajatorul este in drept sa controleze activitatea salariatului sau si modalitatea concreta de realizare a controlului;
  • obligatia angajatorului de a asigura transportul la si de la domiciliul salariatului, dupa caz, al materiilor prime si materialelor pe care le utilizeaza in activitate, precum si al produselor finite pe care le realizeaza.
In aceasta situatie, angajatorul are obligatia de a asigura instruirea lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
 
3. Desfasurarea activitatii prin telemunca, in urma incheierii unui act aditional la contractul individual de munca, in conditiile prevazute de Legea nr. 81/ 2018 privind reglementarea activitatii de telemunca, atunci cand indeplinirea atributiilor specifice functiei, ocupatiei sau meseriei pe care o detine salariatul presupune folosirea tehnologiei informatiei si comunicatiilor. Actul aditional va contine urmatoarele:
  • precizarea expresa ca salariatul lucreaza in regim de telemunca;
  • perioada si/sau zilele in care telesalariatul isi desfasoara activitatea la un loc de munca organizat de angajator;
  • locul/locurile desfasurarii activitatii de telemunca, convenite de parti;
  • programul in cadrul caruia angajatorul este in drept sa verifice activitatea telesalariatului si modalitatea concreta de realizare a controlului;
  • modalitatea de evidentiere a orelor de munca prestate de telesalariat;
  • responsabilitatile partilor convenite in functie de locul/locurile desfasurarii activitatii de telemunca, inclusiv responsabilitatile din domeniul securitatii si sanatatii in munca;
  • obligatia angajatorului de a asigura transportul la si de la locul desfasurarii activitatii de telemunca al materialelor pe care telesalariatul le utilizeaza in activitatea sa, dupa caz;
  • obligatia angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la dispozitiile din reglementarile legale, din contractul colectiv de munca aplicabil si/sau regulamentul intern, in materia protectiei - datelor cu caracter personal, precum si obligatia telesalariatului de a respecta aceste prevederi;
  • conditiile in care angajatorul suporta cheltuielile aferente activitatii in regim de telemunca.

In ceea ce priveste personalul contractual din institutiile publice, vor fi aplicabile prevederile Codului Muncii, in conformitate cu art. 1 alin. (2) din OUG 57/2019 privind Codul administrative, conform carora "Prezentul cod se completeaza cu Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si cu alte reglementari de drept comun aplicabile in materie" si art. 538 alin. (2) din acelasi act normativ.
In cazul instituirii, in conditiile legii, a starii de carantina sau in caz de forta majora, contractul individual de munca se va suspenda de drept, in conformitate cu prevederile art. 50 lit.c) si f) din Codul Muncii.
 
"MMPS solicita angajatorilor, dar si salariatilor sa dea dovada de flexibilitate si de deschidere in ceea ce priveste stabilirea unor programe de lucru individualizate si in vederea mentinerii unor relatii de munca normale si corecte. In masura in care nu exista un indiciu clar privind infectarea la locul de munca, activitatea trebuie sa se desfasoare in conditii normale, cu  asigurarea tuturor conditiilor de igiena si de protectie a salariatilor. MMPS analizeaza si posibilitatea de a acorda zile libere sau concedii, in situatia in care lucrurile vor evolua in sens negativ", se mai precizeaza in comunicat.
 
Masuri preventive de securitate si sanatate in munca pentru angajatori
  • Efectuarea unei analize la nivelul fiecarui angajator in vederea prioritizarii serviciilor esentiale sau relevante de cele neesentiale, cu respectarea drepturilor la securitate si sanatate in munca a lucratorilor;
  • Asigurarea de catre angajator a securitatii si sanatatii lucratorilor in toate aspectele legate de munca in conditiile Legii nr. 319/2006 privind securitatea si sanatatea in munca si dispunerea masurilor necesare pentru:
                - asigurarea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor;
                - prevenirea riscurilor profesionale;
                - informarea si instruirea lucratorilor;
                - acordarea echipamentului de protectie (masti, manusi de protectie etc.).
  • Determinarea naturii si nivelului de risc pentru orice activitate susceptibila sa prezinte un risc de expunere la COVID-19 si stabilirea urmatoarelor masuri:
                - limitarea expunerii;
                - elaborarea unui plan de masuri, intocmit in baza recomandarilor medicului de medicina muncii cu care are contract;
                - anuntarea imediata a Directiei de Sanatate Publica competenta teritorial.
  • Utilizarea e-mailului si a teleconferintelor pentru a reduce contactele fizice si deplasarile in interes de serviciu daca acestea nu sunt necesare in mod imperativ;
  • Intocmirea unui plan de asigurare a continuitatii activitatii in situatia in care un numar semnificativ de lucratori nu ar putea sa isi desfasoare activitatea la locul de munca organizat de catre angajator. Urmatoarele masuri ar putea fi luate: identificarea acelor locuri de munca pentru care trebuie asigurata continuitatea, identificarea acelor lucratori cu calificari/competente care le dau posibilitatea sa fie mutati de la un loc de munca la altul astfel incat sa se asigure continuitatea activitatii, identificarea lucratorilor care au infrastructura IT necesara de a lucra de acasa;
  • Aplicarea procedurilor stabilite la nivel national de catre Ministerul Sanatatii in cazul in care lucratorul prezinta simptome asociate infectiilor respiratorii la locul de munca;
  • Suspendarea programului de audiente la nivelul institutiilor publice si introducerea de masuri alternative, de tipul transmiterii solicitarilor prin telefon si email (numerele de telefon si adresele de email vor fi afisate pe pagina de internet si la sediul fiecarei institutii);
  • Diminuarea pe cat posibil a timpului de asteptare in cadrul programului de lucru cu publicul, prin transmiterea, acolo unde este posibil, a solicitarilor prin email;
  • In situatiile in care este necesara prezenta fizica a solicitantului la sediul institutiei, se va avea in vedere mentinerea distantei de cel putin 1 metru fata de celelalte persoane din incinta;
  • In cazul unui lucrator confirmat cu COVID – 19, angajatorul are obligatia sa informeze Directia de Sanatate Publica pe raza careia isi desfasoara activitatea, in vederea demararii procedurilor pentru efectuarea anchetei epidemiologice. De asemenea, angajatorul are obligatia sa informeze lucratorii cu privire la procedura de acordare a concediului medical in caz de carantina si izolare la domiciliu.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter