RO EN
Coșul este gol

PwC si UNICEF deruleaza programe de imbunatatire a abilitatilor tinerilor

Un sondaj online realizat de UNICEF in randul a 40.000 de tineri din 150 de state arata ca multi dintre cei intervievati considera ca educatia actuala nu ii pregateste cu abilitatile necesare pentru a obtine locuri de munca.
O treime (31%) dintre tinerii care au raspuns prin intermediul platformei de implicare UNICEF U-Report spun ca abilitatile si programele de formare care le sunt oferite nu corespund aspiratiilor lor in cariera. Mai mult de o treime dintre respondenti (39%) continua sa arate ca locurile de munca pe care le cauta nu sunt disponibile in comunitatile lor.
Potrivit sondajului, abilitatile cheie pe care tinerii doresc sa le dobandeasca pentru a-i ajuta sa gaseasca un loc de munca in urmatorul deceniu includ leadership (22%), urmat de gandirea analitica si inovatie (19%) si de prelucrarea informatiilor si a datelor (16%). In plus, un studiu global al PwC arata ca 74% dintre directorii generali sunt ingrijorati de gasirea angajatilor cu abilitati potrivite pentru a-si dezvolta afacerea.
Pentru a rezolva unele dintre aceste provocari, UNICEF si PwC isi unesc fortele in urmatorii trei ani pentru a ajuta tinerii din intreaga lume sa-si imbunatateasca abilitatile de care au nevoie pentru munca viitoare. Colaborarea va sustine cercetarea provocarii globale aflate in crestere privind disponibilitatea competentelor si va dezvolta, extinde si finanta programe de educatie si de upskilling.
”Tinerii ne spun ca doresc abilitati digitale si transferabile pentru a avea succes la locul de munca al viitorului”, a spus directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore. „Aceasta necesitate cruciala poate fi satisfacuta doar prin contributiile partenerilor publici si privati de pe tot globul. De aceea, lucram cu parteneri precum PwC pentru a oferi oportunitati de crestere personala si prosperitate tinerilor de pretutindeni.”
In fiecare luna, 10 milioane de tineri ating varsta de munca, cei mai multi provenind din tari cu venituri mici si medii. Potrivit unei cercetari globale, tinerii din aceste tari au nevoie de aproximativ un an si jumatate, in medie, pentru a intra pe piata fortei de munca si un stagiu de patru ani si jumatate pentru a-si gasi primul loc de munca decent. Aceasta situatie s-ar putea deteriora in continuare daca nu este solutionata, in conditiile in care 20-40% din locurile de munca ocupate in prezent de tinerii intre 16 si 24 de ani sunt expuse riscului de automatizare pana in 2030.
”Consideram ca organizatiile au responsabilitatea de a contribui la gasirea unei solutii privind provocarea de a imbunatati abilitatile tuturor partilor interesate, inclusiv ale comunitatilor in care traim si in care lucram si ale tuturor cetatenilor. De asemenea, sprijina afacerile: in cel mai recent studiu CEO Survey al PwC, trei sferturi dintre directorii generali au declarat ca lipsa competentelor este o preocupare majora si un risc. Multe dintre persoanele care au cea mai mare nevoie de recalificare au cel mai mic acces la oportunitati”, a declarat Bob Moritz, Presedintele retelei globale PwC. „Prin unirea fortelor cu UNICEF, credem ca putem ajunge la mai multe persoane care altfel pot ramane in urma. Impreuna, ne propunem sa imbunatatim abilitatile a milioane de tineri”.
Colaborarea dintre UNICEF si PwC va sprijini Platforma Revolutiei de Recalificare a Forumului Economic Mondial, la care sunt parteneri fondatori. Platforma isi propune sa ofere locuri de munca, educatie si abilitati mai bune pentru un miliard de oameni in urmatorii 10 ani.
Abilitatile, expertizele si resursele PwC vor sustine, de asemenea, parteneriatul global Generation Unlimited al UNICEF, pentru a ajuta tinerii sa treaca cu succes de la educatie si formare la munca decenta. PwC si Generation Unlimited vor convoca partile interesate din societatea publica si privata pentru a dezvolta oportunitati de investitii, programe si inovatii care sa sprijine tinerii in calea lor catre un viitor productiv si de cetateni implicati.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter