Peste 60% dintre angajatii care au raspuns unui sondaj initiat de Genesis Property, pentru a intelege mai bine perceptia oamenilor despre perspectiva reintoarcerii la birou in contextul Covid-19, spun ca s-ar simti mai linistiti daca in cladirea de birouri unde lucreaza ar fi aplicate masuri in plus pentru protejarea sanatatii lor si a colegilor. Pericolul sa se imbolnaveasca ramane principalul motiv pentru care cei mai multi continua sa lucreze la distanta, insa 58% spun ca interactioneaza mai bine cu colegii cand merg la birou. Mai mult, 41% cred ca revenirea la birou ii poate ajuta sa mentina un echilibru mai bun intre viata personala si cea profesionala si 22% spun ca asa pot inclusiv sa evite probleme de sanatate psiho-emotionala, mai arata sondajul Genesis Property, unul dintre cei mai importanti dezvoltatori de birouri de clasa A din Romania, care detine West Gate Business District si Novo Park.
Printre cele mai importante masuri care i-ar face pe angajati sa revina si sa se simta in siguranta la birou se numara sisteme mai performante de filtrare a aerului si apei din cladire (58,3%), sisteme de igiena mai performante in toalete (41,6%) si solutii mai eficiente pentru asigurarea distantarii angajatilor (40,4%). Acestea fac parte din setul complex de masuri prevazute de The IMMUNE Building Standard™ (IMMUNE™), primul standard global open source care evalueaza rezistenta cladirilor de birouri la pandemia de Covid-19 si la alte amenintari similare pentru sanatate. In total, IMMUNE™ propune peste 120 de masuri pe care orice proprietar de cladiri de birouri sau angajator care isi desfasoara activitatea in cladire le poate lua pentru a imbunatati imunitatea birourilor.
"La zece luni de la declansarea pandemiei, multi angajati simt tot mai acut nevoia sa se intoarca la viata de birou, sa interactioneze cu colegii si sa reintre in spiritul de echipa. Cu toate acestea, riscurile de imbolnavire continua sa fie ridicate, asa ca nevoia de masuri pentru protejarea sanatatii este mai relevanta ca oricand. Inspirat de tehnologii si proceduri dezvoltate si aplicate cu succes in spitale sau clinici, IMMUNE™ a fost gandit tocmai pentru a reduce impactul unei pandemii sau al altor amenintari de tip bacteriologic sau toxicologic asupra cladirilor de birouri, asa incat fiecare dintre noi sa ne simtim in siguranta cand ne intoarcem la birou", spune Darren Allen, directorul de dezvoltare in cadrul Genesis Property, responsabil de implementarea proiectului IMMUNE™.
Daca biroul ar fi mai sigur pentru sanatatea lor, 55% dintre respondentii la sondajul Genesis Property spun ca ar prefera sa lucreze cel putin 3-4 zile pe saptamana sau chiar exclusiv de la birou, indiferent de contextul epidemiologic. Astazi, aproape 60% spun insa ca lucreaza in continuare in cea mai mare parte sau chiar in totalitate de acasa, in timp ce 16% isi desfasoara activitatea mai mult la birou si numai 24% au reluat complet lucrul la sediul companiei.
IMMUNE™, o solutie pentru atenuarea riscurilor epidemiologice la birou
Dezvoltat in Romania, The IMMUNE Building Standard™ a fost creat ca raspuns la pandemia de Covid-19, intr-un timp extrem de scurt, in plina pandemie, de o echipa formata din experti internationali in sanatate, tehnologie, arhitectura, constructii, inginerie si facility management. "Asa cum avem grija de sanatatea noastra si luam masuri pentru a ne intari sistemul imunitar, la fel este necesar sa existe solutii care sa imbunatateasca si imunitatea cladirilor in care petrecem cea mai mare parte a timpului. Acesta este obiectivul IMMUNE™: sa proiecteze un mediu sanatos in care sa lucram in viitor", explica Gavin Bonner, vicepresedintele Genesis Property.
Standardul IMMUNE™ a fost initiat in aprilie 2020, in urma unei investitii de peste un milion de euro pentru cercetare, dezvoltare, testare si implementare. Pentru certificarea unei cladiri, un evaluator autorizat in domeniul proiectarii sustenabile, dezvoltarii si certificarii cladirilor, evalueaza cladirea pe baza unui set complex de criterii si acorda una dintre cele trei distinctii IMMUNE™ - Puternica (Strong) cu 3 stele, Solida (Powerful) cu 4 stele sau Rezistenta (Resilient) cu 5 stele.
Prima cladire din lume care va fi certificata la cel mai inalt nivel - IMMUNE™ Resilient - chiar in perioada urmatoare este cladirea H3 din West Gate Business District, detinuta de Genesis Property si ocupata integral de Ericsson, unde masurile prevazute de standard sunt deja in curs de implementare. Mai mult, exista discutii pe plan global pentru certificarea mai multor cladiri din Europa, SUA, EAU si Asia.
Sondajul Genesis Property privind perceptia angajatilor despre viitorul birourilor a fost desfasurat in luna noiembrie 2020 prin platforma iVox, pe un esantion de 1.062 de utilizatori de internet din toata tara. 8 din 10 au in acest moment un job full-time si aproximativ 77% ocupa pozitii cu activitate de birou, in arii precum IT, consultanta, financiar, energie, imobiliare, auto, sau comert, in timp ce peste 17% sunt antreprenori sau au functie de conducere. Aproape 60% dintre respondenti sunt femei, iar peste 70% au varsta intre 25 si 40 de ani.
***
Genesis Property este unul dintre cei mai importanti dezvoltatori de birouri clasa A din Romania. Cu o experienta de peste 20 de ani in industrie, compania detine peste 150.000 de metri patrati de spatii de birouri clasa A care gazduiesc peste 20.000 de angajati: Novo Park din Pipera si West Gate Business District din zona Militari. Genesis Property este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus studentesc privat din Romania, West Gate Studios, si al unitatii de cazare de 4 stele Studio One Accommodation Suites.