Semnele revenirii la normalul pe care il stiam inainte de pandemie au inceput deja sa se arate, iar candidatii isi fac planuri de actiune pentru perioada imediat urmatoare. Potrivit celui mai recent sondaj derulat de eJobs Romania, liderul pietei de recrutare online, 45% dintre respondenti spun ca primul lucru pe care il vor face dupa pandemie va fi sa isi gaseasca un nou loc de munca. 14,5% nu planuiesc sa faca vreo schimbare, 11% vor sa urmeze un proces de reconversie profesionala, iar 9% au de gand sa plece din tara. 6,5% spun ca au in plan sa isi deschida un business odata ce economia isi va reveni, iar 5% vor sa ceara o marire salariala.
Intrebati care cred ca sunt categoriile profesionale care isi vor gasi cel mai usor un job la finalul pandemiei, 23% dintre participantii la survey au pus pe primul loc specialistii. 21% cred ca sansele cele mai mari le au IT-istii, iar 15% mentioneaza muncitorii calificati. Urmeaza tinerii fara experienta (14%), muncitorii necalificati (12,5%) si candidatii peste 45 de ani (7,4%). In mod surprinzator, pe ultimele locuri apar freelancerii (4,3%) si managerii (2,8%). ”Felul in care candidatii percep piata nu este foarte departe de realitate. Intr-adevar, in acest moment, specialistii si IT-istii isi gasesc job aproape la fel de usor ca inainte de pandemie, daca nu chiar mai usor, cum este cazul IT-istilor. In ceea ce-i priveste pe freelanceri si pe candidatii care au peste 45 de ani, ei au fost, e drept, probabil cele mai afectate categorii profesionale si in continuare competitia pentru gasirea unui loc de munca este destul de mare”, spune Roxana Draghici, Head of Sales, eJobs Romania.
Dupa un an destul de complicat pentru piata muncii, candidatii incep sa vada luminita de la capatul tunelului, astfel ca 52% cred ca acum este cel mai bun moment pentru a se angaja sau a-si schimba jobul. 20% cred ca in vara va fi momentul potrivit pentru o astfel de schimbare, 12% cred ca din toamna, iar 10% estimeaza ca abia din 2022 piata muncii isi va reveni.
Principalul motiv pentru care cei mai multi candidati ar schimba in acest moment angajatorul este un salariu mai mare, mentionat de 31% dintre respondenti. 17% ar pleca pentru oportunitati mai bune de crestere, 12% s-ar muta intr-o companie mai stabila, iar 11% ar pleca daca ar gasi un loc de munca intr-un alt domeniu de activitate. 6,1% ar renunta la jobul actual daca ar avea posibilitatea de a pleca in alta tara si tot atat de multi si-ar da demisia pentru un pachet de beneficii extrasalariale mai bun decat cel pe care il au in prezent.
”Cei care decid sa mai amane putin momentul unei schimbari in cariera spun ca se tem ca ar putea ajunge intr-o companie care sa nu fie suficient de stabila sau de rezistenta la schimbari economice si de piata negative sau ca nu ar putea obtine un salariu egal sau mai mare decat cel de acum. Un alt motiv important pentru care nu vor sa renunte la actualul loc de munca este varsta. Cei care au trecut de 45-50 de ani cred ca sansele lor in fata altor angajatori sunt foarte reduse in aceasta perioada. Teama de nou si necunoscut sau faptul ca in domeniile in care au experienta nu se fac momentan angajari sunt alte motive mentionate de respondenti”, mai spune Roxana Draghici. Doar 3,5% dintre respondenti spun ca nu si-ar schimba jobul pentru ca sunt multumiti de situatia lor actuala.
Sondajul a fost realizat in perioada aprilie-mai 2021, pe un esantion de 700 de respondenti.