Piata muncii se confrunta cu o criza pe toate nivelurile ierarhice, de la personalul de curatenie, la specialisti (arhitecti, ingineri, consultanti de vanzari, contabili) la middle si top management. In timp ce aproximativ 65% dintre candidati au asteptari salariale nerealiste, angajatorii sunt dispusi sa isi majoreze bugetele, insa competentele candidatilor trebuie sa fie in concordanta cu solicitarile acestora. In timp ce 42% dintre angajati sustin ca au nevoie de majorarea salariului, doar 18% dintre angajatori impartasesc aceasta opinie, conform unui studiu elaborat la nivel global de EY. Una dintre categoriile profesionale cel mai afectate de situatia economica este cea de agenti de vanzari, in timp ce recrutarea pentru pozitii din zona de top management nu exista dificultati, datorita bugetelor mai mari existente pentru astfel de functii.
„Un salariu de 5.000 - 6.000 de lei net pentru functia de contabil senior este acum considerat nesatisfacator de catre majoritatea angajatilor, care se asteapta sa fie remunerati cu 7.000 - 8.000 de lei net. Un alt exemplu, o oferta salariala de 9.000 de lei net pentru pozitia de inginer in constructii si proiectare cu peste 5 ani experienta este respinsa de majoritatea candidatilor. Aceasta situatie, aparuta in urma cu aproximativ patru luni, este valabila toate pozitiile scoase pe piata”, spune Cristina Profeanu, consultant in domeniul resurselor umane si fondator si CEO al agentiei de recrutare cristinaprofeanu.ro.
Un alt motiv pentru care procesul de recrutare este ingreunat este lipsa transparentei salariale in anunturile de recrutare. Tot mai multi candidati se asteapta ca angajatorul sa publice nivelul de salarizate inca din anuntul de recrutare. Un sondaj derulat pe Linkedin a relevat ca 90% dintre respondenti sustin transparenta salariala pentru ca acest lucru permite filtrarea candidatilor inca din faza incipienta a procesului de recrutare. Totodata, anunturile care mentioneaza oferta salariala primesc cu 37% mai multe CV-uri, potrivit studiului BestJobs. Doar 10% din respondenti opteaza pentru secretizarea nivelului de salarizare in anunturile de recrutare, argumentand ca devoalarea acestui aspect le este interzisa de catre angajator.
„Salariul trebuie sa fie direct proportional cu abilitatile si competentele angajatului, insa nu trebuie ignorate posibilitatiile angajatorului. Cei mai cautati sunt angajatii cu varste cuprinse intre 30 si cel mult 40 de ani, dar acestia sunt si cei mai pretentiosi. In general, angajatorii evita persoanele foarte tinere, din cauza lipsei de experienta, dar si persoanele trecute de o anumita varsta. Chiar daca angajatorii sunt dispusi sa majoreze bugetele, ei se asteapta ca angajatii sa aduca plus valoare”, adauga Cristina Profeanu.
Cresterea inflatiei la 15,3% in luna august, de la 14,96% in Iulie, modificarea codului fiscal si optimizarea costurilor de catre angajatori au creat, in ultimele sase luni, o distanta semnificativa intre oferta angajatorilor si solicitarile candidatilor. Din aceste motive, numarul angajatilor dispusi sa renunte la locul actual de munca a ajuns la 43%, fata de doar 7% in urma cu un an, potrivit unui studiului citat. In acelasi timp, noua din zece majorari salariale nu acopera nivelul inflatiei, iar 56% dintre angajati apreciaza ca o marire de salariu cuprinsa intre 10 si 30% ar fi suficienta pentru diminua efectele inflatiei, conform BestJobs.
In ultimele sase luni, aproximativ 80% dintre candidati au devenit mai selectivi in ceea ce priveste schimbarea locului de munca si, pe langa salarii mai mari, cer si posibilitatea de a lucra de acasa, un program flexibil de munca sau beneficii extrasalariale. Totodata, angajatorii pun mai mult accent pe competentele avute deja si mai putin pe formarea profesionala a angajatilor.