Peste sase din zece angajati romani spun ca nu au in prezent un plan pentru suplimentarea veniturilor cand vor fi pensionari, cum ar fi pensii private sau active imobiliare pe care le pot inchiria sau vinde, bazandu-se strict pe banii pe care ii vor incasa din pensia de stat. In aceste conditii, doi din zece salariati afirma ca vor continua cu siguranta sa lucreze, chiar si doar part-time, iar alti sase din zece iau in calcul aceasta posibilitate, arata datele unui sondaj desfasurat de platforma de recrutare online BestJobs.
In prezent, 85% dintre respondenti afirma ca au un salariu net lunar sub pragul de 5.000 de lei, iar in acest procent circa 30% castiga sub 3.000 lei, ceea ce nu le permite sa faca destule economii pentru varsta pensionarii. Alti 10% castiga intre 5.000 si 10.000 lei lunar, iar restul de 5% - peste 10.000 lei pe luna.
Cei mai multi dintre respondenti (47%) considera ca ar trebui sa aiba economii de pana la 150.000 de lei (30.000 euro) la momentul iesirii la pensie, pentru a avea o batranete lipsita de griji financiare. Alti 33% spun ca ar trebui sa aiba deoparte intre 175.000 si 300.000 lei (60.000 de euro), 15% ar vrea sa aiba economii spre suma de 500.000 lei (100.000 euro), iar restul de 5% - peste acest prag.
Totusi, peste jumatate dintre respondenti ar vrea sa poata economisi lunar intre 250 si 500 lei, 28% - intre 500 si 750 lei, 13% - intre 750 si 1.000 lei, iar 5% - peste 1.000 lei.
De altfel, pentru a avea in primul rand venituri mai mari care sa le permita sa faca economii, cei mai multi dintre angajati iau in calcul sa isi schimbe locul de munca. Daca in ultimele 12 luni, pe fondul pandemiei, doua treimi dintre respondenti au ramas la acelasi loc de munca, acum aproximativ patru din zece respondenti se gandesc sa isi schimbe jobul sau chiar domeniul de activitate, iar 22,5% afirma ca au facut deja pasi in aceasta directie.
Principalele criterii pe care le vor lua in calcul la cautarea unui job sau domeniu nou sunt: un salariu mai mare (67%), siguranta locului de munca (39%), mai multa stabilitate (32%), posibilitatea de a lucra de acasa (31,5%), mai mult timp liber (29,5%).
Sondajul a fost efectuat in perioada 01 - 20 august, pe un esantion de 920 de utilizatori de internet din Romania.
***
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din Romania. Cu o experienta de peste 20 ani in domeniu, BestJobs a fost implicata in transformarea si inovarea industriei de recrutare online si integreaza astazi tehnologii digitale de ultima generatie si servicii conexe recrutarii pentru a oferi cele mai eficiente solutii de angajare, recrutare si de dezvoltare profesionala si personala. In orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesionisti conectati la piata muncii, peste 25.000 de joburi si mii de freelanceri, agenti de recrutare, mentori, terapeuti, avocati si alte tipuri de specialisti.