RO EN
Coșul este gol

BestJobs: Femeile reclama presiunea constanta de a face prea multe lucruri intr-o zi

In cadrul unui sondaj realizat de BestJobs, patru din zece femei (41%) sustin ca echilibrul dintre viata profesionala si cea personala s-a inrautatit in ultimul an, de la declansarea pandemiei, in conditiile in care in unele cazuri au trebuit sa munceasca mai mult, inclusiv peste program, pentru a face fata cerintelor, dar si din cauza ca unele activitati casnice au consumat mai mult timp decat de obicei, arata un sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs. In acest context, aproape 25% dintre respondente spun ca au luat in calcul sa renunte complet la job, pentru a putea face fata responsabilitatilor crescute de acasa.
Pentru a putea dedica mai mult timp familiei, aproape jumatate (46%) dintre femei au spus ca si-au redus in primul rand timpul pentru odihna, iar trei din zece au alocat mai putin timp pentru relaxare, dar si hobby-uri. Totodata, aproape 18% dintre respondente afirma ca au redus timpul alocat dezvoltarii profesionale sau personale.
Pe fondul presiunii crescute de a raspunde atat cerintelor legate de job, cat si celor de acasa, aproape patru din zece femei au declarat ca au resimtit oboseala puternica, aproape de burnout, iar in unele situatii s-a ajuns chiar la un grad de epuizare totala.
De asemenea, intrebate care au fost principalele emotii resimtite in ultimul an, de la debutul pandemiei, cele mai multe dintre femeile care au participat la sondaj (30,8%) au indicat senzatia de coplesire cauzata de supraincarcare, sentiment urmat de anxietate. Doua din zece femei au simtit depresie, vinovatie ca nu au destul timp pentru copii si familie, dar si conflictul interior intre a fi „angajatul ideal” si „mama ideala”. Pe ultimul loc s-a aflat ingrijorarea ca performanta lor profesionala este judecata negativ din cauza responsabilitatilor familiale crescute.
Cea mai mare presiune, cauzata de multitasking
Principalul stres pentru 32,7% dintre femeile participante la sondajul BestJobs a fost presiunea constanta de a face prea multe lucruri intr-o zi (multitasking), iar 14% au indicat stresul de a jongla permanent intre familie si job. De asemenea, 12% dintre respondente spun ca cel mai tare le-a afectat lipsa unui sprijin pentru rezolvarea sarcinilor casnice.
In timp ce jumatate dintre femei afirma ca responsabilitatea crescuta de a avea grija de familie in ultimul an, de la declansarea pandemiei, a fost impartita in mod egal cu partenerul, alte patru din zece femei spun ca au preluat pe umerii lor cea mai mare parte a sarcinilor. Dintre „joburile suplimentare” care au consumat mai mult timp decat de obicei in ultimul an, pe primele trei locuri se situeaza curatenia (32% dintre respondente), gatitul (28%) si cumparaturile (25%). Urmeaza timpul petrecut alaturi de copii, scoala online si temele celor mici.
Barbatii, mai putin afectati de responsabilitatile mai mari din familie
De cealalta parte, sub 8% dintre barbatii care au raspuns sondajului au declarat ca au luat in calcul sa renunte la job in ultimul an ca urmare a presiunii mai ridicate din viata profesionala si personala create de pandemie - un procent de circa trei ori mai mic decat in cazul femeilor.
In ceea ce priveste principalele emotii resimtite in ultimul an, de la debutul pandemiei, doi din zece barbati au fost ingrijorati ca performanta lor profesionala este judecata negativ din cauza responsabilitatilor familiale si s-au simtit vinovati ca nu au destul timp pentru familie. Totodata, 17,3% dintre respondenti au spus ca au fost mult mai obositi, procentul fiind aproape la jumatate fata de cel al femeilor. 15,3% spun ca au resimtit conflictul interior intre a fi „angajatul ideal” si „tatal implicat” si numai 13% dintre barbati (de aproape trei ori mai putin ca in cazul femeilor) spun ca s-au simtit supraincarcati de responsabilitati. Totodata, sub 8% dintre barbatii participanti la sondaj au afirmat ca au fost afectati de presiunea constanta de-a face prea multe lucruri intr-o zi (multitasking), procentul fiind de patru ori mai mic fata de cel inregistrat in randul femeilor.
Sondajul BestJobs a fost efectuat in perioada 15-28 februarie, pe un esantion de 1324 utilizatori de internet, reprezentativ la nivel urban din Romania, cu varste cuprinse intre 18 si peste 55 de ani. Din totalul respondentilor, 55,2% sunt femei, iar 44,8%, barbati. Peste jumatate dintre femei (52,3%) au varsta cuprinsa intre 26 si 45 de ani, iar 38% dintre respondente au declarat ca au copii minori in grija. Dintre barbatii care au participat la sondaj, 53,8% au varsta cuprinsa intre 26 si 45 de ani, procentul celor care au si copii minori in intretinere fiind similar.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter