Cresterea salariilor din zona euro ar urma sa fie ''extrem de solida'' in urmatoarele trimestre, dar nivelul real al salariilor va scadea probabil, tinand cont de inflatia ridicata, se arata in buletinul economic al Bancii Centrale Europene, citat de Agerpres.
O crestere istorica a ratei anuale a inflatiei a erodat veniturile reale in ultimii doi ani, iar firmele incep in sfarsit sa ajusteze nivelul salariilor, ceea ce provoaca ingrijorari ca inflatia ridicata s-ar putea perpetua daca stabilirea salariilor este ajustata pe o baza regulata.
"Cresterea salariilor in urmatoarele trimestre este asteptata sa fie 'extrem de solida' comparativ cu tiparele istorice. Aceasta reflecta piata robusta a fortei de munca, care pana acum nu a fost afectata semnificativ de incetinirea economiei, de majorarea salariului minim la nivel national si de unele ajustari intre salarii si rata ridicata a inflatiei", apreciaza economistii BCE.
Acestia avertizeaza ca asteptata incetinire a economiei si incertitudinile privind perspectivele vor pune probabil presiuni negative asupra cresterii salariilor dincolo de viitorul apropiat.
Recent, presedintele BCE, Christine Lagarde, a argumentat ca probabil ritmul de crestere al salariilor este mai rapid decat s-a previzionat si BCE trebuie sa fie atenta ca aceste evolutii sa nu afecteze asteptarile inflationiste.
Totusi, in buletinul economic al Bancii Centrale Europene, se pare ca sunt minimalizate temerile privind salariile, deoarece se arata ca veniturile reale vor continua sa scada, deoarece rata inflatiei va fi mai ridicata decat majorarea robusta a salariilor nominale.
"Salariile reale sunt acum substantial mai scazute decat erau inainte de pandemie si probabil vor mai scadea in urmatoarele luni, ceea ce ar putea determina sindicatele sa ceara salarii mai mari la urmatoarele negocieri, in special in domeniile unde nivelul salarizarii este mai scazut", concluzioneaza BCE.
Si economistul sef al Bancii Centrale Europene, Philip Lane, explica recent intr-o postare pe blog ca salariile din zona euro vor avea nevoie de ani pentru a se ajusta la schimbarea conditiilor economice, astfel incat ar putea exercita presiuni asupra inflatiei mult timp dupa disparitia socurilor provocate de energie si pandemie.
"Natura decalata a stabilirii salariilor face ca ajustarea salariilor nominale la cresterea cumulativa a costului vietii sa se desfasoare timp de cativa ani. Aceasta inseamna ca, chiar dupa ce vor disparea socurile provocate de energie si pandemie, majorarea salariilor va fi principalul motor de crestere a preturilor in urmatorii ani", sustine economistul sef al BCE.
Autoritatile au analizat cu atentie in acest an evolutia salariilor, din cauza temerilor ca firmele ar putea fi fortate sa majoreze compensatiile, pentru a atenua efectele inflatiei ridicate, declansand o spirala salarii-preturi greu de infrant, care ar putea forta BCE sa mentina mult timp ratele ridicate ale dobanzilor.
Intr-un raport publicat recent de Fondul Monetar International (FMI), se arata ca spiralele salarii-preturi sustinute sunt rare la nivel istoric, iar recentele majorari de dobanzi de catre bancile centrale vor ajuta probabil ca asteptarile inflationiste ridicate sa nu se agraveze.
Dinamicile cresterilor de salarii si preturi in 2020 si 2021 au fost determinate de socurile "neobisnuit de ridicate" provocate de pandemia de COVID-19, spre deosebire de episoadele din trecut, provocate de evolutiile economice mai conventionale, se arata in raport.