Cel de-al patrulea val al pandemiei de COVID starneste sentimente contradictorii in randul romanilor. Cei mai multi sunt optimisti insa exista o mare parte a populatiei care se teme de aparitia, in toamna, a unor noi restrictii, arata rezultatele unui barometru realizat de firma de consultanta Frames, la comanda Hygienium.
Potrivit datelor barometrului, realizat in perioada 19 – 21 iulie, pe un esantion de peste 2500 de persoane, 61% dintre participantii la studiu sunt increzatori ca valul patru al pandemiei nu va impacta atat de mult Romania, precum au facut-o celelalte valuri de imbolnaviri.
28% se tem ca numarul imbolnavirilor va fi unul semnificativ, iar restul au evitat sa raspunda.
Marele semn de intrebare il reprezinta posibila introducere a unor noi restrictii de circulatie si de functionare a magazinelor, fapt remarcat de peste 73% dintre cei chestionati. Numai 15% cred ca nu vor urma niciun fel de restrictii.
Intrebati la ce restrictii ne-am putea astepta, pe fondul cresterii numarului de imbolnaviri, 67% se asteapta la restrictii de circulatie, 48% estimeaza ca vor fi inchise din nou business-urile, 39% ca vor fi interzise din nou evenimentele, iar 24% ca vor fi luate alte masuri (purtarea obligatorie a mastii in spatiile deschise, distantarea sociala etc.)
,,Limitarea evenimentelor, precum nuntile, botezurile etc., inchiderea restaurantelor si limitarea circulatiei dupa o anumita ora sunt cele mai des intalnite masuri pe care romanii le vad puse in practica in toamna. Asta daca situatia epidemiologica o va impune pentru ca, judecand dupa raspunsuri, majoritatea romanilor sunt increzatori ca nu vom avea restrictii ca in trecut si ca vom trece cu bine peste valul patru’’, arata concluziile barometrului.
Vaccinarea, extrema urgenta
81% dintre cei chestionati in cadrul barometrului Frames & Hygienium se asteapta ca vaccinul anti COVID sa ii apere de noile tulpini de virus, iar 93% considera ca statul ar trebui sa faca mai mult pentru popularizarea vaccinarii.
Interesant este si faptul ca, dintre cei vaccinati (97% dintre cei chestionati), numai 21% se asteapta ca sa fie nevoie sa faca o a treia doza de vaccin, in masura in care aceasta va fi disponibila.
82% dintre cei chestionati au declarat ca, dupa un an de pandemie, stiu foarte bine ce au de facut in privinta protectiei sanitare. 56% dintre ei folosesc si acum dezinfectanti, iar pentru 72% masca de protectie reprezinta inca un instrument pe care il folosesc.
63% dintre cei chestionati au declarat ca evita, pe cat posibil, interactiunile fizice mai ales cu persoane necunoscute, iar 36% afirma ca dezinfecteaza, in general, lucrurile cu care intra in contact in spatiul public.
,,Cel putin la nivel declarativ, romanii se dovedesc mult mai atenti atunci cand interactioneaza cu persoane necunoscute sau cu obiecte care pot reprezenta un pericol. A devenit un obicei, pentru multi dintre noi, sa igienizam si sa dezinfectam lucrurile cu care intram in contact si sa pastram distanta fata de cei din jur. In contextul anticipatului val patru al pandemiei, aceste reguli s-ar putea sa fie decisive in preintampinarea unei explozii de cazuri noi de COVID’’, a declarat Georgiana Mocanu, director executiv al companiei Grande Gloria Production.
Cum se protejeaza romanii
Dincolo de masca de protectie, dezinfectantii (geluri, spray-uri, servetele etc.) si-au gasit un rol semnificativ in obiceiurile de consum din perioada pandemiei.
Daca anul trecut, 56% dintre respondenti afirmau ca au folosit produse dezinfectante de mai multe ori pe zi iar 32% o singura data pe zi, in 2021 numarul celor care folosesc frecvent dezinfectanti a crescut la 72%.
Intrebati de unde au cumparat produse si materiale dezinfectante (geluri, servetele etc.), 47% au afirmat ca le-au achizitionat de la supermarket/hipermarket/magazine mari, 32% de pe internet, 13% din farmacii si 8% din magazinul de proximitate.
Principalul criteriu de selectie il reprezinta pretul produsului (44%), urmat de marca (28%) si de specificatiile acestuia (18%). Intrebati cat de informati sunt despre compozitia materialelor dezinfectante, 71% au declarat ca ii intereseaza in primul rand efectul, nu compozitia.
Un alt aspect foarte interesant il reprezinta achizitia in functie de provenienta produsului. 81% dintre cei chestionati au declarat ca au cumparat produse romanesti.
,,De remarcat faptul ca romanii au inceput sa caute tot mai mult produsele romanesti, care prezinta avizul Ministerului Sanatatii. Apetitul pentru produsele romanesti este, de altfel, remarcat in multe domenii, mai ales cand vine vorba de produsele alimentare, un semn ca romanii au inteles cat de important este sa sustina producatorii locali, cum este si Hygienium’’, a declarat Constantin Danciu, director de dezvoltare Grande Gloria Production.
Legat de calitatea produselor din magazine, 63% s-au declarat multumiti, in timp ce 21% au reclamat calitatea neconforma a multor produse de pe piata.
,,In absenta unor reglementari mai stricte in privinta comercializarii produselor de siguranta sanitara, in magazinele din Romania vedem inca produse din import, cu o calitate indoielnica dar cu un pret foarte mic, fara avize si care imita produsele unor marci cunoscute. Totusi, in ultima perioada, romanii au invatat sa faca diferenta intre produsele de slaba calitate, fara eficacitate dovedita, si cele certificate’’, a mai declarat Georgiana Mocanu, director executiv al companiei Grande Gloria Production.
Barometrul de opinie a fost realizat in perioada 19 - 21 iulie 2021, online si prin telefon, pe un esantion de peste 2500 de persoane, cu varste cuprinse intre 21 si 70 de ani, reprezentativ din punct de vedere geografic, la nivel national. Principalele atribute ale focus-group-ului: persoane active, angajati, manageri, antreprenori, cu studii medii (43%) si superioare (57%), participanti activi la viata sociala.