ANALIZA: Despre specialisti si piata fortei de munca din constructii

Referindu-se din nou la alte aspecte de stricta actualitate, cu un impact deosebit in sectorul constructiilor, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, cunoscut cititorilor publicatiei Agenda Constructiilor ca director si partener in cadrul societatii Elux Rodit, isi propune, prin articolul de fata, sa abordeze cateva probleme relativ complexe si invocate in prezent de majoritatea managerilor firmelor de constructii, cum ar fi cele legate de lipsa specialistilor sau a fortei de munca.

„Despre faptul ca activitatea din constructii se afla la un nivel tot mai bun - iar acest sector se afla actualmente printre motoarele economiei locale, peste tot aparand cladiri tot mai multe si mai mari - s-a mai discutat. S-a tot reiterat ideea potrivit careia acestea sunt realizate dupa ultimele tehnologii si chiar cu eficienta energetica sporita, dirigintele de santier si auditorul energetic avand un rol bine definit in acest sens. Toate canalele mass-media abunda de felurite reclame cu materiale de constructii, iar in ceea ce priveste respectarea cerintelor tehnico-legale, asa cum afirma un reprezentant al ISC, se «garanteaza pentru constructiile care au trecut prin sistemul de calitate al ISC, adica pentru cele care au fost realizate conform unei autorizatii de construire». Cum insa este mai interesanta semnalarea unor aspecte ce pot fi imbunatatite, imi propun sa reiau anumite subiecte, pornind de la unele deja semnalate. Astfel, fata de articolul precedent, consider ca mai pot fi clarificate cateva chestiuni interpretabile, dintre care cea referitoare la calitatea activitatii specialistilor, raportata la modul in care imobilele nou-construite corespund criteriilor de eficienta energetica, ale caselor nZEB, pare a fi cea mai importanta. Fiindca nu este nicio noutate faptul ca exista de multi ani cladiri utilate cu instalatii dintre cele mai performante, merita unele clarificari afirmatia privind decalajul dintre teorie si practica (asemanator discutarii despre noi tablete, gadgeturi, intr-o perioada a telegrafului). Astfel, exclusiv din punctul de vedere al specialistilor, in ceea ce priveste verificarea noilor proiecte la exigenta «energie», aceasta tine acum de alegerea colaboratorilor de catre proiectanti - chiar daca legea le ofera investitorilor privilegiul de a-si selecta singuri verificatorii, cei mai multi nici nu vor sa auda, considerand demersul o simpla formalitate birocratica”, avertizeaza ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Revenind la aspectul teoretic, dupa cum afirma specialistul, „pe de-o parte, este bine ca pe piata de constructii se distinge o structura teoretica la un nivel inalt, prin gradul de pregatire tehnico-stiintifica a specialistilor si prin reglementari existand, astfel, repere clare. Pe de alta parte, chiar daca afirm ca partea practica ramane deficitara, asa cum spuneam mai sus, aceasta nu inseamna ca nu ar exista cladiri cu instalatii deosebit de complexe. Din fericire, romanii au fost mereu receptivi, iar prin aceasta au reusit sa tina totdeauna pasul cu cele mai avansate tehnologii. Aspectul negativ se remarca prin faptul ca foarte multe dintre noile instalatii sunt montate si puse in functiune «dupa ureche», investitorul bucurandu-se de confortul si eficienta aduse de tehnologia moderna, cand este cazul, exclusiv prin bunavointa furnizorului. Sub diverse pretexte, desi este obligat prin lege, furnizorul rareori ofera o documentatie tehnica integrala, cu atat mai putin tradusa, ceea ce face si mai putin posibila o verificare pertinenta, formala, din partea beneficiarului, care ar trebui finalizata prin documente specifice parafate de specialisti autorizati pe plan local. S-ar putea spune ca investitorul ar avea motive de bucurie, cata vreme obtine instalatia dorita la un cost mai mic, prin neplata unei documentatii aparent inutile si a unui specialist autorizat, insa redundant (exista deja pregatirea furnizorului) ori chiar nepriceput. Din pacate pentru investitor, pe langa faptul ca este o obligatie legala, in ciuda economiei, in acest caz are de-a face cu mai multe riscuri: sa aiba o investitie nefunctionala (cu justificari, din partea executantului, de genul: «am pus instalatia aia, dar mai face figuri», desi undeva se ascund niste calcule defectuoase) sau, intr-un caz mai fericit, insa mai des intalnit, sa obtina o instalatie incorecta (prost/dezechilibrata/ supradimensionata etc., ce inseamna de fapt o investitie nejustificata, dar care anuleaza, deci, aparenta economie cu care a fost tentat). La acestea se adauga, fireste, dereglarea pietei prin concurenta adusa, aspect care insa il priveste mai putin pe investitor si tine mai mult de ceilalti participanti din cadrul pietei si de specialisti”, a mai precizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Dupa cum a afirmat si cu alte ocazii, ing. Dan-Rodion Pogangeanu este de parere ca, „fiindca exista specialisti, ramane ca acestia sa fie stimulati, implicati la un nivel mai punctual si cu precadere in cazul experimentarii de instalatii nou-introduse pe piata. Exista tendinta ca, in fata unui asa-zis prototip, specialistul sa-si abandoneze sarcinile si responsabilitatile, transformandu-se subit si aparent de neinteles intr-un fel de «elev» al constructorului ori furnizorului de echipament. O cauza este desigur dezinteresul unor specialisti bine pregatiti, acestia preferand alte sectoare mai bine platite (ca executia sau proiectarea), desi in toata lumea buna consultantul este si cel mai bine pregatit, si superior, si ca pret. Cum insa alegerea profesiei tine si de vocatie, vin cu un exemplu care este intotdeauna mai edificator. Ca exemplu dintr-un proiect, un coleg ma intreba ce-i de facut atunci cand avem instalatii complexe, cu parti atat electrice, cat si hidraulice/ pneumatice: prima regula este aceea ca, daca esti atestat pe un anumit domeniu, iar problema tehnica ti se pare necunoscuta, mai mult ca sigur este vorba de un domeniu strain tie; putin probabil sa fie un aspect total nou «neacoperit de legislatie», cum sunt multi tentati sa creada. Desigur, am incercat sa-l incurajez si sa-l directionez catre o rezolvare corecta. Dincolo de performantele tehnice, de culoarea si stralucirea binevenita a unor echipamente de ultima generatie, trebuie totusi sa ne amintim ca specialistul roman - iar cu aceasta nu doresc sa intru intr-un nationalism neplacut si nedorit in cadrul unei rubrici unde-si gasesc gazduirea o multime de firme straine si de altfel binevenite pe piata - avea de-a face cu bine-cunoscutele «MOP» doar cu cateva generatii in urma (dispozitive pentru actionatul intreruptoarelor de inalta tensiune, dotate cu conducte de 3, respectiv 20 bari): pentru acestea exista o intreaga documentatie tehnica, inclusiv reglementari tehnice privind punerea in functiune si intretinerea profilactica. Cu siguranta, instalatii similare si care «nu raman fara stapan» exista si in alte domenii, precum industria petroliera si chiar reteaua de incalzire urbana, cu aceasta ajungand, fara sa-mi propun initial, la vechea concluzie ca, de la un anumit punct, domeniile incep sa se intrepatrunda. Nu mi-am propus astfel sa evidentiez cat de destept si pregatit este specialistul roman, ci doar ca, teoretic, exista toate premisele tehnico-legale pentru asigurarea bunei calitati, indiferent cat de noua si aparent inventiva ar fi tehnologia incorporata intr-un anumit proiect; aceasta nu pentru «incurcarea» furnizorului/constructorului, ci in interesul investitorului si chiar al furnizorului dornic sa intre cu dreptul pe piata. Aici un rol important ar trebui sa-l aiba invatamantul, nu doar prin aprofundarea diverselor cunostinte tehnico-legale aplicabile, ci mai ales printr-o imbunatatire a relationarii specialistului, adecvata situatiilor concrete - aspecte discutate recent cu succes si in cadrul unui simpozion organizat de AGIR si avand ca tema rolul educatiei specialistilor”.

Revenind la aspectele ce tin de plata personalului din constructii, abordate partial tot intr-un articol anterior, ing. Dan-Rodion Pogangeanu admite ca, pentru unii, propunerea adoptarii unor preturi reglementate ar putea fi abordata ca o chestiune interpretabila. „Chiar daca propunerea prevedea punctual activitatea unui anumit segment al personalului de proiect - cel cu atributii de control in cadrul proiectului, dirigintele de santier si auditorul energetic (personal esential si care pentru unele proiecte este obligatoriu a fi notificat la capitolul «key personnel» inca dinaintea fazei de licitare), in ultima vreme s-au auzit mai multe voci anticipand o viitoare criza imobiliara si economica datorata solicitarilor crescande ale angajatilor din ramura de constructii. Mai intai de toate, as preciza ca nu intentionez sa intru in polemica sau in altfel de dispute cu alti reprezentanti ai industriei, pe unii cunoscandu-i direct, iar cu altii avand chiar relatii de afaceri. Totusi, daca aud pe cineva spunand alarmat ca dulgherii incep sa solicite chiar 300 de lei pe zi, venit altfel atractiv pentru multe alte categorii profesionale, prima reactie este aceea de surpriza si precautie. Evident, orice crestere a costurilor, brusca si nefondata, schimba calculele si pericliteaza orice afacere, cu posibile efecte nedorite asupra consumatorului final, in cazul nostru beneficiarul constructiei si, apoi, al intregii piete. Chiar daca in semnalarile mele argumentam raportandu-ma la preturile recomandate de o anumita asociatie profesionala, pana la urma aceste argumente se bazeaza pe utilitatea si functionalitatea activitatii vizate (pragul minim de profitabilitate, corelat aici cu cerintele tehnico-legale aplicabile). Pentru ca suntem preocupati fiecare de propriile probleme, ne bucuram de preturi tot mai mici, la fel cum suntem indignati la aflarea unor cifre aparent scandaloase: cineva, de exemplu, era contrariat ca intr-o anumita firma exista 2.000 de angajati! Sunt ferm convins ca indignarea ar fi fost fix aceeasi daca ar fi auzit de 20.000 de angajati(!), persoana necunoscand nimic din afacerea respectiva. Ne place sa ne credem importanti, cunoscatori si chiar patrioti, insa ma intreb cati dintre admiratorii si sustinatorii declarati ai festivalului George Enescu (eveniment de altfel deosebit si de care m-am bucurat in mai multe randuri, gratie si anturajului) au urmarit un singur spectacol, nu in sala, ci la televizor? Nu exista un interes direct, dar opinia vine chiar si in absenta vreunei solicitari! La polul opus, exista specialisti, indiferent de domeniu, ce-ar dori sa controleze totul! De aceea, in luarea anumitor decizii, rolul asociatiilor profesionale si sindicatelor este obligatoriu, insa este de dorit sa fie in armonie cu consecintele interne, dar si cu anumite repere externe (de pilda reglementari aplicabile pe alte piete). Politologul Alina Mungiu-Pippidi spunea candva ca, pentru a schimba realmente ceva la un moment dat, trebuie sa existe o masa critica de persoane: cum majoritatea profesionistilor pare multumita, atunci cand e nevoie, modificarea raportului nu poate veni decat prin implicarea societatii si, de ce nu, a factorilor decizionali care-o reprezinta prin politicieni; oricat ne-am dori de capabili si de originali, o alta modalitate nu s-a inventat inca. Revenind la cazul dulgherului, intrebarile ce se pun apoi sunt: dar de ce solicita acesta plata pe zi, cata vreme salariile se negociaza in Romania la luna? Este cumva angajat doar cu ziua ori este doar un liber-profesionist? Prima posibilitate este teoretic exclusa ca fiind reprezentativa pentru firmele din domeniu (nu din ratiuni ce tin de Inspectia Muncii - ITM, ci fiindca, macar teoretic, sistemul de calitate corect aplicat face dificila metoda), iar daca totusi este asa, inseamna ca avem o problema, care insa e departe de-a depinde de mofturile sale. In eventualitatea in care costurile respective nu sunt cele ale unui angajat pe perioada nedeterminata, calculele si discutia se schimba - respectivul lucrator fiind practic purtatorul propriei afaceri (iar aici nu vorbim de un lenes, ci de un lucrator necesar si pe care ti-l doresti sa nu plece la alta lucrare ori in Occident). Repet, preocuparea nu priveste aici bunastarea dulgherului (fiecare se viseaza parte indreptatita la profitul unui proiect), ci rezultatele obtinute, respectiv nivelul calitatii lucrarilor sale si stabilitatea pietei”, a remarcat expertul.

Fara a intra in amanunte, tinand cont de ponderea costurilor unor astfel de lucratori in cadrul proiectului, ing. Dan-Rodion Pogangeanu sustine ca solutia nu consta nici in indeplinirea unor cereri exagerate (pana la urma, piata le rezolva), dar nici in apelarea la lucratori straini, asa cum se vehiculeaza. „Practic, acesta ar fi, nu la modul politicianist, ci uitandu-ne la Romania ca la o corporatie, cel mai mare esec al politicii actuale: sa produca o masa monetara sporita (preponderent prin indatorare) care sa nu determine mult-dorita crestere economica reala, aducatoare de nivel de trai superior si stabilitate, ci doar... cresterea salariului minim acordat unor straini. Inaintea unor solutii precum imigrarea planificata, trebuie identificate toate problemele, costurile de proiect introduse (in primul rand, supervizarea suplimentata), dar si solutiile locale mai accesibile, unele pe drept ori gresit clamate (aparenta trandavire, incurajata de o asistare sociala in exces), altele inca neanalizate (introducerea de persoane straine si potential periculoase social, deci care vor creste nevoile de securitate, cand pe fondul unei cresteri economice, unii paznici, altadata mandri si bine platiti muncitori calificati, si-ar putea regasi profesia de baza, inclusiv in constructii). Dar este necesara, de pilda, si trecerea la proiecte mai avantajoase, de modernizare a cladirilor existente, cu folosirea de materiale si forta de munca de calitate superioara si bazate, desigur, pe rapoarte de audit energetic la randul lor bine facute, renuntandu-se la rudimentarul criteriu de «cel mai mic pret», in favoarea stimularii performantei tehnico-economice si calitatii”, apreciaza ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Asa cum afirma specialistul, „principala cauza a randamentului economic deficitar din constructii, acolo unde este cazul, nu e data de costul cu forta de munca (inalt sau nu calificata), ci de gestionarea neprofesionala - multe proiecte neavand personalul necesar. A folosi la lucrari personalul calificat sau prezenta permanenta a responsabilului tehnic cu executia si a dirigintelui de santier nu reprezinta obligativitati care s-au inventat pentru cresterea costurilor, ci pentru cresterea eficientei productiei prin evitarea erorilor, calcularea corecta a cantitatii necesare de materiale etc. Tocmai aceasta ar fi si cauza pentru care nu se prea pune pret pe documentatia tehnica, oricat ar fi ea de competitiva: pe de o parte, cineva trebuie s-o inteleaga (suna grosolan, insa multe memorii tehnice raman necitite sau chiar nici nu ajung pe santier), pe de alta parte, respectarea ei poate duce la o aparenta crestere a unor costuri, in conditiile unui sistem de calitate precar, cheltuieli ce pot fi evitate pur si simplu prin eludarea calitatii. Drept exemplu, e mai simplu, corect si ieftin sa intinzi un cablu dupa ce ai pus pe traseu un numar mare, dar adecvat de role de tragere, decat sa angajezi temporar cateva zeci de zilieri, astfel incat cablul sa nu frece solul! Ca alternativa, fireste, in fata unui investitor ignorant, cablul poate fi pur si simplu tarat pe sol, prin pietre si prin ce se mai afla pe traseul respectiv, sansele ca acesta sa devina complet nefunctional imediat dupa instalare fiind minime (la punerea sub tensiune, cablul poate fi aparent functional, insa, la suprasolicitare, dupa un anumit timp, este posibila intreruperea alimentarii cu energie electrica). In alta ordine de idei, consider ca ne apropiem cumva de un moment in care preponderenta laturii speculative sa fie mutata dinspre aspectul «productiv», caracteristic mai degraba economiei centralizate (productie de dragul productiei) spre aspectul «utilitar». Exista piete unde un profit de 0,5%-3,5% este mai mult decat generos, insa avem inca proiecte de constructii care depasesc la profit zona serviciilor. Desigur, nu este rau, fiecare viseaza la asa ceva, doar ca in ansamblu profitul aberant este dovedit ca fiind o reteta nociva concurentei, progresului sustenabil si stabilitatii. Privind la modul general, nu doar constructiile, s-ar putea spune ca acest model speculativ a functionat o vreme la alte state cu anvergura, insa aici nu prea se mai poate vorbi nici macar de o capitalizare financiara, rezultatul parand sa fie nu neaparat o saracire (totusi, progresul actual economico-social nu poate fi ignorat), ci o epuizare a spatiului - multi romani (consumatori) emigrand nu pentru un trai mai bun, ci pentru a contribui la o productie (acolo unde s-au stabilit) care conduce in cascada la plecarea altora de aici, fara insa a se inregistra o imbunatatire nici macar in locul respectiv (unde exista deja alti localnici cu venituri inrautatite datorita fenomenului imigrationist). Ca o concluzie partiala, rezultatul pare a fi o accelerare fara noima a unui consum de calitate tot mai indoielnica (raportat la parametrii propusi si pentru care este promovat, dar mai ales fata de nevoile reale ale consumatorului), una dintre consecintele alarmante si de mult timp stiute fiind epuizarea resurselor. Ca sa nu para a fi un discurs pro-izolationism ori impotriva circulatiei libere a persoanelor (nici n-as avea cum, eu insumi beneficiind din plin de ele), chestiunea exista si la nivel local: putem aminti cum orase ca Bucurestiul par a sucomba datorita traficului provocat de urbanismul defectuos, in conditiile suprapopularii, in timp ce pentru multe zone ale tarii pare «a se stinge lumina»”.

„Daca aminteam anterior posibilitatea introducerii (temporare) de asiatici, ca forta de munca pe piata autohtona de constructii, din experienta personala, directa, pot spune ca nu sunt atat de rai si periculosi, precum cred unii, insa cu siguranta nu vor reusi sa mentina aprinsa lumina, iar aici situatia nu trebuie inteleasa in cheia unei societati coplesite de propria saracie si asaltate cu nevoile altora: orice aport produs pe cale naturala si verificat benefic este binevenit! Temerea este ca, in locul unei optiuni a progresului tehnologic si, in consecinta, social (dorim sa traim mai bine, inconjurati de stralucire, nu de mizerie), am avea de-a face cu un regres, fortand piata catre o scadere economica (prin ideea fortei de munca ieftine, ca scop in sine) si in consecinta tehnologica (treaba unei lise, unui palan ori muncitor roman sa fie preluata de unul sau doi lucratori asiatici). Forta de munca prost platita determina automat o piata cu deficiente si creeaza premisele unor noi crize economice, iar pentru tara de origine, impactul este dat de lipsirea de crestere reala si, pe termen lung, exista riscul aparitiei unor stari conflictuale, actualmente nemaitraind in paradigma secolului al XIX-lea, cand castigurile celui sosit cu o corabie din departari tineau exclusiv de propria imaginatie! Dincolo de docilitatea si de tentatia castigului obtinut intr-o tara occidentala, cum este acum si Romania, superioritatea sa la confruntarea cu superficialitatea aparent rudimentara, chiar rusinoasa, pe care o va intalni aici va da o nota aparte propriilor dorinte ale unui asiatic si nu ar fi prima oara cand creativitatea nou-venitilor va surprinde prin hazardul sau. Asadar, daca pe piata bunurilor de larg consum se incepe renuntarea la «chinezarii», prin impunerea unor standarde si controale tot mai ridicate, pare nefiresc ca tocmai sectorul constructiilor sa ia o directie contra curentului, cautand, din aceeasi zona, lucratori «mai ieftini» chiar si decat romanii. Fiindca poate parea ca m-am distantat de subiect - activitatea din constructii tinand cont de calitate, resurse, costuri de productie-, trebuie amintit intregul context in care preocuparea pentru economisirea si folosirea rationala a resurselor nu mai este un simplu slogan, ci un obiectiv bine legiferat si reglementat cu finalitate in domeniul constructiilor in zona cladirilor eficiente energetic - amintind aici Legea nr. 372/2005, Legea nr. 121/2014, Directiva 2010/31/UE, cu modificarile ulterioare ori Acordul de la Paris. Deci, pentru cei realmente interesati de bunul mers al activitatii din constructii, exista solutii, ramanand doar sa fie aleasa calea cea mai potrivita, iar autoritatile au aici o sarcina deloc usoara, spatiul public oferind permanent diferite probleme. Din astfel de situatii sufera majoritatea specialistilor care-si respecta statutul si nu am in vedere nici precizii de milimetri, necompatibile cu activitatea din santier si nici neaparat proiecte din fonduri publice: tocmai aceasta ar trebui sa fie ratiunea sistemului de calitate, a controalelor (ale ISC, dar mai ales cele curente, efectuate de diriginte ori responsabilul tehnic cu executia etc. ), sa asigure respectarea cerintelor minim aplicabile cu convingerea ca in acest fel este pastrata si imbunatatita activitatea in domeniu si, cu aceasta, a tuturor specialistilor implicati, dar mai ales a beneficiarilor”, a concluzionat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.