Academia Tehnica Saint-Gobain se redeschide de la sfarsitul lunii iunie, anunta producatorul de materiale pentru constructii. Prin acest program, compania se implica activ in educarea si cresterea nivelului de cunostinte si aptitudini ale viitorilor specialisti ai sectorului de constructii, prin organizarea de cursuri teoretice si practice pentru montatori, constructori, distribuitori, studenti sau alte grupuri interesate.
"La Academia Tehnica Saint-Gobain, cu centrul de instruire autorizat la Ploiesti, organizam cursuri de initiere (cu durata de 40 de ore) acreditate de Autoritatea Nationala a Calificarilor (ANC) pentru ocupatia «Montator pereti si plafoane din gips-carton». Ȋn urma examenului absolvit cu nota de trecere, fiecare participant primeste o diploma de absolvire acordata de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice si Ministerul Educatiei Nationale, aceasta diploma avand regimul actelor de studii. Programul autorizat ANC, cu module teoretice si practice, axate pe competentele din standardul ocupational poate fi accesat in limita numarului de cursanti si a cursurilor programate in calendarul Academiei", precizeaza reprezentantii Saint-Gobain.
Ȋn cadrul cursurilor, se urmareste dezvoltarea diverselor competente pentru ocupatia „Montator pereti si plafoane din gips-carton”, dupa cum urmeaza:
- Stabilirea procedeului de placare;
- Pregatirea operatiei de montare;
- Efectuarea lucrarilor de placare la pereti;
- Efectuarea lucrarilor de placare la plafoane;
- Finisarea rosturilor.
Cursurile sunt sustinute de reprezentantii Saint-Gobain, materialele folosite in practica fiind furnizate gratuit. Instructorii detin diploma de formator.
Pentru informatii suplimentare privind cursurile, modulele si inscrieri, click aici!