In opinia conducerii companiei Promod (din Apahida, judetul Cluj) – unul dintre liderii pietei nationale de echipamente electrice – perioada de maxima intensitate a recesiunii (2009-2010) a insemnat pentru sectorul de profil un interval de regres accentuat atat din punct de vedere valoric, cat si cantitativ. „Declinul initial a continuat atat in 2011, cat si la nivelul anului 2012, insa nu in aceeasi masura, fiind remarcata o ponderare a trendului descendent. Evaluata acum doi ani la circa 432 milioane de lei, piata de produse electrice (echipamente de joasa si medie tensiune, excluzand sistemele pentru aplicatii ce presupun controlul industrial) a inregistrat o usoara scadere in 2012, datorita dezechilibrelor economice si tensiunilor social-politice din ultima parte a anului, precum si premiselor nefavorabile induse de trendul descendent al sectorului de constructii. Din punct de vedere structural, se poate afirma ca, in anul trecut, pe piata DIY s-a accentuat tendinta de orientare a clientilor spre achizitia produselor economice, intrucat pretul ramane principalul factor de influentare a deciziei de cumparare, insa a fost observata si o usoara redresare a cererii pentru produsele aferente segmentului de piata mediu si celui premium. In schimb, in domeniul profesional, orientarea clientilor a fost cu preponderenta catre produsele caracterizate de un raport optim calitate-pret, fie ca este vorba despre aparataj electric, fie despre sortimente din grupele de protectie sau management al cablurilor. In continuare, pe termen scurt si mediu, previzionam ca, pe fondul unor indicatori macroeconomici reliefand o usoara crestere a PIB in 2013-2014 si mizand pe o redresare a pietei constructiilor (ca urmare a reluarii lucrarilor la anumite proiecte de amploare, initiate in urma cu doi-trei ani si blocate pana in prezent), s-ar putea remarca o usoara crestere a cererii pe piata de produse electrice, cuprinsa intre 1% si 3%, in raport cu nivelul valoric total din bransa, evidentiat anul trecut. Consideram ca sectorul de profil va fi impulsionat si de accelerarea derularii proiectelor de infrastructura programate pentru actuala perioada, respectiv de dezvoltarea in mai multe regiuni ale tarii a unor parcuri eoliene si fotovoltaice”, a afirmat Karoly Nagy, director general al societatii.
Majorare de 11% a cifrei de afaceri si de 7% a livrarilor cantitative
Referindu-se la evolutia afacerilor Promod, in contextul in care si anul 2012 a fost destul de dificil pentru firmele active pe piata echipamentelor electrice, oficialul firmei a mai aratat ca la nivelul companiei s-a consemnat o majorare de 11% a cifrei de afaceri, aspectul fiind notabil daca se iau in considerare incertitudinile caracteristice bransei, date de diminuarea continua a consumului populatiei, de majorarea numarului de insolvente in randul multor agenti economici din domeniu etc. Din punct de vedere al cantitatii, s-au furnizat circa 11 milioane de unitati, cu 7% mai multe fata de 2011. Aceste rezultate s-au datorat pregatirii profesionale deosebite a personalului si impactului pozitiv al strategiei abordate, axate pe eficienta si competitivitate. In intervalul de referinta, Promod a accesat noi segmente de afaceri si a furnizat produse si servicii de top, reusind sa-si majoreze cota de piata in conditiile unei diminuari generalizate a activitatii specifice. „Pentru anul in curs suntem optimisti si ne propunem o crestere de 14% a cifrei de afaceri comparativ cu 2012, ceea ce reprezinta o tinta ambitioasa in contextul economic actual, insa tangibila, prin aplicarea unor politici eficiente de marketing si vanzari, respectiv prin performanta si perseverenta intregii echipe comerciale. De altfel, suntem avantajati si de faptul ca avem capacitatea de a asigura solutii complete pentru orice tip de instalatie electrica, fie din domeniul rezidential, fie din cel industrial, compania noastra fiind distribuitorul unor marci de renume international (precum Legrand, Schneider, Dietzel-Univolt, Weidmuller, Siemens, Rittal, Lapp Cable, Top Cable) si punand la dispozitia clientilor peste 10.000 de sortimente diferite”, a mai afirmat Karoly Nagy. „Un alt aspect pozitiv este dat de faptul ca distributia vanzarilor pe grupe de produse este uniforma, primele categorii ca pondere in totalul vanzarilor din 2012, fiind, in ordine, aparataj electric, sisteme de management al cablurilor, tablouri electrice si echipamente de protectie. Mai mult, pentru livrarea optima a acestora, am incheiat parteneriate cu peste 1.000 de clienti din toate zonele tarii, precum si din afara granitelor Romaniei, efectuand export in Ungaria si Croatia. Desigur ca regiunea Transilvaniei, impreuna cu municipiul Bucuresti si ariile limitrofe prezinta cel mai mare grad de absorbtie a produselor Promod, dar acordam aceeasi importanta si celorlalte regiuni, avand acoperire nationala. Fiind sustinuti de o platforma logistica bine structurata, cu o suprafata de peste 1.600 mp, in 2012 ne-am implicat intr-o noua activitate, constituita de echiparea si instalarea tablourilor electrice. Pentru aceasta am beneficiat si de suportul complet al firmei-mama, Elektra Group – Spania, care are o expertiza deosebita in domeniu. De aceea, una dintre prioritatile investitionale ale anului in curs o constituie dezvoltarea in continuare a segmentului respectiv si, nu in ultimul rand, avem in vedere sa alocam fonduri suficiente in vederea cresterii cotei de piata”, a incheiat directorul general al firmei. Informatii suplimentare, la www.promod.ro