RO EN
Coșul este gol

Primaria Sectorului 4 va construi crese si gradinite noi cu peste 2.000 de locuri

Sectorul 4 al Municipiului Bucuresti continua procesul de identificare, reconfigurare si construire de noi spatii educationale in care sa fie primiti copiii cu varste cuprinse intre 0 si 6 ani, pentru care nu exista locuri in cresele si gradinitele de stat din zona de Sud a Bucurestiului si pentru care parintii au depus cereri de inscriere.
In acest moment, la nivelul Sectorului 4, exista aproximativ 2.500 de astfel de solicitari care nu au putut fi solutionate din cauza lipsei de locuri.
Avand in vedere responsabilitatile legale care ii revin, autoritatea locala este datoare sa efectueze demersuri urgente pentru a gestiona criza acuta a locurilor disponibile in cresele si gradinitele de stat.
Pentru ca aceste familii sa fie sprijinite, Sectorul 4 al Municipiului Bucuresti a facut deja primii pasi, ce presupun reconfigurarea unor cladiri deja existente, aflate, fie in proprietatea, fie in administrarea autoritatii locale si transformarea acestora in crese si gradinite noi, atat de necesare pentru ca cei mici sa fie ingrijiti si educati in cele mai bune conditii, cat timp parintii lor sunt la serviciu. Implementarea acestei prime etape va crea 2.000 de noi locuri in crese si gradinite, la nivelul Sectorului 4, rezolvand, astfel, o parte considerabila a solicitarilor primite de la parinti.
Primele astfel de lucrari s-au incheiat deja in zona Nitu Vasile, acolo unde fostul sediul al Directiei de Taxe si Impozite Locale Sector 4 a fost reconfigurat si modernizat, iar din luna septembrie a anului 2023, primeste aproximativ 120 de copii in regim de cresa. Lucrari similare sunt, in acest moment, in derulare si in cazul fostului sediu al Directiei Generale de Politie Locala Sector 4 din Aleea Ciceu, precum si in cazul cladirii din strada Enache Ion, in care pana anul trecut a functionat Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4.
Acestor noi spatii educationale li se vor adauga, in anul 2024, alte cel putin patru asemenea unitati, pentru care Sectorul 4 al Municipiului Bucuresti a demarat procedurile administrative premergatoare inceperii lucrarilor specifice.
Astfel, in cursul anului curent, va debuta constructia de la zero a unei gradinite si a unei crese, pe bulevardul Metalurgiei 214-220, in zona noului parc „Tudor Arghezi”, unitate de invatamant pentru care consilierii locali au aprobat deja indicatorii tehnico-economici.
In paralel, vor fi modernizate si reconfigurate alte trei spatii aflate in administrarea Sectorului 4 si in cazul carora functiunea actuala, aceea de spatii comerciale, nu se mai justifica,
data fiind, atat necesitatea urgenta a crearii de noi locuri in crese si gradinite, cat si situarea acestora in proximitatea altor centre comerciale cu functiuni similare. Acestea sunt: cladirea pietei Aparatorii Patriei, o cladire aferenta pietei Progresul, precum si cladirea pietei Berceni.
Pentru toate aceste spatii, urmeaza a fi solicitat acordul Consiliului General al Municipiului Bucuresti in vederea schimbarii destinatiei acestora din cea de spatii comerciale in unitati de invatamant anteprescolar si prescolar.
In perioada urmatoare, autoritatile locale din Sectorul 4 vor continua procesul de identificare a solutiilor necesare pentru ca, prin fonduri locale, nationale sau europene, sa fie acoperit integral necesarul de locuri pentru copii in crese si gradinite.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter