RO EN
Coșul este gol

PODUL peste Dunare va fi deschis progresiv circulatiei pana la sfarsitul anului 2022

Podul peste Dunare, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructura rutiera in constructie din Romania, va fi deschis circulatiei la sfarsitul lui 2022. „Lucrarile avanseaza conform graficului. Se lucreaza la obiectivul propriu-zis, dar si la drumurile de legatura de pe malurile Braila si Jijila, pe toata lungimea lor”, a declarat Catalin Drula, ministrul transporturilor si infrastructurii.
Concret, asocierea dintre grupul italian Astaldi si compania nipona IHI Infrastructure realizeaza urmatoarele lucrari:
- la blocurile de ancoraj;
- la montarea firelor pentru cablul principal, care va fi construit cu metoda Air Spinning si consta intr-un numar mare de fire (realizate din otel tras la rece si zincate la cald) cu diametrul de 5,38 mm si cu o lungime, in starea de referinta, de aproximativ 2.135 m, ce se intind intre ancorajele Braila si Jijila;
- la drumurile de legatura, unde se fac decopertari;
- la terasamente, poduri si podete.
Podul suspendat peste Dunare va avea o lungime de aproximativ 2 km, dintre care 1.120 metri constituie deschiderea centrala, la care se adauga alte doua laterale (de 489 metri - pe malul dinspre Braila si de 364 metri - pe malul dinspre Tulcea). Obiectivul va avea o latime totala de 31 metri si va include patru benzi de circulatie (fiecare cu o latime de 3,5 metri), patru benzi de incadrare (0,5 metri latime fiecare), doua acostamente (1,5 metri latime) si o zona mediana (3 metri latime). La acestea se adauga, de-o parte si de alta, doua benzi aditionale pentru traficul pietonal, destinat bicicletelor si de intretinere, trotuarele urmand sa aiba 2,8 metri latime fiecare.
De la inceputul anului si pana in prezent, Podul de la Braila a absorbit fonduri europene de 466 milioane de lei. Valoarea totala a investitiei este de 530 milioane de euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter