One United Properties continua seria dezvoltarilor imobiliare sub umbrela brandului Neo, divizie lansata in a doua jumatate a anului 2018 si dedicata proiectelor rezidentiale boutique, de dimensiuni mai mici, dar exclusiviste si realizate la aceleasi standarde de top pe care le practica dezvoltatorul. Compania a primit autorizatia de construire pentru proiectul Neo Floreasca Lake, cea mai exclusivista resedinta ce se dezvolta pe marginea lacului Floreasca.
Proiectul Neo Floreasca Lake este conceput ca un ansamblu rezidential contemporan de dimensiuni mici, care va oferi 50 de apartamente exclusiviste, cu un regim de inaltime de P + 5 etaje. Cu o arhitectura originala si eleganta, semnata de biroul X Architecture & Engineering, Neo Floreasca Lake ofera apartamente de top, care se incadreaza in linia conceptuala boutique a diviziei Neo. Ansamblul rezidential va oferi unitati cu 2, 3 si 4 camere, precum si cateva penthouse-uri cu vedere panoramica la lacul Floreasca, intr-una din cele mai linistite si exclusiviste zone ale Capitalei. Lobby-ul acestui ansamblu va avea dubla inaltime si va fi conceput de Lemon Interior Design. Totodata, proiectul prevede si 50 de locuri de parcare. Pentru acest ansamblu, livrarea este estimata pentru Q2 2022, acesta fiind deja peste 20% precontractat inainte de inceperea constructiei.
Dupa cum explica Victor Capitanu, cofondator One United Properties, „Neo este un brand boutique, exclusiv, care se concentreaza doar pe zone foarte bune sau exceptionale, in toate sectoarele din Bucuresti, cu terenuri intre 2.000 si 4.000 mp. Este vorba de zone in care noi avem deja proiecte dezvoltate sub brandul One si in care Neo va oferi comunatii proiecte de dimensiuni mai mici, dar care din punct de vedere al calitatii, design-ului si sustenabilitatii nu sunt cu nimic mai prejos fata de proiectele noastre landmark. Prin produsele dezvoltate sub brandul Neo continuam sa ne adresam clientilor cu venituri medii spre mari, mari si foarte mari.”
„In prezent avem 3 proiecte Neo in curs de dezvoltare: Neo Mamaia, Neo Floreasca Lake, Neo Timpuri Noi, urmand ca Neo Herastrau Park sa fie inceput in urmatoarele 12 luni. Proiectul de la malul marii, din statiunea Mamaia, se livreaza in 2020, fiind deja peste 70 % precontractat. Neo Timpuri Noi este estimat pentru livrare in Q1 2021 si este peste 50 % precontractat, in vreme ce Neo Herastrau Park preconizam ca va fi livrat in Q4 2022. Toate proiectele Neo beneficiaza de un design contemporan elegant, cu finisaje de o inalta calitate, la care se adauga avantajele cladirilor verzi, o preocupare constanta pe care o avem pentru toate dezvoltarile noastre”, spune Octavian Avramoiu, Managing Partner Neo Properties Development.
Actionariatul companiei Neo Properties Development se imparte intre Octavian Avramoiu (17%) si One United Properties (83%), companie care a achizitionat si actiunile lui Catalin Scripcaru, dupa retragerea acestuia din business.