RO EN
Coșul este gol

MTI a semnat contractul de finantare pentru extinderea aeroportului din Constanta

Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a semnat contractul de finantare prin POIM pentru proiectul de dezvoltare a noului terminal, turnului de control si parcarii ce vor fi construite in incinta Aeroportului International "Mihail Kogalniceanu", din Constanta. Valoarea totala a investitiei este de 229,48 milioane de lei (inclusiv TVA), circa 47 milioane de euro, din care cheltuielile totale eligibile actualizate se cifreaza la 193 milioane de lei, cele nerambursabile, la 164,11 milioane de lei, iar aproape 29 milioane de lei vor fi alocate printr-un ajutor de stat/ contributie proprie a companiei aeroportuare.
"Extinderea terminalului este necesara pentru implementarea conceptului de nod de tranzit in cadrul aeroportului, facilitand legaturile intre zboruri cu diverse destinatii. Printre obiectivele urmarite se afla imbunatatirea organizarii serviciilor aeroportuare si a infrastructurii si diminuarea fragmentarii, dezvoltarea si adaptarea serviciilor aeroportuare la nevoile aflate in continua schimbare ale populatiei, cresterea sigurantei pasagerilor, adaptarea la noile standarde de echipamente, asigurarea functionarii sustenabile si cost-eficiente a aeroportului pe termen mediu si lung si imbunatatirea conditiilor de munca ale personalului aeroportuar", au transmis reprezentantii Aeroportului din Constanta.
Noile constructii vor avea o amprenta la sol de 11.300 mp si o suprafata desfasurata totala de aproape 16.000 mp. Totodata, la realizarea proiectului s-au propus solutii tehnice pentru a reduce cat de mult posibil consumul de energie si de a asigura un impact cat mai mic asupra mediului, precum izolarea termica corespunzatoare a anvelopei cladirii si evitarea puntilor termice, managementul controlului solar pe fatade etc. 
Proiectul are termenul de finalizare stabilit in decembrie 2023.
Licitatia pentru atribuirea contractului de executie a lucrarilor se afla in etapa finala de evaluare comerciala si tehnica, pana la data de 10 mai 2023. Contractul are o valoare estimata de 178,5 milioane de lei (peste 36 milioane de euro) si la licitatie a fost depusa o sigura oferta, de catre asocierea SSAB-AG (lider) - Atelier Unbuilt - Acer Proje Insaat AS, avand ca subcontractanti si terti societatile Gazinstal Energy, Tesseract Architecture, Popp & Asociatii, SSAB International Electric, Electroproiect, Aca Zoork Project, Magus Protect Technologies, Kazinst Grup, KONE Ascensorul, Quattro Engineering Solutions, ABC Best Painting si AVI Compact.
Studiul de fezabilitate al proiectului a fost intocmit de asocierea Popaescu & Co SRL si NKY Mimarlik Muhendislik Insaat ve Ticaret, iar studiul de prefezabilitate a fost realizat in anul 2018 de catre Consitrans, in colaborare cu Popaescu& Co.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter