Dezvoltarea Cartierului pentru Justitie, centrul care va gazdui spatiile destinate instantelor de judecata, parchetele si alte institutii din sistemul judiciar din Capitala, a fost evaluata de Ministerul Justitiei la 500 de milioane de euro. Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) a fost aprobat saptamana trecuta de Consiliului Local al Sectorului 3, in prezent se lucreaza la finalizarea expertizei tehnice, iar lucrarile de constructii sunt estimate sa inceapa in anul 2025, conform calendarului de dezvoltare a proiectului.
Odata cu aprobarea PUD, s-a incheiat o etapa importanta in proiectarea Cartierului pentru Justitie, respectiv etapa de proiectare urbanistica.
Etapele urmatoare de implementare a proiectului
• Martie 2023 - finalizarea Expertizei tehnice (ET) a fundatiei masive de pe amplasament de 2,5 ha amprenta la sol din timpul regimului comunist - care va trebui demolata;
• Septembrie 2023 - finalizarea Temei de proiectare a institutiilor beneficiare (TP) si a Studiului de Fezabilitate (SF) pentru Cartierul Justitiei;
• Decembrie 2023 - aprobarea prin Hotarare de Guvern a indicatorilor tehnico-economici si declansarea procedurii de expropriere;
• Ianuarie - iunie 2024 - derularea procedurii de expropriere;
• Anii 2024-2025 - elaborarea documentatiei tehnice necesare pentru obtinerea autorizatiilor de desfiintare si de construire pentru Cartierul Justitiei, elaborarea proiectelor tehnice detaliate;
• Anul 2025 - contractarea Constructorului (consortiului) pentru executarea lucrarilor de demolare si de construire. Tot atunci, este preconizata inceperea lucrarilor in teren, cu o durata aproximativa estimata la 4 ani.
Circa 200.000 mp construiti
"Cartierul pentru Justitie" reprezinta un proiect de investitii de mare anvergura si complexitate, considerat primul proiect postdecembrist de regenerare urbana, care are ca finalitate crearea conditiilor optime de infrastructura (8 cladiri, cu o suprafata cumulata de aproximativ 200.000 mp construiti) pentru desfasurarea activitatii a 23 institutii propuse spre includere in Cartierul pentru Justitie, respectiv:
• Ministerul Justitiei;
• Curtea de Apel Bucuresti;
• Tribunalul Bucuresti;
• Judecatoriile Sectoarelor 1-6 (in total, 6 judecatorii);
• Consiliul Superior al Magistraturii;
• Scoala Nationala de Grefieri;
• Institutul National al Magistraturii;
• Inspectia Judiciara;
• Ministerul Public;
• DNA;
• Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti;
• Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti si Parchetele de pe langa cele 6 judecatorii de Sector.
La acestea, se adauga si alte institutii specifice organizarii profesiei avocatilor, respectiv: Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (UNBR), Baroul Bucuresti (BB), Casa de Asigurari a Avocatilor (CAA) si Institutului National de Pregatire si Perfectionare a Avocatilor (INPPA).
Investitie de jumatate de miliard de euro
Potrivit datelor Ministerului Justitiei, o valoare estimata realista va putea fi stabilita la finalul Studiului de Fezabilitate, in anul 2023. Empiric, raportat la cei 200.000 mp construiti anticipati, acesta va putea ajunge la un total estimat de maxim 500 de milioane de euro, inclusiv dotari si alte costuri asociate realizarii proiectului investitional.
Cartierul pentru Justitie a obtinut deja o finantare de 235 milioane euro de la Banca Mondiala.
Din perspectiva urbanistica, zona propusa pentru realizarea Cartierului este in prezent o zona abandonata si degradata, chiar in centrul Capitalei. De aici, Cartierul pentru Justitie va reprezenta un motor investitional pentru regenerarea urbana a zonei semicentrale, dand posibilitatea proiectelor gestionate de Primaria Municipiului Bucuresti sa se dezvolte zonal/ adiacent Cartierului.
Primele propuneri de dezvoltare zonala: Parcul Gradina Dudesti
Consiliera municipala USR Ana Ciceala anunta ca a depus un proiect de hotarare pentru crearea unui nou parc, Gradina Dudesti, langa viitorul Cartier pentru Justitie. Terenul adiacent are peste 5 hectare, iar USR sustine amenajarea a 4 hectare de parc si a unui hectar cu functiuni pentru uz universitar, a declarat Ana Ciceala.
"Am redepus proiectul de hotarare de creare a unui nou parc, Gradina Dudesti in numele grupului politic USR din Consiliul General. Proiectul de hotarare are ca scop demararea procedurilor de construire a unui nou spatiu verde si cu alte functiuni pentru invatamantul universitar pe jumatatea de teren denumit generic «Cartierul pentru Justitie si proiecte de interes public ale Municipiului Bucuresti», din care minimum 75% sa fie spatiu verde", a scris Ana Ciceala, pe Facebook.
Reprezentanta USR a adaugat ca a propus crearea de spatii noi pentru invatamantul universitar, care ar putea fi dezvoltate si integrate in Planul Urbanistic Zonal elaborat in prezent de Primaria Capitalei pentru proiectul de regenerare urbana a axei Dambovita, astfel incat sa cuprinda zonele adiacente raului de la Universitatea Politehnica pana la Biblioteca Nationala - Gradina Dudesti.
Proiectul prevede realizarea obiectivului de investitii "Gradina Urbana Dudesti si Hub Univesitar", pe terenul cu suprafata de 53.515 mp, delimitat de B-dul Unirii, Str. Nerva Traian, B-dul Octavian Goga si de terenul aferent obiectivului de investitii "Cartierul pentru Justitie".
Parcul ar urma sa fie proiectat prin concurs de solutii de arhitectura. Ana Ciceala mai propune ca proiectul sa fie declarat de interes public, sa fie luat in administrare de la Ministerul Dezvoltarii si sa fie efectuate exproprierile necesare. Totodata, sunt necesare elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal, declansarea concursului de proiecte si asigurarea finantarii executiei de la proiectare la implementare de catre Primaria Municipiului Bucuresti.