Dupa ce au adoptat noul regulament de receptie a lucrarilor de constructii si instalatii aferente acestora (in sedinta Guvernului ce a avut loc joi, 18 mai 2017, la Palatul Victoria), membrii Executivului au adus o serie de clarificari cu privire la impactul acestui act normativ, care intra in vigoare la 60 de zile de la data publicarii sale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Astfel, potrivit expertilor guvernamentali, comisia de receptie a constructiilor si a instalatiilor aferente nu mai poate recomanda amanarea receptiei, ci doar admiterea sau respingerea receptiei. „Actul normativ modifica, astfel, HG nr. 273/1994 privind aprobarea regulamentului de receptie a lucrarilor de constructii si instalatii aferente acestora, in scopul reglementarii stricte a procesului de receptie, a cresterii calitatii in domeniul constructiilor, precum si pentru sporirea responsabilitatii investitorilor, a executantilor si a celor implicati in procesul de receptie”, precizeaza reprezentantii Guvernului.
Referindu-se la componenta comisiei de receptie la terminarea lucrarilor, oficialii Executivului au aratat ca din aceasta fac parte, in mod obligatoriu: un reprezentant desemnat de catre investitor, care este si presedintele comisiei; un reprezentant desemnat de catre autoritatea administratiei publice competente care a emis autorizatia de construire/desfiintare; unul pana la trei specialisti in domeniul lucrarilor de constructii supuse receptiei, in functie de categoria si clasa de importanta a constructiilor, desemnati de investitor, altii decat cei implicati in proiectarea/executia obiectivului de investitii (acestia isi desfasoara activitatea ca angajati ai investitorului, cu contract de munca sau pe baza de contract de prestari de servicii, ca persoana fizica autorizata, dupa caz).
„Totodata, componenta comisiei se completeaza, in mod obligatoriu, cu: un reprezentant desemnat de catre Inspectoratul de Stat in Constructii - ISC pentru obiectivele de investitii, indiferent de sursa de finantare, incadrate in categoriile de importanta A - exceptionala, B - deosebita si C - normala si pentru obiectivele de investitii finantate din fonduri publice; un reprezentant desemnat de catre inspectoratele pentru situatii de urgenta judetene/Bucuresti-Ilfov pentru constructiile mentionate in Legea nr. 103/2006 privind apararea impotriva incendiilor; un reprezentant desemnat de catre directiile judetene pentru cultura sau a municipiului Bucuresti, pentru constructiile nominalizate in lista monumentelor istorice, respectiv un reprezentant desemnat de catre ordonatorul principal de credite bugetare, care nu are sau nu se subroga calitatii de investitor in cazul obiectivelor de investitii incadrate in categoria de importanta A - exceptionala sau B -deosebita, finantate total sau partial din fonduri publice si pentru care aprobarea documentatiilor tehnico-economice este de competenta Guvernului”, sustin reprezentantii autoritatilor centrale.
Decizia comisiei nu reprezinta o simpla recomandare
Dupa cum se precizeaza in noul regulament, comisia de receptie poate functiona numai in prezenta a cel putin doua treimi dintre membrii numiti ai acesteia, iar decizia comisiei se ia cu majoritatea membrilor. „Reprezentantii autoritatilor administratiei publice si ai organelor cu atributii de control in comisia de receptie au drept de veto, iar in cazul in care acestia propun respingerea receptiei, aceasta trebuie motivata in scris. Decizia comisiei nu reprezinta, astfel, o simpla recomandare. Numai in conformitate cu decizia comisiei de receptie, investitorul aproba admiterea sau respingerea receptiei, in termen de trei zile de la luarea deciziei de catre comisie, si semneaza procesul-verbal la terminarea lucrarilor”, avertizeaza oficialii guvernamentali, potrivit carora, „in cazul in care investitorul nu indeplineste si calitatea de proprietar, acesta preda, la randul sau, proprietarului constructia receptionata”.
Conform regulamentului adoptat in sedinta din 18 mai 2017, „este interzisa utilizarea constructiei a carei receptie la terminarea lucrarilor a fost respinsa, pana la finalizarea remedierilor, aceasta fiind pusa in stare de conservare prin grija si cheltuiala investitorului. In plus, receptia finala este organizata de proprietar, acesta stabilind data de incepere a receptiei finale in maximum 10 zile de la expirarea perioadei de garantie.
***
Dupa cum informeaza printr-un comunicat oficialii Executivului, „prevederile noului regulament nu se aplica constructiilor pentru care receptia la terminarea lucrarilor, respectiv receptia finala, se afla in desfasurare la data intrarii in vigoare a actului normativ. Exceptie face cazul in care receptia s-a facut dupa vechea reglementare, dar comisia de receptie a recomandat admiterea receptiei cu obiectii, obiectiile neremediate in termenele convenite fiind considerate neconformitati si, in acest caz, receptia finala se realizeaza potrivit prevederilor noului regulament”. Pentru a consulta forma finala adoptata de Executiv, click aici!