Sitech Romania Construction Technology, furnizor de tehnologie pentru constructii, traverseaza o perioada favorabila a activitatii in contextul tendintei de transformare digitala a sectorului de constructii din Romania. De la intrarea pe piata, din 2014, afacerile locale ale Sitech au crescut cu o medie de 30%, ajungand in 2018 la aproape 3 milioane de lei din vanzarea de tehnologii si aplicatii dedicate sectorului de constructii. Intensificarea tendintei de digitalizare din domeniu va crea, insa, oportunitati deosebit de favorabile dezvoltarii activitatii Sitech in Romania, in anii urmatori.
"In ultimii ani am observat o crestere constanta a interesului companiilor de constructii catre tehnologiile de tip Virtual Reality (VR)/ Augmented Reality (AR). Trimble a intuit de acum cativa ani aceste tendinte din domeniu, astfel ca produsele din portofoliul nostru pot deja satisface aceste cerinte. In ceea ce priveste modul in care noile tehnologii influenteaza activitatea constructiilor, prin utilizarea lor se pot preintampina problemele unei lucrari inca din faza de proiectare si, astfel, se pot remedia fara sa existe costuri neprevazute si intarzieri ale termenelor de executie. Piata de constructii din Romania este la inceputul acestui drum al digitizarii, astfel ca obiectivul nostru este sa parcurgem impreuna cu cat mai multi dintre clienti acest nou drum", a declarat Bogdan-Paul Popescu, director de vanzari la Sitech Romania.
Compania este distribuitor unic al solutiilor Trimble pentru sisteme de ghidare automata a utilajelor de constructii, pe teritoriul Romaniei si al Republicii Moldova, precum si dealer de solutii Autodesk. "In ultimii ani, grupul Arkance, din care Sitech Romania face parte, s-a axat foarte mult pe dezvoltarea de solutii complexe si complete de digitizare a domeniului constructiilor. Astfel ca in foarte multe din tarile in care suntem prezenti ca grup - Franta, Belgia, Polonia - livram, alaturi de tehnologiile Trimble pentru constructii, aplicatii software Autodesk si nu numai. Astfel, in momentul in care ne adresam unei companii de constructii interesata in eficientizarea activitatii prin folosirea unor medii colaborative, oferim o solutie completa (software + hardware), utilizabila de la stadiul de proiectare, pana la executia in teren. Pentru partea de operatiuni de birou folosim medii cloud de colaborare (Trimble Quadri) si softuri de proiectare (Autocad/ Trimble Business Center). Pentru partea de executie, folosim sistemele de ghidare automata Trimble pe care le putem conecta cu softurile de birou prin aplicatia Trimble Works Manager si Trimble Vision Link", a precizat reprezentantul Sitech Romania.
In luna noiembrie 2019, Trimble a lansat pe piata noul kit Trimble SiteVision, un sistem de realitate augmentata utilizabil in aer liber si usor de folosit, conceput pentru a rezolva cele mai complexe provocari tehnice, financiare si operationale pe santier. Solutia a fost deja comandata si de clientii din Romania, prima livrare fiind programata pentru ianuarie 2020.