RO EN
Coșul este gol

ERICSSON: Toate activitatile de rutina se vor derula in mediul online, pana in 2025

Tendinta de translatare in mediul online a unei parti importante a activitatilor cotidiene, determinata de pandemia globala Covid-19, se va mentine la nivel global chiar si dupa incheierea pandemiei, arata un nou raport Ericsson, realizat in randul consumatorilor de tehnologie. Denumit The Future Urban Reality, raportul Ericsson ConsumerLab este cel mai mare studiu realizat pana in prezent de companie in randul utilizatorilor de tehnologie si releva date importante despre cum vad consumatorii realitatea cotidiana dupa pandemie, pana in anul 2025.
Reprezentativ pentru opiniile a 2,3 miliarde de consumatori din 31 de tari de pe intreg mapamondul, raportul estimeaza ca activitatile de rutina - precum munca, scoala, sanatatea si cumparaturile - vor continua sa fie gestionate online si ca utilizatorii de tehnologie vor accesa, in medie, 2,5 servicii noi in plus. In schimb, consumatorii de tehnologie vor pune mai mult accent pe timpul lor liber pentru a calatori mai mult, pentru a acorda o atentie mai mare aspectelor importante din vietile lor si pentru a petrece mai mult timp cu prietenii si familia.
Mai mult, se estimeaza ca vom petrece, in medie, zece ore pe saptamana in plus online, ca urmare a cresterii ponderii activitatilor digitale, anticipandu-se ca aceasta schimbare va reduce diferenta dintre utilizatorii online ocazionali si cei avansati (avand in vedere faptul ca din ce in ce mai multe servicii online au devenit parte din viata de zi cu zi a fiecaruia dintre noi, in timpul pandemiei).
"In pandemie, instrumentele TIC (Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor) au devenit mijloacele cheie prin intermediul carora am gestionat multe aspecte din vietile noastre cotidiene, iar ultimele descoperiri Ericsson sugereaza faptul ca acest lucru va continua si va deveni o regula. Aceasta tendinta poate ajuta consumatorii de tehnologie sa se concentreze asupra lucrurilor importante din vietile lor, indiferent ca asta inseamna sa petreaca mai mult timp cu cei dragi sau sa duca un stil de viata mai sanatos. Tinand cont de faptul ca, la Ericsson, ne numaram printre cei care faciliteaza aparitia noilor obiceiuri online, putem spune ca este clar ca atat retelele mobile, cat si eforturile de incluziune digitala vor juca un rol crucial in construirea societatilor reziliente si incluzive de maine", a declarat Zeynep Ahmet, Senior Researcher, ConsumerLab, in cadrul Ericsson Research.
 
Principalele constatari ale raportului
Pana in 2025, toate activitatile de rutina se vor desfasura in mediul online: unul din doi consumatori de tehnologie spera sa utilizeze mijloace de invatare online pentru a se perfectiona; mai mult de jumatate dintre utilizatorii din intreaga lume cred ca toate activitatile lor recreative vor avea loc in mediul online; mai bine de o treime dintre acestia vor face cumparaturile uzuale utilizand canalele online.
64% dintre consumatori se asteapta la cresterea nivelului de stres, in societate: peste 3 din 5 utilizatori de tehnologie considera ca va fi necesar sa jongleze cu mai multe locuri de munca pentru a avea venituri decente; in acelasi timp, 7 din 10 se asteapta sa duca o viata mai sanatoasa.
"Va trebui sa alegem intre confort si confidentialitate: in timp ce 75% dintre consumatori prognozeaza ca usurinta in utilizare va fi un factor esential in deciziile de zi cu zi in 2025, 7 din 10 se asteapta sa acorde mai multa atentie aspectelor care tin de securitatea si confidentialitatea in mediul online. Produsele locale vor fi pe primul loc: fiind preocupati si de aspectele legate de mediul inconjurator, jumatate dintre consumatorii de tehnologie din intreaga lume anticipeaza ca vor cumpara mai multe produse locale in viitor", arata rezultatele studiului Ericsson.
Mai mult, jumatate dintre consumatori isi exprima ingrijorarea fata de schimbarile climatice, totusi 67% spera sa calatoreasca mai mult in viitor: desi majoritatea celor intervievati considera ca optiunile/ mijloacele de calatorie sustenabile ar trebui sa fie mai accesibile, doar 1 din 3 este dispus sa renunte la zborul cu avionul pentru a pleca in vacante.
Timpul petrecut online va creste, in medie, cu 10 ore pe saptamana pana in 2025: se anticipeaza ca utilizarea platformelor online va continua si dupa pandemie, utilizatorii de tehnologie estimand ca vor folosi, in medie, cu 2,5 mai multe servicii online, zilnic, pana in 2025; acest lucru reitereaza importanta incluziunii digitale in scopul conturarii unei "noi normalitati" incluzive si reziliente.
Pentru a consulta studiul Ericsson ConsumerLab, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter