RO EN
Coșul este gol

BOSCH: Cererea globala de senzori creste la 49 miliarde unitati/an, pana in 2027

Senzorii sunt omniprezenti. Acestia permit autovehiculelor, bicicletelor electrice, smartphone-urilor, dispozitivelor de urmarire a conditiei fizice si castilor sa „simta” ce se intampla in jurul lor. Bosch dezvolta si produce senzori inteligenti, care fac viata mai sigura si mai confortabila. Iar acesti senzori devin din ce in ce mai eficienti, ceea ce ajuta la protejarea planetei.
Bosch este un pionier si lider de piata in domeniul senzorilor microelectromecanici (MEMS), unii dintre senzorii cei mai importanti si utilizati pe scara larga de astazi.
„Am inceput productia de senzori MEMS in 1995. In ultimii cinci ani, am produs la fel de multi senzori de acest tip ca in toti anii anteriori”, a declarat Tanja Rückert, membra a consiliului de administratie al Robert Bosch GmbH, la evenimentul CES 2023 din Las Vegas.
De cand a inceput fabricarea acestora, cu 27 de ani in urma, compania de tehnologie a produs in total peste 18 miliarde de senzori MEMS; in momentul de fata, in fiecare autovehicul sunt prezenti in medie 22 de astfel de senzori. Bosch este in prezent cel mai mare producator de senzori MEMS, conform Yole Group, o companie de cercetare de piata si consultanta strategica. Se preconizeaza ca pana in 2027 cererea anuala globala pentru astfel de senzori va creste de la cifra din prezent, de 33,5 miliarde, la aproximativ 49 miliarde de unitati. De asemenea, Bosch doreste sa participe la aceasta crestere si preconizeaza o noua crestere semnificativa a cifrelor de productie in anii urmatori.
Rückert a subliniat faptul ca Bosch doreste sa ramana lider de piata si sa-si extinda si mai mult pozitia in acest sens. Pentru a satisface cererea in continua crestere, Bosch investeste masiv in fabricile sale de placute semiconductoare din Dresda si Reutlingen. In ansamblu, compania intentioneaza sa investeasca pana in 2026 trei miliarde de euro in activitatea sa din domeniul semiconductorilor si, prin urmare, si in dezvoltarea si productia de senzori, ca parte a planului sau de investitii. In activitatea sa din domeniul microelectronicii si al tehnologiei comunicatiilor, se va baza pe programul de finantare european IPCEI ME („Proiectul important de interes european comun privind microelectronica”).

Senzorii salveaza vieti si deschid calea pentru conectivitate
Senzorii sunt in centrul tehnologiei moderne si reprezinta coloana vertebrala a lumii conectate. Acestia fac autovehiculele mai sigure, salveaza vieti in fiecare zi si contribuie atat la protejarea mediului, cat si a sanatatii umane. Acest lucru ii face o baza tehnologica de importanta vitala pentru toate domeniile de afaceri Bosch, fiind, de asemenea, in centrul atentiei in ceea ce priveste continuarea campaniei digitale de imagine, sub sloganul „Sensor tech #LikeABosch”.
„Cu ajutorul senzorilor putem duce la un nou nivel „Tehnica pentru o viata”. Pe langa faptul ca imbunatatesc calitatea vietii oamenilor, acestia reduc amprenta asupra mediului a companionilor nostri inteligenti de zi cu zi. Noua noastra campanie #LikeABosch ofera cateva exemple uimitoare cu privire la ce inseamna acest lucru”, a spus Rückert.
Senzorii MEMS au fost utilizati pe scara larga pentru prima data in industria auto. Bosch a ramas unul dintre cei mai importanti producatori de senzori pentru aceasta industrie. Senzorii Bosch asista sistemul de navigatie al autovehiculului, controleaza airbagurile si sistemele ESP si permit utilizarea unei game largi de functii de asistenta care sporesc siguranta conducerii, confortul si eficienta. Senzorii sunt indispensabili in special pentru conducerea automatizata. Ei sunt, ca sa spunem asa, „ochii” cu care autovehiculele pot „vedea” si intelege ce se intampla in jurul lor. Senzorii Bosch deschid calea autovehiculelor fara sofer.
Compania ofera deja o gama de senzori radar, lidar, video si ultrasonici pentru conducerea automatizata. De asemenea, senzorii MEMS joaca un rol central in produsele electronice de larg consum. De exemplu, senzorii de presiune din cadrul smartphone-urilor pot indica inaltimea la care se afla aceste dispozitive la nivel de cativa centimetri. Intr-o situatie de urgenta, de exemplu, acest lucru inseamna ca primii respondenti vor afla foarte repede la ce etaj se afla o persoana aflata in primejdie. Comisia Federala de Comunicatii (FCC) din SUA estimeaza ca astfel de senzori de presiune salveaza 10.000 de vieti pe an doar in SUA
 
Noile inovatii Bosch imbunatatesc siguranta pe sosele
La CES 2023, Bosch va prezenta mai multe inovatii pentru mobilitate pe baza de senzori, inclusiv solutia RideCare, care a castigat premiul Best of Innovation de la asociatia CTA din acest domeniu de activitate. Dispozitivul RideCare va juca un rol esential in imbunatatirea sigurantei pentru toti ocupantii autovehiculului, in cadrul mobilitatii conectate si automatizate, spune compania. Solutia hardware si software conectata include o camera, un buton SOS wireless si servicii de date pe baza de cloud. Soferii autovehiculelor pot folosi aceasta solutie pentru a contacta non-stop angajatii Bosch in cazul in care apare un accident sau o alta situatie periculoasa.
In cazul unui incident, angajatul Bosch poate vedea in interiorul autovehiculului cu ajutorul camerei, poate evalua situatia si, daca este necesar, poate solicita rapid asistenta. Dispozitivul RideCare serveste ca plasa de siguranta valoroasa, in special pentru soferii de taxi sau de ridesharing.
Detectarea coliziunilor intr-o zona extinsa promite, de asemenea, o siguranta mai mare pe sosea: sistemul protejeaza ocupantii autovehiculului in cazul coliziunilor laterale, care apar adesea la schimbarea benzii sau la traversarea intersectiilor.
Senzorii inteligenti, in combinatie cu un nou algoritm software, detecteaza rapid si fiabil unghiul exact de impact in cazul unei coliziuni laterale si declanseaza airbagul salvator la timp pentru a atenua consecintele unui accident.
„Detectia noastra a coliziunilor intr-o zona extinsa este un exemplu excelent al modului in care folosim software-ul pentru a obtine mai mult de la hardware-ul existent. Acest lucru asigura avantaje suplimentare apreciabile pentru transportul rutier”, a declarat Mike Mansuetti, presedintele Bosch in America de Nord, la evenimentul CES din Las Vegas.
 
Senzorii cuantici de la Bosch ofera un potential de exceptie
Bosch isi indeplineste, de asemenea, rolul de pionier in dezvoltarea de noi domenii in materie de senzori: senzorii cuantici vor reprezenta unul dintre domeniile emergente de inovare in anii urmatori. Acestia ar putea asigura in curand masuratori de 1.000 de ori mai precise decat cele efectuate de senzorii MEMS de astazi. Acest lucru ar asigura, de exemplu, un diagnostic mai usor si mai precis al bolilor neurologice.
Bosch si-a infiintat anul trecut propriul startup pentru a stimula comercializarea senzorilor cuantici si pentru a dezvolta aceasta piata. In calitate de companie tehnologica larg diversificata, Bosch promoveaza dezvoltarea tehnologiilor promitatoare in multe domenii si se pozitioneaza pentru viitor:
„Numai in urmatorii trei ani, vom investi zece miliarde de euro in transformarea digitala Bosch. Va creste, de asemenea, forta noastra de munca de 40.000 de ingineri software”, a declarat Rückert.
 
Sustenabilitatea asigura progresul tehnologic
Actiunile pentru combaterea schimbarilor climatice si sustenabilitatea sunt prioritati de top pentru Bosch.
„Pentru viitorul planetei noastre, este esential sa ne angajam cu totii sa traim vieti din ce in ce mai eficiente din punct de vedere energetic. In acelasi timp, schimbarile climatice conduc progresul tehnologic in cadrul companiei noastre, inclusiv in ceea ce priveste senzorii”, a spus Rückert.
In cadrul evenimentului CES, Bosch prezinta senzorii MEMS de ultima generatie. Acestia sunt mai precisi, mai robusti si mai eficienti din punct de vedere energetic decat modelele anterioare. Senzorul inertial BHI360/BHI380 programabil si actionat de IA, de exemplu, care se adapteaza la miscarile individuale ale purtatorului atunci cand este instalat in dispozitive de urmarire pentru conditia fizica, are jumatate din dimensiunea si un consum de putere redus la jumatate fata de predecesorul sau.
Acelasi lucru este valabil si pentru noul senzor de particule BMV080, care masoara concentratia de particule si gradul de poluare din aer si, datorita designului sau care economiseste spatiu, este de pana la 450 de ori mai mic decat produsele existente pe piata. Iar senzorul de presiune barometrica BMP585, care masoara o modificare a altitudinii de cativa centimetri, putand detecta astfel tragerile sau flotarile individuale, necesita cu 85% mai putina energie si este de trei ori mai robust comparativ cu generatia anterioara.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter