RO EN
Coșul este gol

MMAP anunta modificari legislative pentru reducerea taierilor ilegale de padure

Ministrul mediului, apelor si padurilor, Costel Alexe a depus astazi, in Parlament, un proiect de modificare a Legii nr 46/2008 privind Codul Silvic. Propunerile de modificari pentru Codul Silvic se refera, in primul rand, la combaterea taierilor ilegale si a furturilor din paduri care, dupa adoptarea si promulgarea acestui act normativ, vor constitui infractiuni, vor fi sanctionate indiferent de valoare prejudiciului produs si vor intra sub incidenta penala.
„Am declarat, inca de la preluarea mandatului de ministru, ca vom creste sanctiunile pentru cei care incalca legea silvica. Pana acum nu era considerata infractiune decat fapta care presupunea un prejudiciu mai mare de cinci ori decat pretul mediu al unui metru cub de lemn pe picior. Desi pot sa ii inteleg rationamentul, nu cred ca era o masura corecta. In niciun alt sector nu exista ca furtul sa fie sanctionat doar cu o amenda, daca e sub un anumit nivel. Furtul este furt, si trebuie pedepsit ca atare”, a subliniat ministrul Costel Alexe, in cadrul sesiunii de declaratii de presa sustinuta la Palatul Parlamentului.
De asemenea, comercializarea lemnului in Romania va fi supusa unor noi modificari legislative in urma carora valorificarea masei lemnoase se va efectua ca lemn fasonat si nu ca lemn pe picior, asa cum se realizeaza la acest moment. Aceasta noutate adusa Codului Silvic, in primul rand, ar permite o valorificare superioara a lemnului, ar reduce cu mult abuzurile si ar aduce alinierea statului roman la majoritatea statelor europene, in ceea ce priveste aceasta metoda de valorificare si comercializare a lemnului.
“La acest moment, circa 67% din masa lemnoasa se valorifica ca lemn pe picior, iar 33% ca lemn fasonat. Am constatat insa ca, prin valorificarea preponderenta ca lemn pe picior, nu se pun in aplicare principiile referitoare la valorificarea superioara a lemnului, intrucat prin acest procedeu sortarea dimensionala nu se realizeaza corespunzator. Atunci cand vindem pe picior, in primul rand nu stim exact volumul de lemn pe care il recoltam. Ne bazam, in schimb pe niste estimari. Acest tip de valorificare ca lemn fasonat permite ca volumul de lemn care se valorifica si care se transporta sa fie determinat precis, prin masuratori individuale, pe fiecare piesa. Aceasta masura are si un impact important in lupta cu taierile ilegale. Va deveni astfel imposibila emiterea de avize de insotire a materialelor lemnoase de catre operatorul economic atestat care realizeaza prestatia”, a mentionat ministrul mediului, apelor si padurilor. Intrucat aceasta masura presupune realizarea unei infrastructuri (depozite, utilaje s.a.), ea urmeaza a fi realizata progresiv, pe o perioada de trei - patru ani.
O alta noutate adusa Codului Silvic se refera la modalitatea prin care se inventarieaza si se marcheaza arborii ce urmeaza a fi exploatati, precum si la transportul acestora. S-a propus, in acest sens, utilizarea de noi tehnologii si de solutii alternative pentru marcare si inventariere care vor fi folosite, initial, sub forma de proiect pilot in cadrul ocoalelor silvice, iar echipamentele care isi vor dovedi eficienta vor fi implementate, ulterior la nivel national. Pentru transportul materialului lemnos care urmeaza a fi exploatat se va utiliza noul SUMAL, care este in curs de dezvoltare, si monitorizarea cu ajutorul hartilor satelitare, pe baza coordonatelor GPS.
Totodata, se vor introduce noi prevederi care vor facilita preluarea in paza de catre Ocoalele Silvice a suprafetelor de padure care nu beneficiaza de servicii silvice: “Vorbim despre suprafete mici, de sub 30 de hectare, dar care, insumate, la nivel national, reprezinta aproximativ 200.000 de hectare. Pentru acestea, decontarea se va face in baza contractului de servicii silvice incheiat cu ocolul silvic nominalizat. In acest fel, vom reduce considerabil termenele pentru preluarea in paza a acestor suprafete, extrem de expuse taierilor ilegale,” a precizat Costel Alexe.
Recreerea cetatenilor este un alt punct important pentru care s-au propus o serie de prevederi legislative, care prevad amenajarea in fondul forestier national de poteci si trasee pentru mers, alergare si biciclete, care vor fi permise numai in situatia in care nu implica taieri de arbori sau defrisari si care se vor realiza din pamant, lemn sau pietris.
“Ne dorim si vom face tot ceea ce tine de noi ca aceste modificari sa intre cat mai repede in vigoare, deoarece ele sunt esentiale pentru indeplinirea programului de guvernare in domeniul silvic. Masurile sunt deja prezentate si asumate in fata partenerilor europeni, unele dintre ele fiind esentiale pentru clasarea procedurii de infringement deschisa de Comisia Europeana impotriva tarii noastre, pentru domeniul forestier. Acestea, impreuna cu dezvoltarea SUMAL, implementarea monitorizarii prin harti satelitare si intarirea capacitatii personalului silvic vor duce, cu siguranta, la reducerea drastica a taierilor ilegale de lemn din Romania”, a transmis ministrul Alexe.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter