Peste 100.000 de oameni, aflati in situatii vulnerabile, au fost ajutati in perioada pandemiei Covid-19 prin actiunile umanitare implementate de Crucea Rosie Romana si IVECO, care a donat organizatiei trei vehicule din gama Daily, in valoare de 150.000 de euro. Autoutilitarele sunt dotate special pentru a transporta medicamente, echipamente medicale, alimente, iar doua dintre acestea sunt alimentate cu gaz natural comprimat.
Cele trei masini au fost date in folosinta organizatiei la inceputul pandemiei COVID-19 pentru a facilita interventia imediata a Crucii Rosii Romane. Acestea au fost folosite pentru a asigura transportul donatiilor de produse umanitare in fiecare judet din tara. Marti, 31 mai 2022, IVECO Romania a donat cele trei vehicule Crucii Rosii Romane intr-un cadru festiv organizat la Romexpo Bucuresti.
"Noi am mentinut promisiunea facuta Crucii Rosii in calitate de Membru Sustinator al organizatiei. Chiar daca pandemia s-a terminat, oamenii au nevoie in continuare de suport. Le-am fost alaturi incepand din martie 2020, fiind o prioritate pentru noi, si am continuat pe parcursul ultimilor doi ani. Din postura de lider de piata pe segmentul autovehiculelor comerciale usoare, am dorit sa dam un exemplu, replicat din fericire si de unii competitori, care sa inspire si sa genereze un impact pozitiv multiplicat in comunitati. Si nu ne oprim aici”, a declarat Andrei Gagea, Director General IVECO Romania.
"Cu ajutorul IVECO Romania, care ne-a incredintat trei autoutilitare, am avut posibilitatea sa raspundem, la randul nostru, intr-un timp foarte scurt, solicitarilor de sprijin din partea institutiilor publice, unitatilor medicale si cetatenilor, trimitand materiale umanitare in toata tara. Sunt recunoscator companiei IVECO pentru ca s-a solidarizat cu misiunea umanitara a Crucii Rosii Romane", a precizat Ioan Silviu Lefter, Director General Crucea Rosie Romana.
Predarea oficiala a vehiculelor s-a facut in prezenta unor inalti oficiali, precum Generalul de Brigada Miron-Adrian Chichisan, Adjunct al Inspectorului General in cadrul IGSU, iar Iuliana Tudor, Ambasador Crucea Rosie Romana, a prefatat evenimentul.
ENGIE Romania a fost de la inceput un partener in acest demers, furnizand gaz natural comprimat pentru alimentarea, pe toata perioada proiectului, a doua din cele trei vehicule IVECO puse la dispozitia Crucii Rosii. Vehiculele donate oficial pe 31 mai sunt doua IVECO Daily dotate cu box frigorific si un IVECO Daily dotat cu box frigorific si lift pentru incarcarea marfii.
Pana in prezent, acestea au parcurs 60 000 km si au fost utilizate pentru distribuirea de catre Crucea Rosie a peste 800 de tone de alimente si echipamente medicale, pe intreg cuprinsul tarii, de care au beneficiat mai mult de 100 000 de persoane.
***
IVECO este o marca a Iveco Group N.V. (MI: IVG). IVECO proiecteaza, produce si comercializeaza o gama larga de vehicule comerciale usoare, medii si grele, camioane off-road si vehicule pentru aplicatii precum misiuni off-road.
Gama larga de produse a brandului include Daily, un vehicul care acopera segmentul de greutate al vehiculelor de 3,3 - 7,2 tone, Eurocargo de la 6 - 19 tone si, in segmentul greu cu peste 16 tone, gama IVECO WAY, care include versiunea on-road IVECO S-WAY, modelul off-road IVECO T-WAY si vehiculul IVECO X-WAY pentru aplicatii usoare off-road. In plus, brandul IVECO Astra construieste camioane off-road, autobasculante rigide si articulate, precum si vehicule speciale.
IVECO are aproape 21.000 de angajati la nivel global. Gestioneaza unitati de productie din 7 tari din Europa, Asia, Africa, Oceania si America Latina, unde produce vehicule cu cele mai noi si avansate tehnologii. 4.200 de puncte de vanzare si servicii in peste 160 de tari garanteaza asistenta tehnica oriunde functioneaza un vehicul IVECO.
In 2021, conform datelor de la DRPCIV, IVECO si-a mentinut pozitia de lider de piata in Romania pe gama de vehicule usoare (25,6%), ocupand locul 2 din punct de vedere al cotei de piata generale pentru vehicule comerciale de peste 3,5 tone (17,6%).
***
Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania, infiintata in 1876, este o organizatie umanitara membra a Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, auxiliara a autoritatii publice si abilitata prin lege sa asigure asistenta umanitara in caz de dezastre si sa vina in sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, impartial si neutru. Organizatia contribuie, prin programele desfasurate, la prevenirea si alinarea suferintei sub toate formele, protejeaza sanatatea si viata, promoveaza respectul fata de demnitatea umana, fara nicio discriminare bazata pe nationalitate, rasa, sex, religie, varsta, apartenenta sociala sau politica. Crucea Rosie Romana este prezenta la nivel national, cu reprezentare la fiecare nivel teritorial, avand 47 de filiale, 615 subfiliale si 435 comisii, iar 5175 de voluntari se implica activ in activitatile Crucii Rosii Romane.