RO EN
Coșul este gol

EFDEN intra in lupta pentru podium in finala competitiei Solar Decathlon 21/22

Echipa EFdeN s-a calificat in finala celei mai prestigioase competitii de case solare din lume, dupa ce a incheiat cu succes prima etapa, finalizarea prototipului de casa sustenabila EFdeN VATRA pe situl din Germania in 15 zile. Echipa EFdeN, singura echipa care reprezinta Romania in aceasta editie a competitiei, si-a asigura astfel un loc in finala care incepe pe 10 iunie, la care participa 16 echipe din intreaga lume.
Echipa EFdeN a avut la dispozitie 15 zile pentru a construi prototipul EFdeN Vatra si a-l face 100% functional, pe situl comeptitiei din Wuppertal. Astfel, cea mai tanara echipa din competitie, formata din 28 studenti la universitatile de arhitectura (UAUIM), inginerie(UTCB si UPB), design (UNARTE) si comunicare (SNSPA) din Bucuresti, a obtinut prima performanta din competitie, reusind sa intre in finala.
„In toate editiile aceasta a fost o echipa in adevaratul sens al cuvantului, nu doar un proiect, ci o comunitate. Suntem foarte mandri de voi si ar trebui sa fiti mandri de munca voastra. Iubesc aceasta casa, va iubesc pe voi si felul in care munciti in echipa. Varsta oamenilor din aceasta echipa este mai mica decat in celelalte echipe, dar ati facut o treaba grozava. Cariera voastra incepe chiar acum, lucrati deja ca arhitecti! O munca grozava, un proiect uimitor si ar trebui sa continuati in acelasi mod. Voi semna acum inspectiile finale, dar vreau sa va felicit!” - Edwin Rodriguez, Manager al Competitiei Solar Decathlon.
Finala competitiei consta in monitorizare - unde vor fi masurate performantele caselor timp de o saptamana, si probe dedicate, in care juriul de specialitate evalueaza constructia in baza unui set extins de criterii - arhitectura, inginerie, sustenabilitate, etc. Publicul general este invitat sa viziteze casele in perioada 10-26 iunie 2022. Castigatorii vor fi cei care imbina cel mai bine arhitectura si ingineria cu inovatia si sustenabilitatea.
Proiectul Romaniei la Solar Decathlon
Solar Decathlon 21/22 este prima editie la scara urbana care abordeaza regenerarea fondului construit si infrastructurii existente – probleme mai actuale ca niciodata in Germania, dar si in Europa si alte parti alte lumii.
EFdeN VATRA, proiectul echipei EFdeN, vine ca raspuns la problema regenerarii urbane si reprezinta cea mai mare provocare a echipei pana in prezent.
VATRA este un nou model de locuinta sustenabila, inspirat de vatra romaneasca pentru a facilita formarea de comunitati. Prototipul are la baza trei module de unitati de locuit si un modul de sera, ce pot fi aranjate si prefabricate, in functie de numarul de locuitori, pentru a raspunde oricarui context. Conceptul este proiectat special pentru un public tanar, pregatit pentru un nou stil de viata si prezinta noi principii despre modul in care tinerii vad viitorul locuirii si arhitecturii sustenabile.
Proiectul a fost conceput si implementat de studentii voluntari in asociatia EFdeN, care si-au asumat toate rolurile, de la research, la proiectare, fundraising si organizare de santier. Peste 40 de companii s-au alaturat proiectului, sprijinind cu fonduri dezvoltarea conceptului si participarea echipei in competitie, printre acestia se numara Romstal, Tiab, Foerch, Bosch Home Romania, Lenovo si URBAN INCERC. De asemenea, 5 parteneri institutionali promoveaza si sprijina echipa EFdeN, respectiv Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti, SNSPA Facultatea de Comunicare si Relatii Publice si Universitatea Nationala de Arte Bucuresti.
 
EFdeN Vatra, inspiratie traditionala, contructie sustenabila
Proiectat pentru prefabricare si asamblare rapida, VATRA reduce costurile de productie, transport, intretinere si utilitati. Pentru a fi construit, au fost folosite materiale naturale si reciclate. Prototipul este realizat din pereti prefabricati, modulari, din cadre de lemn si izolatie termica din paie si celuloza suflata.
Prototipul VATRA este echipat cu 8 panouri fotovoltaice bifaciale. Acestea produc energie folosind ambele fete. Energia produsa este stocata in baterii reciclate ce provin de la masinile electrice. Bateriile vehiculelor electrice care nu mai pot fi folosite in scopul lor initial sunt reconfigurate si reutilizate pentru a crea un sistem de stocare durabil, parte a conceptului de circularitate EFdeN VATRA. Energia necesara pentru a mentine un mediu interior confortabil este mult redusa prin integrarea inteligenta a materialelor cu schimbare de faza. La acesta se adauga si alte tehnologii cum ar fi introducerea luminii naturale prin fibra optica sau controlul inteligent al casei.
Ce presupune competitia Solar Decathlon?
Timp de aproape 2 ani, echipele selectionate pentru a ajunge la faza de asamblare au proiectat, construit si testat casele in tarile din care provin, ca apoi, pentru a intra in finala SDE 21/22 sa le reasambleze in campusul solar din Wuppertal intr-o perioada de 15 zile. Urmeaza mai apoi monitorizarea caselor, participarea la jurizari si punctarea echipelor in functie de 10 probe.
EFdeN concureaza anul acesta cu alte 16 echipe foarte puternice din 8 tari si de pe 2 continente diferite, dar studentii romani sunt mai motivati ca niciodata sa faca fata tuturor provocarilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter