RO EN
Coșul este gol

FFE: Sase judete vor beneficia de 2,2 miliarde euro pentru tranzitie energetica

Sase judete din Romania, colectiv responsabile de 65% din emisiile de gaze cu efect de sera la nivel national, vor beneficia de fonduri nerambursabile de peste 2,2 miliarde euro, prin Programul Operational Tranzitie Justa (POTJ), pentru a atenua efectele sociale negative ale tranzitiei la o economie cu emisii reduse, potrivit unui studiul al Fundatiei Friedrich Ebert.
Astfel, circa 10% din fonduri vor fi directionate catre programe de pregatire a fortei de munca pentru a face fata tranzitiei, inclusiv intarirea serviciilor publice de ocupare.
In acest context, Fundatia Friedrich Ebert a derulat, in perioada martie - mai 2023, o ampla cercetare asupra politicilor active de ocupare si programelor de formare in contextul tranzitiei juste, avand in centrul analizei judetul Galati, ca studiu de caz.
Judetul Galati este responsabil de 25% din emisiile de gaze cu efect de sera la nivel national si are alocate prin POTJ 428 de milioane de euro pentru diversificarea economiei locale, sprijinirea lucratorilor si atenuarea efectelor negative ale tranzitiei, arata autorii studiului.
Cercetarea a folosit metode mixte, cantitative si calitative, inclusiv interviuri semi-structurate cu specialisti si actori direct afectati de problematica studiului, analiza observationala si interviuri cu cetateni obisnuiti aflati in cautarea unui loc de munca.
In ceea ce priveste implicarea generala a populatiei in procesul de tranzitie catre o economie verde, studiul a scos la iveala nivelul de constientizare extrem de precar asupra conceptului de tranzitie verde si a oportunitatilor aduse de acesta, mai ales in randul tinerilor si antreprenorilor din judetul Galati.
"Intrucat intelegerea necesitatii, riscurilor si oportunitatilor tranzitiei este o conditie sine qua non pentru asigurarea participarii publice esentiale procesului de tranzitie justa, raportul recomanda utilizarea fondurilor POTJ pentru campanii de constientizare si educare, inclusiv non-formala", arata studiul.
Piata muncii din judetul Galati manifesta o prevalenta ingrijoratoare a muncii informale, la negru si la gri, numarul de someri inregistrati (circa 10.000 de persoane) in evidentele Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) fiind extrem de mic raportat la totalul populatiei in varsta de munca la nivelul judetului (circa 310.000 de persoane).
"Eficacitatea si atractivitatea serviciului public de ocupare se dovedesc limitate, studiul recomandand masuri precum modernizarea serviciilor AJOFM, crearea de antene de lucru teritoriale si sprijinirea structurilor de mediere ocupationala. Sunt necesare, de asemenea, eliminarea taxarii muncii partiale, deschiderea accesului la REVISAL si profesionalizarea inspectoratelor teritoriale de munca", sustin autorii studiului.
Cercetarea a scos totodata la iveala calitatea slaba a cursurilor de formare profesionala, inadecvarea acestora la cerintele pietei muncii si caracterul inadecvat al pregatirii practice in cadrul cursurilor, in ciuda faptului ca asigurarea acestei componente reprezinta o preconditie in autorizarea furnizorilor.
In acest sens, recomandarile de imbunatatire sunt variate, de la rasplatirea ratei de succes a furnizorilor de programe de formare, la eficientizarea mecanismelor de consiliere si finantarea de consortii pilot de formare intre mediul privat, furnizorii de formare si AJOFM.
O reforma importanta, care trebuie sustinuta prin fondurile POTJ, dar si prin schimbari legislative pe termen lung o reprezinta liberalizarea accesului la formare, prin voucherele nominale de formare, oferite la nivel de angajator si individual.
Conform Eurostat, Romania este ultima tara din UE in ceea ce priveste numarul companiilor ce faciliteaza accesul angajatilor la programe de formare (17,5% vs. 67,4% in UE), astfel incat se impun reforme pentru cointeresarea angajatorilor in directia formarii continue a angajatilor.
Analiza s-a aplecat si asupra sistemului educational, atat cel din mediul rural, cat si cel din mediul urban. Principalele deficiente identificate sunt reprezentate de calitatea slaba a actului educational, lipsa consilierii in cariera, prejudecatile accentuate fata de invatamantul vocational, dar si decalajul dintre oferta educationala universitara si cerintele pietei muncii.
Cumulate, aceste aspecte indeparteaza tinerii de educatia formala, contribuind la inradacinarea perceptiei de inutilitate a educatiei formale si la o rata a abandonului scolar la nivel judetean (8,9%) peste media nationala (7,1%). Drept raspuns studiul propune formarea continua a cadrelor didactice, finantarea bazata pe rezultate si pe evaluarile elevilor/studentilor, dar si crearea unor retele multi-actori pentru dezvoltarea invatamantului tehnic.
POTJ poate, de asemenea, finanta suplimentar specializarile educationale cele mai relevante pentru tranzitie.
"Crearea de locuri de munca de calitate si sustinerea lucratorilor in accesarea unor noi oportunitati este principiul-far al tranzitiei juste. Este, astfel, foarte important ca apelurile POTJ dedicate sprijinirii lucratorilor cu diferite tipuri de servicii sa fie deschise competitiv celor mai apte institutii, publice si private. Pe termen lung, fara reforme structurale pentru adecvarea sistemului educational la cerintele impuse de tranzitie verde si fara flexibilizarea formarii profesionale continue, Romania va rata sansa oferita de generoasa finantare europeana dedicata tranzitiei", sustin autoarele studiului, Corina Murafa si Eliza Barnea.
Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) este cea mai veche fundatie politica din Germania, cu o bogata traditie in democratie sociala care merge inapoi pana la infiintarea sa in 1925. Activitatea fundatiei se concentreaza pe ideile si valorile de baza ale democratiei sociale - libertate, justitie si solidaritate. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter