Bankwatch Romania si ClientEarth, o organizatie non-profit internationala pentru dreptul mediului, au solicitat Comisiei Europene sa respinga ajutorul de stat de peste un miliard de euro din Planul de Restructurare a Complexului Energetic Oltenia (CEO).
Cele doua grupuri de protectie a mediului avertizeaza ca folosirea bugetului public pentru restructurarea companiei constituie ajutor de stat ilegal, deoarece planul actual submineaza obiectivul Pactului Ecologic European de decarbonizare a sectorului energetic si cel de atingere a neutralitatii climatice pana in 2050. In loc sa stabileasca o data de eliminare treptata a carbunelui si sa contribuie la tranzitia companiei catre productia de energie regenerabila, ajutorul va permite CEO sa continue arderea combustibililor fosili prin modernizarea unor instalatii care utilizeaza carbune, precum si prin inlocuirea unor capacitati pe baza de carbune cu centrale pe gaze fosile.
Observatiile vin ca raspuns la consultarile organizate de Comisia Europeana dupa decizia de a deschide o investigatie cu privire la evaluarea ajutorului de restructurare de 1,3 miliarde de euro care ar urma sa fie acordat de Guvernul Romaniei Complexului Energetic Oltenia.
„Planul actual este in contradictie cu scopul pentru care ar trebui folosit acest ajutor de restructurare, de a sustine CEO sa devina o companie energetica viabila, orientata spre viitor. Planul contravine normelor privind ajutoarele de stat, nefiind nici coerent, nici de perspectiva, si incurajeaza CEO sa mentina status quo-ul si sa foloseasca in continuare combustibilii fosili. Ne asteptam ca institutia europeana sa observe acest lucru si sa actioneze in consecinta”, a declarat Juliette Delarue, avocata specializata in ajutoare de stat in cadrul ClientEarth.
Observatiile organizatiilor arata ca ajutorul de restructurare va oferi, de asemenea, un avantaj competitiv pentru CEO, pe care compania nu ar putea sa il obtina in conditii normale de piata. Ajutorul de restructurare va fi utilizat pentru a plati certificatele de carbon din sistemul UE ETS, pe care CEO nu si le poate permite de cativa ani. Guvernul roman a platit deja catre CEO 241 milioane de euro pentru a-si achita certificatele pentru 2020 fara a astepta aprobarea Comisiei. Daca institutia europeana va constata ca platile incalca legislatia UE, CEO ar putea fi obligat sa ramburseze suma totala acordata pana in prezent.
Restructurarea companiei este necesara din cauza pierderilor CEO din ultimii ani, provocate partial si de cresterea pretului certificatelor CO2. Ajutorul pentru restructurare vine la un an dupa ce Comisia a aprobat un imprumut de salvare pentru CEO de 251 milioane de euro, acordat de Guvernul Romaniei pentru plata certificatelor de carbon aferente anului 2019.
Bankwatch Romania si ClientEarth au depus o plangere la Comisie anul trecut impotriva ajutorului pentru salvare. Cele doua organizatii au semnalat si faptul ca printr-o serie de Hotarari de Guvern, statul roman a transferat in mod ilegal peste 6 milioane de euro din bugetul de stat in conturile CEO pentru exproprieri pentru extinderea minelor de carbune.
Alexandru Mustata, coordonator de campanii la Bankwatch Romania, a declarat: „Complexul Energetic Oltenia produce peste 90% din energia electrica pe baza de carbune si este cel mai mare poluator din tara. Intrucat economia din Gorj este dependenta de CEO, planul de restructurare al companiei ar trebui sa sprijine si tranzitia justa a regiunii. In realitate, planul pune in pericol redezvoltarea economica si nu stabileste o data pentru renuntarea la carbune. Guvernul Romaniei ar trebui sa accepte situatia si sa ajute CEO si comunitatile miniere in tranzitia catre un viitor mai durabil, si nu sa gireze investitii nesustenabile.”
Prin intermediul sprijinului financiar european amplu acordat pentru protectia mediului si tranzitia energetica in perioada 2021-2027, Complexul Energetic Oltenia ar putea deveni o companie viabila daca autoritatile romane vor prezenta un plan care sa alinieze activitatile companiei la obiectivele de decarbonizare ale sectorului energetic, intrucat numai in acest fel poate contribui la restabilirea viabilitatii CEO pe termen lung.
Comisia Europeana va analiza observatiile prezentate de partile interesate cu privire la investigatia deschisa si va avea 18 luni la dispozitie pentru a lua o decizie finala. In teorie, CEO nu ar trebui sa primeasca niciun ajutor de stat pana cand Comisia nu ia o decizie.