RO EN
Coșul este gol

TIMON: Lansarea a trei noi proiecte rezidentiale la editia din noiembrie a.c.

In cadrul celei de-a XXII-a editii a Targului Imobiliar National (tIMOn), ce va avea loc in intervalul 25-28 noiembrie 2012, in Piata Constitutiei din Capitala, vor fi lansate trei proiecte noi, din domeniul rezidential, a caror valoare insumata va depasi 40 milioane de euro. Ansamblurile de locuinte sunt amplasate in zone distincte din Bucuresti, acestea fiind promovate in premiera la targul imobiliar. "Lansarea a trei proiecte rezidentiale noi reprezinta un adevarat eveniment pe o piata in care sursele de finantare au disparut aproape in totalitate atat la nivelul dezvoltatorilor, cat si in randul cumparatorilor. Beneficiarii care percep piata autohtona ca pe o oportunitate de investitii pe termen lung au depasit starea de expectativa in care s-au aflat in ultimii patru ani si au decis sa actioneze, pentru a profita de lipsa de oferta de pe segmentul locuintelor care se adreseaza romanilor cu venituri medii. Foarte interesant este faptul ca noii dezvoltatori provin din randul celor activi pentru prima oara pe plan intern sau in domeniu. Consideram ca acesta este momentul oportun pentru investitorii rezidentiali sa inceapa proiecte noi in Romania, cererea fiind asigurata in buna parte prin aceste obiective. Au trecut deja patru ani de criza, iar toata lumea a inteles ca piata s-a stabilizat si exista sanse reduse pentru a vedea modificari spectaculoase, mai ales la nivelul preturilor. Cumparatorii sunt acum mai precuauti, insa cu produse care sa se potriveasca nevoilor si bugetelor lor, dezvoltatorii nu au cum sa dea gres", a declarat Vlad Vlasceanu, director in cadrul tIMOn. Informatii suplimentare, la www.timon.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter