Reuniti in cadrul salii Ferdinand a Primariei Arad, cu prilejul unei conferinte nationale, ce a avut loc la data de 9 octombrie a.c. (eveniment organizat de Uniunea Locala a Asociatiilor Locative Arad – ULALA, in colaborare cu Liga Nationala a Asociatiilor de Proprietari Habitat si Asociatia Romana pentru Locuinte Casa Plus), reprezentantii beneficiarilor proiectelor de reabilitare termica au solicitat Guvernului revizuirea actualului program si alocarea unui buget minimal de 500 milioane de euro pe an pentru finantarea lucrarilor specifice. „Luand in considerare ca perioada optima de realizare a reabilitarii termice a celor 1,4 milioane de apartamente (adica aproximativ 280.000 de apartamente pe an), aflate intr-o situatie avansata de degradare, se situeaza la cinci ani, atunci bugetul anual ar trebui sa fie de aproximativ 500 de milioane de euro”, a declarat Mihai Mereuta, presedintele Ligii Habitat. In opinia sa, programul de reabilitare termica ar trebui simplificat, intrucat exista riscul major ca unele lucrari executate indoielnic sa influenteze negativ disponibilitatea cetatenilor de a utiliza oportunitatile de reabilitare termica. Din punct de vedere legislativ, oficialii asociatiilor de proprietari solicita sa se introduca in mod explicit in normative obligatia efectuarii lucrarilor de interventii la instalatiile interioare, iar proprietarii care efectueaza pe cont propriu diverse lucrari de reabilitare termica sa fie sanctionati. De asemenea, ar fi benefica implementarea unei serii de masuri de centralizare a informatiilor cu privire la reabilitare si realizarea unei baze de date care sa cuprinda proiecte tipizate de reabilitare, in functie de caracteristicile unor imobile multietajate standard. Crearea unor pachete unitare de reabilitare termica ar scadea, astfel, costurile de audit si proiectare. „De asemenea, propunem ca diversele programe guvernamentale specifice, cum ar fi cele administrate de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (care presupun masuri de reabilitare termica, consolidare seismica etc.) sa fie coordonate unitar si sa devina compatibile cu programele administrate de Ministerul Mediului (cum ar fi Casa Verde). Din punct de vedere tehnic, integrarea solutiilor de utilizare a energiei din surse regenerabile se poate face numai in acelasi timp cu lucrarile de reabilitare termica”, sustine presedintele Ligii Habitat. Pe termen scurt, aceasta federatie nationala, ce reprezinta interesele a mai mult de 15.000 de asociatii de proprietari, urmeaza sa constituie un grup de lucru care sa elaboreze o noua lege in domeniu, pe baza masurilor prezentate anterior si sustinute explicit, cel putin in ultimii patru ani.
Relatii tensionate intre Liga Habitat si ANRSC
Masurile de imbunatatire a legislatiei privind reabilitarea termica a imobilelor multietajate se afla in atentia Ligii Habitat inca din anul 2011, cand organizatia a propus guvernantilor din acel moment adoptarea aceleiasi platforme-program, cu un buget minim de 500 milioane de euro pe an si cu modificarile legislative mentionate anterior, insa reprezentantii Executivului au considerat ca exista alte prioritati si s-au bazat pe atragerea unor fonduri europene in acest scop sau pe directionarea unor sume alocate in diverse programe operationale cofinantate de UE, lucru care nu s-a intamplat pana in prezent. In orice caz, in cadrul actualei conferinte a avut loc un dialog tensionat intre membrii Ligii Habitat si presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Servicii Comunitare (ANRSC), institutie aflata in subordinea Guvernului, care au avut opinii diferite in ceea ce priveste modificarea Legii nr. 230/2007, mai ales la capitolul reintroducerii dreptului de a utiliza conventii civile in asociatiile de proprietari si la propunerea de abrogare a obligativitatii depunerii declaratiilor doar prin mijloace electronice, respinse de oficialul Executivului, care a invocat necesitatea achitarii contributiilor corecte catre stat, desemnarea unor administratori profesionisti in calitate de presedinti ai asociatiilor de proprietari si modernizarea procesului de depunere a declaratiilor. Informatii suplimentare, la www.habitaturban.ro