Adunarea creditorilor Electrocentrale Bucuresti (ELCEN) a aprobat la 24.09.2018, in unanimitate, planul de reorganizare al celui mai mare producator de energie termica al Capitalei, vital pentru soarta intregului sistem de incalzire centralizata din Bucuresti. Dupa data de 22.10.2018, data la care judecatorul sindic a confirmat planul de reorganizare, ELCEN a inceput reorganizarea activitatii.
,,Este un pas important in eforturile tuturor partilor implicate, ale creditorilor ELCEN si ale Municipalitatii, de a rezolva problemele economice ale ELCEN si RADET, ambele aflate in insolventa, si a trece la dezvoltarea sistemului de alimentare cu energie termica al Capitalei - SACET, care va furniza apa calda si caldura pentru peste 1,2 milioane de bucuresteni'', afirma Ovidiu Neacsu, asociat coordonator al Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN.
Solutia de reorganizare a ELCEN vizeaza, in esenta, transferul de active din patrimoniul ELCEN catre compania municipala Energetica SA, aflata in subordinea Primariei Capitalei. Cum si RADET va proceda la transferul de active catre Energetica, se va centraliza sistemul de alimentare cu energie termica al Capitalei - SACET, care va asigura servicii de termoficare de calitate pentru bucuresteni.
Potrivit planului ELCEN, transferul de active si activitati este prevazut sa fie realizat pana la finele anului 2018, cu o perioada tranzitorie estimata la un an. Printre masurile vizate se afla si recuperarea creantei pe care ELCEN o detine impotriva RADET, in valoare de 1,095 miliarde de lei. Plata creantei este propusa sa fie realizata in termen de 3 ani. Planul de reorganizare vizeaza, totodata, incasarea pretului de transfer al activelor ELCEN in cuantum de 891 milioane de lei la care se adauga investitiile realizate pe durata procedurii, estimate la 102 milioane de lei.
,,Aprobarea de catre toti creditorii a planului de reorganizare al ELCEN, ulterior confirmat de judecatorul sindic, este un pas semnificativ care da unda verde pentru derularea rapida a procesului de reorganizare a sistemului de alimentare cu energie termica, mai ales in conditiile in care ne indreptam spre sezonul de iarna. Suntem convinsi ca Municipalitatea va face pasii necesari pentru asumarea si punerea in practica a masurilor asumate de principiu, astfel incat SACET sa intre in functiune in cel mai scurt timp", a declarat Ovidiu Neacsu.
"Depunerea proiectelor pentru atragerea fondurilor europene nerambursabile este vital a fi realizata pana la finele anului 2018, iar Municipalitatea ne-a asigurat ca va demara, imediat dupa confirmarea planului, toate procedurile necesare. Intrucat planul ELCEN a fost confirmat de judecatorul sindic la 22.10.2018 ca atare, se pot concretiza proiectele pentru retehnologizarea sistemului de incalzire al Bucurestiului", a mai spus Ovidiu Neacsu.
Noua companie municipala Energetica SA, care urmeaza sa gestioneze SACET, sistemul de alimentare centralizat cu energie termica al Capitalei, are ca obiectiv sa atraga finantari nerambursabile pentru investitii in vederea alinierii capacitatilor de productie la obligatiile de mediu, cu termene limita de respectat pana in 2023. Valoarea investitiilor este estimata la 513 milioane euro pentru perioada 2018-2030, din care 77 milioane euro in urmatorii 4 ani.