Programul de consolidare a cladirilor cu risc seismic: in mai putin de un an, Primaria Capitalei a inceput lucrarile de consolidare si reabilitare la 22 de imobile. In ultimele trei decenii, in Bucuresti au fost reabilitate doar 20 de cladiri.
Primaria Municipiului Bucuresti prin Compania Municipala Consolidari a demarat, incepand din luna noiembrie 2017, un amplu program de punere in siguranta, consolidare si reabilitare a cladirilor cu risc sesimicdin Capitala. Un buget de 10 milioane de euro a fost alocat in acest an pentru acest domeniu prioritar si au fost infiintate entitati clare care sa actioneze rapid si eficient pentru a recupera aproape 30 de ani de amanari.
Interventiile la cele 22 de cladiri din centrul Bucurestiului, incepute in ultimele 8 luni, sunt rezultatul acestor masuri. Doua dintre cele 22 de cladiri au fost demolate din motive de siguranta avand toate avizele necesare, iar la celelelalte 20 lucrarile se afla in diverse stadii de executie. Concret, in acest moment avem santiere deschise la 20 de cladiri: la 5 dintre acestea (Blanari nr. 2-6-8-10 si Franceza nr. 30) lucrarile de punere in siguranta au fost deja finalizate si a inceput consolidarea propriu-zisa , iar la alte 15 a fost demarata prima etapa a procesului de consolidare, adica punerea in siguranta.
Imobilele la care se lucreaza pentru consolidare si reabilitare sunt urmatoarele:
- Blanari nr. 2-6-8-10
- Franceza nr. 30
- Spatarului nr. 36
- Str. Baia de Fier nr. 5
- Str. Baratiei nr. 50
- Calea Mosilor nr. 215 E/195
- Str. Lipscani nr. 75
- Str. Matasari nr. 44
- Str. Mantuleasa nr. 11
- Calea Mosilor nr. 82
- Sfintilor nr. 13
- Str. Sg. Nastase Pamfir nr. 24
- Calea Mosilor nr. 74
- Calea Mosilor nr. 84
- Calea Serban Voda nr. 107
- Str. Gladiolelor nr. 11
- Str. Biserica Enei nr. 14
Toate cele 20 de cladiri enumerate mai sus sunt construite in perioada anilor 1900, se afla in centrul Bucurestiului, o parte dintre ele fiind monumente istorice. Acestea erau foarte degradate si prezentau un pericol public atat pentru cetatenii care locuiau in ele cat si pentru cei care tranzitau zona. Familiile care locuiau in cladirile la care au inceput lucrarile de punere in siguranta si consolidare au fost mutate in locuintele de necesitate detinute de Primaria Capitalei, in Piata Natiunile Unite, locuinte modernizate recent.
Administratia Municipala Cladiri cu Risc Seismic a ridicat in catalogul electronic SICAP un numar de 14 documentatii pentru efectuarea de expertize tehnice si DALI. Un numar de 18 imobile sunt in faza de reproiectare, avand in vedere schimbarile din normativele in constructii si legislatia in domeniu si un numar de 5 imobile vor intra in pregatirea documentatiei de proiectare, la solicitarea locatarilor care s-au adresat AMCCRS. In sedinta de CGMB din data de 14 iunie, au fost transferate un numar de 8 imobile de la AFI catre AMCCRS, pentru a se pregati documentatia in vederea consolidarii acestora.