RO EN
Coșul este gol

IASI: Constructia Spitalului Regional de Urgenta va costa peste 320 milioane de euro

Sorina Pintea, ministrul Sanatatii si Cristian Grasu, secretar de stat s-au aflat la Iasi, la prezentarea modelului arhitectural al Spitalului Regional care va fi construit aici. Prezentarea a fost realizata de catre consultantii Bancii Europene de Investitii, care sunt partenerii Ministerului Sanatatii si ai autoritatilor locale pentru realizarea acestui proiect.
„Este un moment istoric in acest an foarte important, anul centenar. Spitalul Regional din Iasi va fi construit. Exista finantare si un proiect avansat. In Programul de Guvernare este asumata constructia a 8 spitale regionale la Timisoara, Targu-Mures, Constanta, Braila-Galati, Brasov, Cluj, Craiova, Iasi. Proiectele spitalelor regionale Cluj, Craiova, Iasi se afla intr-o faza avansata de pregatire”, a spus ministrul Pintea.
Din anul 2017, Ministerul Sanatatii beneficiaza de asistenta tehnica de la BEI pentru elaborarea documentatiei studiilor de fezabilitate, depunerea aplicatiilor de finantare si lansarea procedurilor de licitatie pentru finalizarea investitiilor aferente celor trei spitale regionale.
De curand (iunie 2018) a fost aprobata in Ministerul Sanatatii o structura specifica pentru implementarea si monitorizarea proiectelor spitalelor regionale (UIMP).
Spitalul din Iasi va fi un spital regional care va functiona ca un spital de urgenta de nivel inalt, oferind servicii de ingrijire a sanatatii de inalta complexitate, cu servicii integrate de ambulatoriu, inclusiv tehnologii avansate de diagnostic si tratament, pentru intreaga regiune.
„Ne aflam in faza in care consultantul BEI prezinta proiectul Studiului de Fezabilitate pentru Iasi. Documentul cuprinde analiza cererilor si optiunile propuse, planurile functionale detaliate, analiza cost beneficiu, modelul operational, in conformitate cu solicitarile Ministerului Sanatatii si cu cele mai bune practici internationale pentru proiecte de acest fel”, a mai spus ministrul Sanatatii.
Spitalul din Iasi va avea o suprafata de aproximativ 120. 000 mp. si un cost estimativ de 321 milioane de euro (fara TVA). Conform, proiectelor prezentate de consultanti, spitalul regional din Iasi va fi finalizat peste 5 ani, in 2023.
Spitalul Regional de Urgenta Iasi va prelua rolul Spitalului de Urgenta Judetean Iasi „Sf. Spiridon” si, in conformitate cu Master Planul regional, va include si servicii noi, in prezent furnizate de catre alte spitale (pneumonologie, chirurgie pediatrica, obstretica - ginecologie si neonatologie, neurologie). Spitalul Regional va fi organizat, in premiera, pe centre de servicii si va utiliza tehnologii medicale avansate. Structura optimizata a Spitalului Regional, in general, se bazeaza pe managementul interdisciplinar al paturilor, pe separarea pacientilor programati de cei de urgenta si cei neprogramati.
Avantajul organizarii pe centre de servicii va fi:
- utilizarea flexibila a capacitatilor patului;
- schimbul de cunostinte structurat in beneficiul pacientului;
- utilizarea eficienta a resurselor;
- calitate recunoscuta pentru partenerii externi si reputatie sporita a spitalului;
- management clinic si cercetare.
Spitalul va fi echipat cu echipamente de inalta tehnologie, ce va permite efectuarea de proceduri minim invazive, chiar in cazuri dificile, complexe.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter