RO EN
Coșul este gol

COVASNA: Solutii la problema lipsei de specialisti in domeniul urbanismului

La nivel judetean se resimte o lipsa acuta de specialisti in domeniul urbanismului - legea permite ca in acele cazuri unde nu este ocupat postul de arhitect-sef sau functionar public cu atributii in domeniul urbanismului, amenajarii teritoriului si autorizarii executarii lucrarilor de constructii, aparatul de specialitate al Consiliul Judetean sa preia sarcinile si sa asigure nivelul de competenta tehnica in domeniul autorizarii executarii lucrarilor de constructii. In acest scop presedintele Consiliului Judetean Covasna a semnat si anul acesta conventii cu 31 de unitati teritorial administrative. Conform conventiei, structura de specialitate a Consiliului Judetean Covasna asigura emiterea de catre presedintele Consiliului Judetean Covasna a certificatelor de urbanism si autorizatiilor de construire/desfiintare solicitate.
Legislatia in vigoare spune ca in comunele si orasele, unde exista responsabil cu urbanism, primarul emite autorizatii de construire si desfiintare pentru casele de locuit, dar in judetul Covasna numai 9 comune (Chichis, Ghelinta, Haghig, Lemnia, Sanzieni, Sita Buzaului, Turia, Valea Mare, Valcele, Zagon) au functionar public de specialitate. Nici in mediul urban situatia nu e mai buna: orasul Covasna de un an nu are arhitect-sef, iar in Tg. Secuiesc momentan lucreaza un specialist prin detasare, avand in vedere ca la concursurile de angajare nu s-a prezentat nici un candidat.
”Nu este vorba numai de faptul ca lipsa de specialisti impovareaza aparatul nostru de specialitate, ci este dificil pentru cetatenii care doresc sa solicite certificate sau autorizatii deoarece trebuie sa se deplaseze in resedinta de judet cu documentatia necesara. In aceste cazuri aparatul de specialitate al CJ Covasna preia sarcinile responsabililor de urbanism, dar in acelasi timp comunele din zona Baraolt si Tg. Secuiesc intentioneaza ca impreuna sa angajeze un specialist in domeniul urbanismului. In Tg. Secuiesc, unde este un patrimoniu construit important, am reusit sa rezolvam situatia prin detasarea pentru 6 luni a arhitectului Bereczk Lóránd Alexandru, acesta a preluat sarcinile arhitectului-sef in acest municipiu, iar functia de arhitect-sef al judetului a fost preluat de arhitect Gabriel Niste” - a explicat Tamás Sándor, presedintele Consiliului Judetean Covasna.
In acelasi timp Consiliul Judetean Covasna asigura pentru toate comunele eliberarea avizelor structurii de specialitate in vederea emiterii certificatelor de urbanism si a autorizatiilor de construire/desfiintare pentru toate categoriile de constructii si emiterea avizelor de initiere in vederea elaborarii unui plan urbanistic zonal.
Conform legislatiei in vigoare in acele cazuri cand lucrarile care urmeaza sa se execute pe terenuri care depasesc limita unei unitati administrativ-teritoriale autorizatia de construire se emite de catre presedintele consiliului judetean cu avizul primarilor. In cursul anului 2017 in cadrul Compartimentului urbanism si G.I.S., respectiv Compartimentul control urbanism, au fost emise 683 certificate de urbanism, 246 autorizatii de construire, 56 documentatii de urbanism, 56 PUZ, 69 avize emise in cadrul sedintelor CTE, 65 avize structura de specialitate si 23 autorizatii de demolare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter