CNAIR a semnat contractul pentru „Elaborarea Studiului de Fezabilitate si Proiect Tehnic de Executie pentru obiectivul Drum Expres Buzau-Braila " cu firma Ingineria Especializada Obra Civil E Industrial S.A. Contractul are o durata de 24 de luni, iar valoarea este de 16.591.031 lei, fara TVA.
Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a elaborat si depus in data de 19 decembrie 2018 Aplicatia de Finantare pentru proiectul "Elaborare studiu de fezabilitate si proiect tehnic de executie pentru Drumul Expres Buzau-Braila" in vederea obtinerii de finantare nerambursabila alocata prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020, in cadrul Axei Prioritare 2-Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil si eficient, Componenta 1, Obiectiv Specific 2.1-Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere-proiecte noi de investitii, Operatiunea- Cresterea mobilitatii pe reteaua rutiera TEN-T globala.
Obiectivul general al proiectului, ca parte din reteaua TEN-T Globala este imbunatatirea competitivitatii economice a Romaniei prin dezvoltarea infrastructurii de transport care faciliteaza integrarea economica in UE, contribuind astfel la dezvoltarea pietii interne cu scopul de a crea conditiile pentru cresterea volumului investitiilor, promovarea transportului durabil si a coeziunii in reteaua de drumuri europene.