Avand in vedere importanta proiectului de modernizare a Centurii Bucuresti si dezbaterile publice cu privire la stadiul acestuia, CNAIR face urmatoarele precizari:
CNAIR S.A. a invitat la sediul companiei Antreprenorul Tirrena Scavi ca pana vineri, 14 februarie 2020, sa semneze contractul pentru finalizarea lucrarilor de modernizare a DN Centura Bucuresti, sectorul DN2 ( E85, Km 12+300) - A2 (Km 23+750).
Dupa semnarea contractului, urmeaza constituirea de catre antreprenor a scrisorii de garantie de buna executie si aprobarea ei de catre Beneficiar, apoi va fi emis ordinul de inceperea a lucrarilor. Termenul pentru finalizarea lucrarilor este de 15 luni de la data emiterii ordinului de incepere a lucrarilor. Bugetul alocat si aprobat pentru executia lucrarilor in cursul anului 2020 este de aproximativ 98.000.000 lei ( fara TVA).
Mentionam ca exproprierile efectuate pana la aceasta data sunt in conformitate cu limitele stabilite prin proiectul tehnic aprobat. In cazul in care, pe parcursul executiei lucrarilor, se va constata ca sunt necesare suprafete de teren suplimentare, Antreprenorul va fi responsabil de pregatirea si predarea catre Beneficiar a documentatiei necesare in vederea promovarii, de catre Beneficiar, a unei Hotarari de Guvern pentru exproprierea suprafetelor de teren suplimentare.
In cee ce priveste sectorul A1 - DN7, urmare rezilierii de catre CNAIR, in data de 21.06.2019, a contractului de proiectare si executie este imperios necesara expertizarea tehnica, din punct de vedere calitativ si cantitativ, a lucrarilor executate in cadrul contractului. Stadiul fizic al executiei lucrarilor, la data rezilierii, a fost de 86,5 %.
Procedura de achizitie pentru atribuirea contractului de servicii de expertizare tehnica a fost demarata, iar preluarea amplasamentului de la vechiul antreprenor se va efectua dupa finalizarea expertizei tehnice si emiterea Raportului de expertiza si a documentelor de proiectare pentru lucrarile de remediere.
Dupa preluarea amplasamentului se va proceda la demararea procedurii de achizitie publica pentru atribuirea unui nou contract de executie lucrari in scopul finalizarii lucrarilor conform proiectului tehnic aprobat.
Situatia pasajelor aflate pe DNCB
Proiectare si executie Largire la 4 Benzi a Centurii Rutiere a Municipiului Bucuresti Sud, intre A2 km.23+600 si km.55+520 - Lot II: Amenajare Nod Rutier CB - Dj 401 (Berceni) km.33+190 - 35+600
Acordul de mediu: Ramane valabil Acordul de Mediu obtinut in anul 2013 si revizuit in anul 2014 si 2018. Declaratia de proiectare a fost acceptata in data de 24.07.2019.
Au fost emise Certificatele de Urbanism de catre Primaria Generala Bucuresti nr. 1755198/18.07.2019 si de catre Consiliul Judetean Ilfov nr. 10322/19.07.2019.
Antreprenorul a initiat procedura de obtinere a avizelor/acordurilor conform certificate de urbanism.
In cadrul sedintei Comisiei Tehnice pentru Siguranta Circulatei, din data de 31.10.2019, s-a solicitat corelarea racordarii cu DJ 401 a nodului rutier Berceni, pe directia Berceni, cu proiectul Autostrazii de Centura Bucuresti km.0+000 - km.100+900.
Pentru perioada de executie a lucrarilor se va emite un alt ordin de incepere dupa finalizarea perioadei de proiectare.
A fost pregatita documentatia privind declansarea procedurilor de expropriere, Proiectul de Hotarare a Guvernului privind declansarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul lucrarii a fost inaintat de CNAIR catre Ministerul Transporturilor.
Proiectare si executie Pasaj Mogosoaia pe centura Bucuresti, peste DN1A
Certificatul de urbanism a fost eliberat de catre Primaria Municipiului Bucuresti in data de 21.03.2019, cu o intarziere de 38 de zile. Ca urmare a emiterii cu intarziere a Certificatului de Urbanism, Antreprenorul a solicitat si a fost aprobata o extensie de timp de 38 zile.
Urmare activitatilor suplimentare de proiectare, referitoare la necesitatea racordararii pasajului prin bretelele 5 si 6 la Centura Existenta a Bucurestiului pe relatia Chitila (ce exced contractului), Antreprenorul a solicitat si a fost aprobata o extensie de timp de 72 zile.
Antreprenorul a transmis o Notificare/instiintare de revendicare pentru extensie de timp, din cauza neemiterii tuturor avizelor/acordurilor. Proiectul (PAC si PTE) a fost verificat de verificatorii de proiect si a fost aprobat de Inginer. Aviz Apa Nova si Distributie Muntenia (proiecte protejare/deviere utilitati) in curs de obtinere.
Pasajul Oltenita - " Largire la 4 Benzi a Centurii Rutiere a Municipiului Bucuresti Sud intre A2 Km 23+600 si A1 Km 55+520 - Lot 1 - Amenajare Nod Rutier CB - DN4 (Oltenita) Km 29+500 - Km 33+190"
Data semnarii contractului: 20.06.2019. Data de incepere a activitatii de proiectare este 31.07.2019
A fost pregatita documentatia privind declansarea procedurilor de expropriere, Proiectul de Hotarare a Guvernului privind declansarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul lucrarii, a fost inaintat de CNAIR la Ministerul Transporturilor.
Proiectare si executie pasaj suprateran pe DJ602 Centura Bucuresti - Domnesti
In data de 20.05.2019, a fost aprobat HG pentru exproprierea imobilelor suplimentare situate atat pe raza UAT Bucuresti Sector 6 , cat si pe raza UAT Domnesti, Clinceni, Bragadiru.
In data de 24.05.2019, prin adresa nr. 11124, Asocierea “ STRACO GRUP SRL - COMNORD SA - SPECIALIST CONSULTING SRL” a depus Beneficiarului ( CNAIR SA), Documentatia Tehnica in vederea obtinerii Autorizatiei de Construire.
In data de 16.07.2019, a fost emisa „Decizia de Expropriere” pentru terenurile suplimentare.
In data de 28.08.2019, a fost emisa de catre Ministerul Transporturilor, Autorizatia de Construire nr. 69 fara a fi autorizate lucrarile care fac obiectul transferului dreptului de proprietate al suprafetei de 1.834 mp aflat in domeniul public al statului din administrarea Ministerului Apararii Nationale in administrarea Ministerului Transporturilor-CNAIR SA.
Se fac demersurile necesare pentru transferul dreptului de proprietate/administrare, de la MApN catre MT/CNAIR al acestei suprafete (1834 mp), in vederea obtinerii Autorizatiei de Construire aferente.