RO EN
Coșul este gol

CJ CLUJ: Licitatie pentru inchiderea ultimelor doua rampe neconforme de deseuri

Consiliul Judetean Cluj a postat in Sistemul Electronic de Achizitii Publice documentatia de atribuire a contractului de achizitie publica privind proiectarea si executia lucrarilor necesare inchiderii si ecologizarii depozitelor de deseuri urbane neconforme din Campia Turzii si Dej. Contractul de lucrari aferent inchiderii celor doua depozite neconforme, a carui valoare totala estimata este de 9.700.000 lei fara TVA, va fi atribuit in urma derularii unei licitatii deschise, pe loturi, criteriul de atribuire fiind pretul cel mai scazut.
In data de 14 noiembrie va avea loc deschiderea ofertelor, respectiv atribuirea contractului si emiterea ordinului de incepere a lucrarilor. Ulterior, societatea sau societatile castigatoare vor avea la dispozitie o perioada de maximum 12 luni pentru realizarea efectiva a lucrarilor, din care cel mult patru luni vor fi alocate proiectarii si opt luni executiei. Depozitele neconforme de deteuri din Campia Turzii si Dej au o suprafata totala de 71.812 de metri patrati.
In ceea ce priveste activitatile ce urmeaza a fi efectuate pentru inchiderea rampelor, cele de proiectare vor consta in elaborarea de studii geo si topo, obtinerea autorizatiilor, avizelor si acordurilor necesare, elaborarea proiectului tehnic si a detaliilor de executie, revizuirea Acordului de mediu in concordanta cu solutiile tehnice propuse de viitorul contractor si elaborarea planului de intretinere post-inchidere. Lucrarile de executie vor viza, in principal, profilarea si reconfigurarea depozitelor si acoperirea cu un strat de pamant peste care se va realiza o inierbare a intregii suprafete. Totodata, vor fi efectuate lucrari de drenaj, drumuri de acces, sisteme de colectare a apelor pluviale, precum si alte categorii de lucrari necesare inchiderii gropilor neconforme aferente fiecarui amplasament.
"Este un nou pas spre rezolvarea definitiva a problemei rampelor neconforme de deseuri din judetul Cluj, preocuparea noastra fiind aceea de a respecta in totalitate angajamentele asumate in acest sens. In ceea ce ne priveste, vom da tot sprijinul necesar societatilor castigatoare, astfel incat lucrarile sa se incheie cat mai rapid", a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise.
In anul 2015, contractul de lucrari pentru inchiderea si ecologizarea ultimelor doua depozite urbane neconforme din judet, respectiv cele de la Campia Turzii si Dej, a fost atribuit Asocierii S.C. Geiger Transilvania SRL - Wilhelm Geiger GmbH. Intrucat, ulterior castigarii licitatiei, asocierea in cauza a solicitat in mod total nejustificat suplimentarea valorii lucrarilor cu o suma considerabila, respectiv cu nu mai putin de 6.150.000 de lei in plus, contractul a fost reziliat.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter