Proiectul de hotarare privind preluarea in administrarea directa a Consiliului General al Municipiului Bucuresti a imobilului din Soseaua Pipera nr. 55, sector 2, in vederea realizarii obiectivului de investitii „Spitalul Metropolitan”, a fost respins astazi, in Consiliul General, desi Primarul General, Gabriela Firea, a explicat foarte clar la inceputul sedintei care sunt avantajele unui astfel de proiect, esential pentru zona metropolitana Bucuresti-Ilfov. Astfel, edilul Sef a subliniat ca este necesar ca interesul cetatenilor sa fie pus mai presus de adversitatile politice: "Un spital nou, construit de la zero, prezinta multiple avantaje, intrucat pot fi asigurate din start circuite medicale si conditii igienico-sanitare la cele mai inalte standarde. Un aspect foarte important este cel al accesibilitatii locatiei, criteriu indeplinit in cazul nostru, data fiind apropierea de aeroport, metrou, transport public de suprafata. De altfel, un astfel de amplasament, periferic, este de preferat unuia central, din cauza problemelor de trafic care sunt generate inevitabil".
Cu toate acestea, proiectul, care avea nevoie de doua treimi, a fost respins, avand 32 de voturi 'pentru' (PSD, ALDE si PMP), 18 abtineri (7 voturi PNL si 11 voturi USR) si 2 voturi impotriva (1 vot USR si 1 vot PNL).
La finalul votului, Primarul General, Gabriela Firea, a declarat: "S-a dovedit inca o data care sunt formatiunile politice care voteaza in acest consiliu general in interesul bucurestenilor si nu conform comenzilor politice, adica PSD, ALDE si PMP. Faptul ca reprezentantii PNL si USR s-au opus unei etape a construirii Spitalului Metropolitan nu arata decat ca nu pot depasi ambitiile politice. Este ironic faptul ca aceiasi consilieri au promis ca vor sustine neconditionat proiectele care vizeaza domenii precum sanatatea si educatia! De acum inainte, cei care au respins acest proiect de utilitate publica trebuie sa dea explicatii clare bucurestenilor, pentru ca motivele invocate in aceasta sedinta au fost pur si simplu inchipuite. Prin acest vot s-a vazut clar ca singurul motiv de respingere a proiectului a fost de natura politica si ca de fapt nu s-a dorit decat blocarea Primarului General, a majoritatii din consiliu, insa, in final, cei care sufera sunt bucurestenii. Subliniez inca o data diferenta enorma intre ceea ce exprima reprezentantii PNL si USR in Consiliul General si ceea ce voteaza. Practic, s-a dat un vot de blam nu Primarului General, ci bucuresteanului, care are nevoie de servicii medicale la cele mai inalte standarde. In final, doresc sa ii asigur pe cetateni ca vom continua sa facem tot ce ne sta in putinta ca acest spital sa fie construit si ca vom continua sa le aparam interesele, indiferent de conflictele politice!"
Totodata, Primarul General i-a criticat pe consilierii PNL din CGMB care au votat impotriva proiectului, la cererea liderului PNL Bucuresti, Cristian Busoi, care, desi in campania electorala a avut o astfel de initiativa , acum nu mai doreste construirea acestui spital, pentru ca initiativa nu ii mai apartine: "Este vorba doar despre orgoliul politic al domnului Cristian Busoi, care i-a amenintat cu excluderea pe consilierii PNL daca voteaza favorabil".