In cadrul unei sedinte a Comisiei Municipale de Urbanism si Amenajare a Teritoriului, au fost analizate 37 de lucrari, din care 11 in comisia mare CMUAT si 26 in subcomisia operativa.
„Faptul ca in Oradea incep sa se dezvolte zone exclusiviste nu poate decat sa ne bucure. Orasul nostru devine astfel un spatiu care, prin tot ceea ce ofera din punct de vedere a infrastructurii, a dezvoltarii economice si sociale, a patrimoniului cultural, atrage oameni care isi doresc sa vina sa locuiasca aici, sa puna bazele unor afaceri, Oradea devenindu-le astfel casa primitoare", a declarat viceprimarul Arina Mos.
Ansamblu multifunctional pe str. Nojoridului nr. 25
S.C Marcotim Impex S.R.L a solicitat avizul Arhitectului Sef pentru construirea unui ansamblu multifunctional pe str. Nojoridului nr. 25, aici urmand sa se dezvolte un complex inedit, o zona rezidentiala exclusivista.
Pana acum nu mai fost avizat un astfel de proiect, prin urmare va fi un ansamblu multifunctional unicat in municipiul Oradea.
Proiectul prevede schimbarea functionala a zonei si construirea unui complex functional de birouri, spatii comerciale, aparthotel cu heliport, spa, locuinte colective si parcare subterana.
Proiectul a primit aviz favorabil pentru realizarea unei documentatii de urbanism PUZ.
Reabilitarea imobilului din Piata Ferdinand nr. 2 (fosta Casa de moda Venus)
Firma S.C General Recovery S.R.L a solicitat in cadrul CMUAT avizul Arhitectului Sef pentru modificari fatade, schimbare tamplarie, recompartimentari interioare si consolidare structurala la imobilul situat in Piata Regele Ferdinand nr. 2 (Fosta Casa de moda Venus).
Lucrarile de reabilitare a imobilului sunt primele de acest fel de la constructia cladirii.
Cladirea in care a functionat fosta Casa de Moda Venus si blocul cu etaj din Piata Ferdinand a fost construita intre anii 1968 -1969, pe un teren intravilan central, in urma demolarii Casei Weidlich in anii 1950. Cladirea Casei de Moda este opera arhitectului Kadar Géza, iar blocul a fost proiectat de Ioan Ardelean. Aceasta fost prima investitie in domeniul industriei usoare dupa al Doilea Razboi Mondial. Asa cum se stie, Oradea avea un istoric bogat in domeniul industriei de confectii, cei mai buni croitori lucrand in cadrul Cooperatiei Cootex.
Dupa realizarea lucrarilor de reabilitare, imobilul din centrul orasului va capata, pe langa imbunatatirea elementului functional, si o infatisare moderna si aerisita.
Astfel, prin proiect se propune desfiintarea jardinierelor de la geamuri, marirea ferestrelor, dar si reabilitarea fatadelor si a invelitorii.
Totodata, se vor monta lifturi noi in pozitiile celor existente, realizandu-se inca o statie in plus pentru acoperis. Proiectul a primit aviz favorabil.