Piata de design interior a inregistrat un avans considerabil post-pandemie, apropiindu-se de maturitate, trend care se mentine si in 2023, pe fondul interesului tot mai mare al romanilor de a-si amenaja locuintele. Astfel, romanii investesc in medie intre 30.000 de euro si 160.000 de euro in amenajarea apartamentelor, iar costurile pot depasi 200.000 de euro pentru amenajarea caselor, bugete care in ultimii trei ani au crescut cu peste 50%, potrivit datelor MiSo Architects, una dintre principalele companii de arhitectura si design interior din Romania.
Printre motivele romanilor de a investi tot mai mult in amenajarea locuintelor se afla dorinta de a trai in spatii amenajate armonios pentru asigurarea starii de bine, dar si pentru a creste valoarea chiriilor si valoarea apartamentelor la vanzare.
“In perioada pandemica, piata de design interior s-a revitalizat, cunoscand un proces accelerat de crestere, care continua si in 2023. Cresterea este sustinuta de un interes tot mai mare pentru amenajarea locuintelor, care a urcat in primele locuri in privinta importantei si investitiilor facute de romani. Daca in 2019 un buget mediu pentru design interior era intre 20.000 de euro si 90.000 de euro, in prezent acesta poate fi de pana la 3 ori mai mare. De altfel, avand loc o schimbare de mindset in pandemie privind importanta lucrurilor in viata oamenilor, a devenit o prioritate pentru romani sa amenajeze apartamentul sau casa. In plus, exista o doza sporita de incredere acordata specialistilor din domeniu. Beneficiarii au inteles ca acasa nu este doar locul unde vii sa dormi, ci este mult mai mult de atat, este locul cu care te identifici, unde lasi la usa stresul si problemele de zi cu zi si te relaxezi, devii constient de spatiul care te inconjoara. Tot procesul de proiectare a luat o tenta holistica”, declara Sorana Leru, co-fondator si arhitect de interior in cadrul MiSo Architects.
Cele mai multe proiecte de amenajare interioara, 80%, sunt pentru locuinte noi. Cele mai cautate servicii de design interior sunt serviciile la cheie, multe cerute de romani stabiliti in strainatate care cumpara locuinte in Romania si nu participa la implementare, si serviciile complete de amenajare interioara, in care clientul se implica in procesul de implementare.
Astfel, in prima jumatate din an, ianuarie-iunie, MiSo Architects a inregistrat o crestere de 15% a cererii pentru servicii de design interior pentru apartamente, case si duplexuri, fata de aceeasi perioada de anul trecut. Printre cele mai inedite cereri de amenajare se afla crearea de saune si spa-uri, iar ca stiluri preferate sunt clasic modern, minimalist cu accente biofilice si elegant cu tente de glam.
In ceea ce priveste bugetele pentru servicii de design interior, acestea au crescut in ultimii ani, variind in functie de nevoile clientilor. Spre exemplu, pentru apartamentele de doua camere, cu o suprafata utila de 50-60 mp, valoarea investitiei in amenajarea de interior variaza intre 500 euro/mp si 800 euro/mp, ceea ce inseamna intre 30.000 de euro si 48.000 de euro per apartament. Bugetele cresc pana la 1.500 euro/mp, iar in unele cazuri depasesc aceasta suma, pentru amenajarile interioare care implica interventii semnificative cu materiale si mobilier din categoria premium.
Pentru o casa sau un duplex cu o suprafata utila intre 130 mp si 300 mp, cu 6-8 incaperi, bugetul investit este intre 600 euro/mp si 1.650 euro/mp, in functie de complexitatea proiectului si destinatia locuintei, ceea ce reprezinta investitii totale intre 78.000 de euro si 200.000 de euro, dar care pot ajunge la peste 500.000 euro.
“Bugetele pentru amenajare interioara acopera servicii complete, de la randare la gasirea mobilierului si a tuturor celorlalte obiecte din locuinta pana la amenajarea propriu-zisa, si difera in functie de nevoile clientilor. Desi in continuare cele mai multe cereri sunt pentru apartamente sau case in care urmeaza sa locuiasca viitorii proprietari, avem din ce in ce mai multe cereri pentru amenajarea apartamentelor care urmeaza sa fie inchiriate, in special de la romani care traiesc in strainatate. Acesta este un semn ca deschiderea de a apela la specialisti in domeniu este tot mai mare, schimbare favorizata in pandemie si care a devenit un trend tot mai proeminent. Astfel, credem ca piata de design interior in Romania devine tot mai puternica si vom vedea o dezvoltare accelerata in urmatorii ani”, declara Mihaela Tampiza, co-fondator si arhitect de interior in cadrul MiSo Architects.
Cum pandemia a schimbat perceptiile si prioritatile oamenilor, in prezent, in cele mai multe cazuri, romanii investesc in servicii de design interior deoarece acorda o tot mai mare importanta modului in care ei se simt in casele lor. Preocuparea pentru starea de bine determina tot mai multi romani sa isi amenajeze sau sa reamenajeze locuintele, pentru a crea spatii armonioase in care sa reduca nivelul de stres si sa ajute la mentinerea unui echilibru emotional si fizic.
Astfel, a aparut conceptul de home wellbeing, o tendinta dominanta in 2023, care se manifesta printr-o cerere crescuta pentru crearea si amenajarea de spatii dedicate pentru meditatie, yoga, spa, sauna sau fitness, in locuintele romanilor.