Castigatorul pentru elaborarea studiului de fezabilitate al primului lot al drumului de mare viteza Filiasi-Lugoj a fost desemnat luni, acesta fiind Asocierea DP Consult SA - Explan SRL - Geologic-Site SRL - SCA Teaha&Fuzesi, a anuntat directorul general al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.
"Lotul Filiasi-Drobeta Turnu Severin va avea o lungime de aproximativ 70 de km, iar studiul de fezabilitate trebuie sa fie finalizat in 18 luni. Pentru aceasta, Asocierea DP Consult SA (lider de asociere) - Explan SRL - Geologic-Site SRL - SCA Teaha&Fuzesi va avea la dispozitie 21,053 milioane de lei, fara TVA", a notat Pistol.
El a precizat ca semnarea contractului poate avea loc dupa expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestatii.
Potrivit unui comunicat al CNAIR, durata contractului este de 20 de luni, din care 18 luni sunt destinate pentru realizarea studiului de fezabilitate. Pentru informatii suplimentare, click aici!