RO EN
Coșul este gol

ATELIER 1: Constructia de cladiri NZEB - de la obligativitate la necesitate

Anul 2023 va fi o perioada decisiva pentru constructiile de cladiri NZEB, dupa intrarea in vigoare a reglementarilor specifice si a noii metodologii de calcul MC001-2022. Toate proiectele vor trebui sa atinga un grad ridicat de eficienta energetica, iar cladirile receptionate vor trebui sa se incadreze in parametrii stabiliti in proiect, altfel existand riscul sa fie imposibila receptia cladirilor neconforme, avertizeaza arh. Norana Petre, proiectant de case pasive certificat de PHI Darmstadt, Germania, si fondatoarea biroului Atelier 1 Case Pasive - Voluntari. In ultimii 10 ani, o data cu obtinerea calificarii de proiectant certificat de case pasive, activitatea profesionala a Noranei Petre s-a concentrat, exclusiv, pe proiectarea de cladiri ce corespund Standardului Passive House, dezvoltat de PHI Darmstadt. In acest moment, sub supervizarea arhitectei se afla in constructie 4 locuinte pasive noi si alte doua in renovare energetica, la standard de casa pasiva, alte locuinte fiind in etapa de proiectare.
 
- Cum a evoluat activitatea biroului in 2022 si ce estimari aveti pentru 2023 si in perspectiva?
- Solicitarile pentru proiecte pentru case pasive sunt in numar tot mai mare, in comparatie cu anii anteriori, din partea celor care intentioneaza sa isi construiasca o locuinta noua. De asemenea, cererea pentru proiecte pentru renovare energetica este in crestere, mai ales o data cu majorarea costului cu energia. 
Daca in urma cu 10 ani conceptul de casa pasiva era cvasi necunoscut in Romania, aceasta notiune a devenit tot mai cunoscuta in ultimii 5-6 ani. Au contribuit la acest lucru atat cresterea numarului de proiectanti specializati pe acest tip specific de proiectare, respectiv a numarului de executanti specializati, mediatizarea acestui standard pentru cladiri in diferite medii, dar si in urma aflarii, direct de la utilizatorii unor astfel de locuinte, despre experienta locuirii intr-o astfel de casa.
Anul 2023 va fi, cu siguranta, un an in care, odata cu intrarea in vigoare a mult asteptatelor reglementari NZEB, va fi constientizat faptul ca proiectarea si executia cladirilor eficiente energetic este mai mult decat o obligativitate, este o necesitate, dat fiind atat contextul schimbarilor climatice ale caror efecte le resimtim deja direct, dar si contextul dat de criza energetica si nu numai, de constientizarea faptului ca resursele de energie fosile sunt finite. Incepand cu acest an, odata cu intrarea in vigoare a noii metodologii de calcul MC001-2022, toate proiectele vor trebui sa atinga un grad ridicat de eficienta energetica, iar cladirile receptionate, bineinteles, vor trebui sa se incadreze in parametrii stabiliti in proiect, altfel existand riscul sa fie imposibila receptia cladirilor neconforme.
 
Casa Pasiva Premium, Bucuresti (in curs de certificare)
 
- Care sunt principalele modificari aduse de noua metodologie de calcul?
- Cladirile pasive se incadreaza in categoria constructiilor NZEB, astfel ca incadrarea noilor reglementari autohtone in proiectele noastre va fi facila, indiferent de categoria de certificare pe care o luam in calcul - Casa Pasiva Clasic/ Plus/ Premium, Low-energy - pentru cladirile noi, respectiv Enerphit Clasic/ Plus/ Premium - pentru renovarile energetice la standard de casa pasiva. 
Singura completare este in privinta categoriilor "Clasic" si "Low energy", si pentru acestea consumul de energie va trebui sa fie acoperit, in proportie de minimum 30%, cu energie din surse regenerabile, asa cum prevede Legea nr. 372/2005, republicata. In privinta categoriilor PLUS, respectiv PREMIUM, sursele de energie regenerabila acopera integral consumul de energie al cladirii, respectiv produc mai multa energie decat consuma, in aceste cazuri putem spune ca aceste tipuri de constructii se incadreaza in categoria "Cladiri Net Zero Energie", de fapt ating obiectivul ambitios propus de UE pentru toate cladirile, incepand cu anul 2050, cand tarile europene vor deveni "neutre din punct de vedere climatic".
 
- Ce specificatii au noile proiecte de locuinte, proiectate dupa pandemie si in noul context energetic?
- Majorarea pretului la energie a determinat o crestere a solicitarilor pentru locuinte cu un consum cat mai redus de energie, iar casa pasiva raspunde intru-totul acestor solicitari, consumul de energie pentru incalzire fiind cu 75-90% mai scazut decat cel pentru o locuinta conventionala. De asemenea, constientizarea necesitatii unei calitati ridicate a aerului la interiorul cladirilor a dus la o cerere tot mai ridicata a implementarii de solutii de ventilatie cu recuperare de caldura, indiferent ca sunt solutii centralizate sau descentralizate, indiferent de gradul de performanta energetica al respectivelor cladiri.
La nivel planimetric am remarcat nevoia unui spatiu cu rol de birou, in interiorul locuintei, pentru munca de acasa, acest spatiu incepe sa devina nelipsit din Tema de proiect.
Remarc faptul ca cei care intentioneaza investitii in realizarea propriei locuinte sunt tot mai bine informati, astfel ca nu este necesar sa ii convingem in a alege cel mai inalt grad de eficienta energetica. Cei care ne solicita servicii de proiectare sunt constienti de avantajele unei cladiri durabile, cu un consum extrem de redus de energie, fara grija facturilor la energie, de importanta productiei de energie regenerabila in situ dar si de faptul ca isi doresc sa locuiasca intr-un mediu confortabil, sanatos.
 
Casa Pasiva Plus, Bacau (certificata)
 
- Ce proiecte de locuinte aveti in lucru, in acest moment?
- In acest moment, ne concentram pe proiecte aflate in diferite faze: 4 locuinte pasive noi sunt in faza de executie si doua locuinte existente, in curs de renovare energetica, la standard de casa pasiva, pentru care realizam asistenta de santier. Una dintre locuintele noi este in curs de obtinere a certificatului de "Casa Pasiva Premium", iar una dintre locuintele in curs de renovare energetica a intrat in procesul de certificare la nivel de casa pasiva - Enerphit. Aceste certificari voluntare ii asigura pe viitorii posesori ai unei case pasive ca locuintele in care vor locui vor avea gradul de performanta energetica ridicata prevazut inca din faza de proiectare si nu numai, ii asigura ca vor beneficia de un confort termic superior cladirilor conventionale. In faza de proiectare, in prezent, avem in lucru proiecte pentru locuinte pasive localizate in Bucuresti si in judetele Ilfov si Dambovita.
Standardul Passive House reprezinta, la nivel global, standardul pentru cladirile cu cea mai ridicata eficienta energetica. Procesul de proiectare este unul laborios, proiectarea integrata fiind esentiala, in acelasi timp faza de executie necesita multa atentie la detalii, orice greseala de punere in opera a materialelor de constructii putand periclita atingerea nivelului de performanta energetica calculat in faza de proiect.
Cele 5 principii specifice caselor pasive sunt integrate in conceptia proiectului: performanta ridicata a anvelopei termice, detalii de executie si executia efectiva fara punti termice, etanseitate ridicata a cladirii si verificarea acesteia cu Testul Blower Door, alegerea unor ferestre cu o performanta ridicata cu un montaj etans, montaj care sa nu genereze punti termice, implementarea solutiilor de ventilatie mecanica cu recuperare de caldura.
Beneficiarii locuintelor pasive pot profita de avantajele locuirii intr-o astfel de cladire: consum extrem de redus de energie tradus in costuri mici cu energia, confort termic ridicat in interiorul cladirilor, calitate ridicata a aerului din locuinta, productie de energie regenerabila, impact redus al cladirii asupra mediului dar si o valoare ridicata la nivelul pietei. 
 
Casa Pasiva Plus, Bacau (acoperis fotovoltaic)
 
- Cum resimtiti efectele cresterilor preturilor din domeniul constructiilor, dar nu numai?
- Cresterea preturilor materialelor de constructii a dus la redefinirea bugetului pentru unele proiecte, cel mai dificil fiind pentru cele aflate in santier. Cresterea brusca a preturilor a dus la momente dificile, in care unele santiere au fost oprite pe durate limitate. Cu toate acestea, nu am remarcat vreo reducere a cererii de proiecte, acest aspect se observa si din cresterea investitiilor private in ultimul an in domeniul constructiilor, la nivel national.
 
- Cum considerati ca sunt preturile de proiectare in raport cu realitatea pietei, inflatia si volumul de lucru si cum credeti ca vor evolua acestea, in 2023?
- Realizarea unei constructii este un proces complex, care incepe in faza de conceptie si dureaza pana la receptia cladirii. Arhitectul este cel care realizeaza conceptul viitoarei cladiri, detaliaza toate aspectele legate de proiect, coordoneaza toate specialitatile implicate si se asigura ca pe santier se executa intocmai ceea ce s-a proiectat, tinand cont de toate normele si reglementarile in vigoare.
Pretul pentru proiectare trebuie sa cuprinda, cat mai realist, atat volumul de munca al proiectantilor implicati, cat si valoarea adaugata pe care acestia o pot aduce unui proiect, prin creativitatea si know-how-ul acumulat, tinand cont si de costurile ce apar intr-un birou de arhitectura. Pentru serviciile de proiectare in arhitectura, arhitectii au la dispozitie un instrument extrem de util de estimare a orelor alocate unui proiect - Platforma Comuna de Pre-Calcul, respectiv Metoda de calcul a onorariilor, componente ale Sistemului de informatii asupra costurilor pentru proiectarea de arhitectura - SIC, realizat de OAR, acesta fiind publicat in Monitorul Oficial in aprilie 2022.
 
Casa Pasiva Premium, Bucuresti (in curs de certificare)
 
Odata cu intrarea in vigoare a noii metodologii de calcul MC001-2022 pentru proiectarea cladirilor NZEB, incepand cu 16 februarie 2023, volumul de munca si, deci, timpul de lucru alocat unui proiect cu siguranta va creste, aspect care va duce la o majorare a pretului pentru faza de proiectare, specialitatea Arhitectura. In acelasi timp, noile reglementari vor influenta intr-un mod pozitiv proiectele, deoarece acestea vor corespunde unor cladiri mult mai eficiente energetic, aproape zero energie, determinand costuri reduse cu energia, emisii reduse de gaze cu efect de sera datorate utilizarii cladirilor, in acelasi timp crestere a confortului termic si a calitatii aerului din interiorul cladirilor. 
 
- Ce planuri si obiective de dezvoltare aveti, la nivel de companie, pentru perioada urmatoare?
- Obiectivele sunt pe mai multe paliere, atat in zona profesionala, cat si in zona educationala, dar si cea de promovare a conceptului specific caselor pasive. Atelier 1 Case Pasive va fi axat, in continuare, pe realizarea de proiecte pentru cladiri cu performanta energetica ridicata, atat cladiri noi, cat si renovari energetice, cladiri NZEB ce urmeaza principiile de proiectare specifice caselor pasive. 
Pe zona educationala, alaturi de colegii mei lectori, participam bi-anual la cursurile pentru pregatirea viitorilor proiectanti de case pasive (va incepe in curand cea de a XI-a editie), curs organizat de catre Ordinul Arhitectilor din Romania si INCERC. 
Pe zona de promovare a caselor pasive, impreuna cu colegii mei ce fac parte din Asociatia Casa Pasiva din Romania - PHAR, planificam activitatea pentru perioada urmatoare, intentia fiind ca aceasta asociatie sa fie un actor important in zona constructiilor eficiente energetic, prin implicarea in diverse actiuni, pentru promovarea proiectarii si a executiei responsabile. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter