RO EN
Coșul este gol

Brasov: Finantarea PNRR si extinderea terenului apropie constructie Spital Regional

Parlamentarii USR PLUS din Brasov, Victor Ilie, Andrei Miftode, Tudor Benga si Irineu Darau au depus o initiativa legislativa ce va facilita constructia Spitalului Regional de Urgenta din Brasov la o dimensiune si complexitate care sa raspunda nevoilor cetatenilor din centrul tarii.
Proiectul USR PLUS, depus la Senat, propune extinderea terenului pentru spital cu o suprafata de teren de 6,45 hectare care sa permita construirea tuturor pavilioanelor si celor necesare pentru buna functionare a spitalului. Daca initiativa USR PLUS va fi adoptata, noul spital si structurile conexe vor avea la dispozitie un teren de 26,10 hectare.
„Pandemia ne-a aratat necesitatea investitiilor in sistemul sanitar mai mult ca oricand. Spitalul nou pentru Brasov a fost o tema cu care am mers in fata cetatenilor in campaniile din 2020. Am promis, am inceput sa facem. Asta inseamna administratie USR PLUS”, transmite deputatul Victor Ilie, initiatorul proiectului.
„Primarul Allen Coliban a militat inca din timpul mandatului sau de parlamentar pentru extinderea planurilor de crestere a capacitatii de spitalizare din Brasov. A fost co-initiatorul unei legi similare din legislatura anterioara. Ne bucuram ca am reusit sa colaboram cu Primaria Brasov pentru a face posibile planurile de extindere ale acestei investitii cruciale pentru viitorul zonei”, subliniaza senatorul Irineu Darau, initiatorul proiectului.
Lucrarile Spitalului Regional Brasov, care ar urma sa aiba o capacitate de aproape 1.000 de paturi, dintre care peste 900 de paturi pentru serviciile de urgenta, ar putea fi finantate prin Programul National de Recuperare si Rezilienta (PNRR).
„Este incurajator ca, prin acest proiect, reusim sa ducem la indeplinire o parte din menirea primordiala a parlamentarilor - facilitarea colaborarii institutionale, pentru a servi intereselor cetatenilor. Cat timp vom reusi sa ne concentram in jurul intereselor cetatenilor, sunt sigur ca vom putea repeta si in viitor colaborarea excelenta pe care am avut-o, indiferent de culoarea politica, in depunerea acestui proiect”, conchide deputatul Andrei Miftode, initiatorul proiectului.
Constructia spitalului regional Brasov este un obiectiv asumat de parlamentarii USR PLUS din Brasov si primarul Allen Coliban in campaniile electorale din 2020.
Initiativa USR PLUS este sustinuta de catre toti parlamentarii din Brasov de la toate partidele politice.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter