RO EN
Coșul este gol

META Estate Trust: Venituri de 11 milioane lei si profit de 4 milioane lei, la 9 luni

Meta Estate Trust, companie de tip holding care activeaza in sectorul imobiliar, prezenta pe piata SMT - AeRO a Bursei de Valori Bucuresti sub simbolul bursier MET, a realizat, in primele 9 luni ale anului, venituri de peste 11 milioane de lei in urma finalizarii ciclului de investitie pentru o parte dintre proiectele aflate in portofoliu si a inregistrat un profit de 4,1 milioane de lei.
Compania a anuntat astfel rezultatele aferente primelor 9 luni ale anului 2022. Meta Estate Trust a obtinut venituri totale in valoare de 11,3 milioane lei si un profit de 4,1 milioane lei, marcand trecerea de la pierdere la profit din primele 9 luni de activitate. Obiectivele propuse de crestere au fost finantate prin operatiuni de atragere de capital (in suma de 20,8 milioane lei), compania avand, la 30 septembrie 2022, active totale in valoare de 95,8 milioane lei.
„Proiectele din portofoliu au performat conform asteptarilor noastre, in ciuda contextului dificil si mai ales impredictibil cu care se confrunta piata de real estate din Romania. Conflictul din Ucraina, coroborat cu mediul inflationist crescut, au afectat cererea de bunuri si servicii din Romania, inclusiv in ceea ce priveste tipologia si sursa de finantare a tranzactiilor pe piata imobiliara. In acest context, am cautat investitii la preturi atractive si am reusit sa ne implicam in proiecte de interes si cu potential de generare de randamente ridicate”, a declarat Raluca Dragan, CFO Meta Estate Trust.
Potrivit afirmatiilor sale, compania se afla intr-o situatie excelenta de lichiditate, cu peste 7 milioane de euro disponibili la inchiderea trimestrului al treilea pentru investitii aflate deja in analiza, pe piata din Bucuresti / Ilfov, dar si in alte mari orase din tara.
In perioada ianuarie - septembrie 2022, Meta Estate Trust a plasat peste 5 milioane euro in 7 proiecte de investitii, dintre care 4 proiecte noi in Bucuresti, Ilfov si Brasov. In acelasi timp, Meta Estate Trust a incasat echivalentul in lei a cca. 6,6 milioane euro din exit-uri marcate in primele 9 luni ale lui 2022, iesind total din 4 din proiectele de investitii si partial din alte 4. Marja bruta a investitiilor exitate in ianuarie-septembrie 2022, inainte de cheltuielile generale, s-a situat la 5,4 milioane lei.
“Ne bucuram sa raportam actionarilor rezultatele obtinute in primele 9 luni ale anului. Acestea sunt o confirmare a performantei modelului nostru de business, care se dovedeste rezilient intr-un context de piata marcat de inflatie si dobanzi crescute. Suntem increzatori ca si in urmatoarea perioada vom continua sa livram performanta pentru investitorii nostri”, a declarat Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust.
De asemenea, compania se pregateste ca anul viitor sa lanseze o platforma de crowd-funding specializata pe sectorul imobiliar pentru a valorifica potentialul de crestere al acestei industrii si pentru a oferi investitorilor din acest segment o alternativa de incredere.
„Ne asteptam ca platforma de crowd-funding sa ne deschida accesul la un nou profil de investitori pe plan local, dar si din afara granitelor, care va putea beneficia de randamentele superioare ce se pot obtine in Romania printr-o metoda din ce in ce mai populara in intreaga lume”, a incheiat Oriol Casellas Deig.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter